Francmasoneria Stefan cel Mare și minunea de la Mãnãstirea Putna. Secrete bine păzite!
Poate sã parã curios acest periplu istoric care face usor trecerea de la atitudini evreiesti la Francmasonerie si apoi la complot si conspiratie planetarã. Cu toate acestea nu sunteti obligati sã credeti, sã acceptati, ci doar sã vã informati si sã vã puneti întrebãri, iar dacã ati devenit nelinistiti, nu vã rãmâne decât sã actionati. Pentru aceastã ultimã etapã este necesarã, dupã cum am vãzut, o prealabilã pregãtire, o luptã cu noi însine; cãci vai de cel care îsi propune sã actioneze si la prima tentatie (de coruptie, spre exemplu) cedeazã cu usurintã, aducând apoi si argumente în favoarea slãbiciunii sale.
Se vor gãsi multi opozanti, unii plãtiti, altii convinsi, care în fata acestor dezvãluiri sã afirme cã nimic nu este adevãrat. Vor fi multi care vor spune: "Totusi, francmasonii nu sunt asa de rãi" sau "Cum se poate, francmasonii practicã chiar un fel de crestinism!". Atunci nu ne rãmâne decât sã ne punem întrebãri.
Dacã sunt așa buni crestini, de ce au finantat si condus toate curentele anticlericale si anticrestine ale ultimelor douã secole?
De ce un mason evreu, Karl Marx, a fost corifeul materialismului, al ateismului?
Dacã Francmasoneria a fost persecutatã de cãtre comunisti, de ce reprezentanti de frunte ai acesteia au fãcut parte din nomenclaturã, amintindu-i aici pe M.Sadoveanu, Mihai Ralea, N.D.Cocea, Victor Eftimiu, Horia Hulubei?
De ce?, de ce?, de ce?,... si dacã întrebãrile sunt la obiect, rãspunsul este uimitor!
În încheiere relatez, pentru a sublinia cã nu suntem uitati, Minunea de la Mânãstirea Putna, asa cum a fost ea descrisã: Mãnãstirea Putna are hramul Adormirea Sfintei Nãscãtoare de Dumnezeu. La 10 iulie 1995 s-au împlinit 529 de ani de când Stefan cel Mare si Sfânt a asezat, cu mâna lui, piatra de temelie a zidirii bisericii mãnãstirii Putna. Zidirea acestei biserici s-a încheiat în 1469. Un an mai târziu biserica a fost sfintitã cu fastul ce se cuvenea unui lãcaș menit sã fie necropola familiei lui Stefan cel Mare si a urmasilor sãi, pânã la Petru Rares.
Aceastã minune a avut loc în ziua de 18 iulie 1990, seara. La ora vecerniei toti cãlugãrii, preotii si multi mireni se adunaserã în biserica voievodalã pentru rugãciunea de searã. Pe la jumãtatea slujbei s-au auzit un vuiet înfundat si bubuituri violente, care au cutremurat biserica din temelii. Zgomotul si cutremurul i-au fãcut pe cei prezenti la slujbã sã cadã îngroziti în genunchi. Candelele si lumânãrile aprinse au început sã pâlpâie, apoi s-au stins. S-a stins si candela de la capul lui Stefan cel Mare si Sfânt. S-a lãsat un întuneric dens, care apoi a cãpãtat luciri fosforescente. Lespedea de marmurã albã de deasupra sarcofagului lui Stefan pãrea a fi acoperitã cu argint. Pe lângã marginile acestei lespezi de marmurã a început sã iasã afarã un abur alb, dens, cu o luminozitate stranie, învãluind întreg sarcofagul. Toti cei din bisericã priveau cu spaimã spre acesta. Lumina stranie ce iesea din sarcofag crestea tot mai mult în intensitate. Deodatã, în micul nor alb format deasupra mormântului lui Stefan s-a ivit o umbrã ce cãpãta din ce în ce mai mult statura si figura lui Stefan cel Mare. La un moment dat, cei din bisericã au început sã murmure, spunând: "E Stefan, e Stefan cel Mare!".
"Da, rãspunse umbra, sunt Stefan, fiul lui Bogdan, cel care a pãstorit peste 40 de ani pe strãbunii vostri spre a vã pãstra vouã în bunã stare tara si limba, credinta si obiceiurile. De am fãcut bine, sau de nu am fãcut bine, Domnul Dumnezeu îmi este singurul si dreptul judecãtor. Cãci sã stiti cã tot ceea ce am fãcut si am desfãcut a fost în folosul tãrii si al oamenilor pe care i-am iubit si cãrora le-am fost baci. Si al vostru, care sunteti urmasii lor. Fãcut-am legãmânt cu mine si cu Cel Drept din Ceruri ca, ori de câte ori tara se va afla la vremuri de grea cumpãnã, sã-mi pãrãsesc lãcașul de veci spre a vã certa dacã ati gresit, spre a vã da un sfat întelept, dacã sunteti la o rãspântie de drumuri. Alegeti întotdeauna drumul cel mai drept chiar dacã el este plin de gropi si bolovani. Voi aveti acuma a merge spre neatârnare, iar drumul neatârnãrii nu este neted si nici presãrat cu flori. Directia alegeti-o cu grijã rugându-vã plini de credintã la Dumnezeu. Vã auzeam spunând cã vreti sã mergeti spre Europa. Dar sã nu uitati cã deja sunteti în Europa. Vreti sã mergeti spre ea cu credintã. Si eu am vrut. Dar Europa m-a înselat si m-a lãsat singur în fata dusmanului. Singur eu si cu strãbunii vostri. Si i-am rugat atunci în numele credintei crestine si mi-au promis sprijin si apoi m-au numit Eroul Crestinãtãtii, dar voi stiti cã singur, eu si cu cei din spita voastrã, am înfruntat urgiile ce ne-au cercat. Știți toate acestea din Letopisetele grãmãticilor mei, de nu le veti fi uitat. Cã trebuie sã stiti cã Europa si-a schimbat straiele, dar nu si obiceiurile, v-o spune Stefan ce a fost baci al strãbunilor vostri. Si sã luati aminte cãci Stefan nu minte! Cãci în ultima vreme a domniei mele mã temeam mai tare de dulceata graiului celui din Occident, decât de fulgerarea iataganului celui din Orient. M-am rãzboit o viatã cu pãgânii, dar am învãtat ceva: interesul poartã fesul. Europa are problemele ei, rãnile ei, scursorile ei. Sã nu credeti prea mult în iubirea Europei. Nu zic ba, si acolo sunt oameni si oameni, interese si interese, buni si rãi. Iubiti-vã tara. Atunci sã stiti cã va fi cu adevãrat bine pentru voi. Atunci veti fi puternici. Atunci, si numai atunci, vã va iubi si stima... Europa. Aceastã Europã sã nu uitati cã a râs de nevolnici si a strâmbat nasul la mãmãliga noastrã, a scuipat cu scârbã spre cei ce-i cerseau mila. Dragii mei strãnepoti, Estul a muscat din voi (este si acum o mare bucatã din carnea voastrã în gura lor), Vestul a muscat si el si ar vrea sã mai muste, Sudul ne-a muscat si ne priveste chiorâs. Nordul ne poate fi oricând ostil. Doar marea cea mare a rãmas în matca ei, chiar dacã, din când în când, si ea vrea sã urce pe Dunãre în sus. Dragii Baciului, sã stiti cã nici o aliantã nu e sigurã decât cea hotãrâtã cu bunul Dumnezeu, nici un jurãmânt nu se pãstreazã, cãci motive pentru a-l cãlca se gãsesc destule. Credeti cu prudentã în toti, dar bazati-vã numai pe voi. Tari si neclintiti sã stiti cã veti fi numai prin voi însivã si cu ajutorul lui Dumnezeu. Nu uitati niciodatã ce vã spun acum io, Stefan".
O luminã orbitoare a învesmântat ca într-o mantie umbra Marelui Domn, apoi totul s-a scufundat într-un întuneric de nepãtruns. Cât a durat întunericul si linistea de mormânt, nimeni nu a putut spune. Dupã un timp, o candelã, apoi alta, pe urmã toate lumânãrile s-au reaprins ca din senin, rãspândind o luminã galbenã peste fetele de cearã ale oamenilor. Nici o urmã cât de micã nu dovedea cã în acel loc si în acel moment se petrecuse ceva nemaipomenit si incredibil, în afarã de privirile fixe si pierdute ale asistentei, de culoarea cadevricã a fetelor lor si de lumânãrile de acum reaprinse din mâinile lor, care tremurau spasmodic.
Despre aceastã minune au scris numai douã sãptãmânale, care au fost cãutate repede în toatã tara. Slujba religioasã de canonizare a lui Stefan cel Mare a fost fãcutã de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Începând din anul 1992, în ziua de 2 iulie se pomeneste în calendarul sfintilor nostri de voievodul Stefan cel Mare si Sfânt al Moldovei. (dupã Ion D.Mãnoiu).
Ne întrebãm de ce nu a fost publicatã aceastã minune, cu acest mesaj pentru români, de cãtre marile cotidiene "românesti"? Dã-le Doamne circ, cãci pâine nu prea au!
...si câte multe alte întrebãri au rãmas fãrã rãspuns...
Dacă v-a plăcut postarea distribuiți va rog . Mulțumim.
Comentarii