Anca Parghel

ANCA PARGHEL A SUPRAVIETUIT CANCERULUI. STILUL DE VIATA ECHILIBRAT, CREDINTA, INCREDEREA SI IUBIREA AU SALVAT-O.


Anca Parghel ne-a dezvaluit, in campania “VREAU SA FIU SANATOASA !”, marea incercare la care a supus-o viata. Anca a iesit victorioasa din lupta cu o boala nemiloasa, a reusit sa invinga cancerul, cu ajutorul unui tratament corect facut, al unui stil de viata echilibrat si al unui secret personal, despre care vom discuta deschis, intr-o editie viitoare SUPRAVIETUITORII.

Acum, cind boala este vindecata, Anca Parghel continua sa traiasca echilibrat. In campania “VREAU SA FIU SANATOASA !”, ne-a dezvaluit cei 6 pasi, care au ajutat-o pe ea sa slabeasca 10 kilograme, intr-o singura luna:

1. DUPA ORA 17, NU SE MAI MANINCA NIMIC. SE CONSUMA DOAR APA PLATA.

2. O MASA PE ZI, TREBUIE SA FIE COPIOASA, SA TE BUCURI DE CE MANINCI.

3. FIECARE BUCATA DE MINCARE TREBUIE MESTECATA FOARTE BINE, PINA CIND ALIMENTUL SE TRANSFORMA IN APA. ANCA MESTECA DE 300 DE ORI, FIECARE DUMICAT DE MINCARE.

4. DOUA ZILE PE SAPTAMINA (MIERCURI SI VINERI), SE TINE POST NEGRU, SE BEA DOAR APA.

5. O ZI PE SAPTAMINA, ITI PREGATESTI UN PLATOU MARE, PE CARE PUI TOATE MINCARURILE CARE ITI PLAC. DIN FIECARE, RUPI CITE O BUCATICA, ATIT CIT SA-I SIMTI GUSTUL.

6. DUPA FIECARE MASA, SE BEA O CANA CU CEAI DE MENTA FIERBINTE. CHIAR DACA LA MICUL DEJUN BEI DOAR CAFEA, CANA CU CEAI FIERBINTE NU TREBUIE SA LIPSEASCA.

Anca Parghel mai are un secret, pe care il foloseste zi de zi, chiar si acum, dupa ce a invins boala. Este o metoda frecvent folosita in clinicile din strainatate, atit in curele de slabire, cit si in cele de detoxifiere - clisma cu cafea. In Romania, din cauza prejudecatilor, nu se discuta despre aceasta tehnica terapeutica, dar Anca spune ca a sosit momentul sa discutam deschis despre tot ce inseamna “sanatate”.

Pentru ca a decis sa ne spuna totul despre experienta ei, despre cum a invins cancerul si despre ce inseamna echilibru in viata ei, Anca Parghel revine in campania “VREAU SA FIU SANATOASA !”,

Anca Parghel s-a vindecat de cancer cu alge si polen

Despre solista piesei 'Brasil', Anca Parghel, s-a crezut foarte mult timp ca e de origine braziliana, si nicidecum ca e romanca. Putini stiu insa ca Anca a suferit de cancer la sin in stadiul trei. Cintareata a declarat ca nu s-a intrebat niciodata de ce tocmai ea a trebuit sa aiba aceasta boala, dar a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a se vindeca. 'Timp de doi ani, dieta mea s-a bazat pe suc de morcovi, sfecla rosie, alge, polen si orz.

Am tinut post negru doua saptamini. In toata acea perioada, mi-am purificat organismul cu ceaiuri Essiac si ceai de roinita. Rugaciunile...

Anca Parghe "Nu ma opreste nimic! Simt ca sunt tanara si tot mai tanara!"

Vocea numarul unu a jazzului romanesc intampina primavara cu un nou album: ZAMORENA. Combinatie muzicala fierbinte si patimasa, albumul seamana cu firea interpretei, care la 50 de ani arata ca la 35. In gradina casei sale imprejmuita cu ziduri albe, pe care Anca a pictat fluturi si flori uriase, meri cu mere rosii si cai care pasc iarba de un verde-crud, simti ca primavara este in toate puterile sale. Stam de vorba despre muzica si despre viata, asa dupa cum le traieste ea, in felul ei original si plenar

Bucovina, paradisul meu!

- "Zamorena", ultimul tau album muzical, este o schimbare artistica radicala. Ce te-a impins catre ea?

- Inchipuie-ti ca iubesc atat de mult albumul acesta incat il ascult aproape in fiecare zi si inca nu m-am plictisit deloc de el. Si dansez de-mi rup pantofii, singura, acasa, sau cu prietenii, oriunde. Ma simt minunat si ma intreb: "Unde a fost fata asta pana acum? Ca tare-mi place de ea!". Si "fata asta" a aparut pentru ca Tom Boxer, un tanar ca un spiridus, cu o vivacitate si un vizionarism incredibil pentru varsta lui, dar si un profesionist in muzica, a venit, dupa un concert de-al meu de jazz, sa-mi propuna sa facem acest album impreuna - adica Anca Parghel Trio (Anca, Tudor si Ciprian Parghel) si trupa sa, Fly Project. El a stiut de la inceput ca va fi un mare succes. Pentru mine, sa lucrez cu asemenea oameni ca Tom Boxer si echipa sa e o incantare: nici o secunda nu e pierduta, tot timpul e valorificat la maximum. Ma stimuleaza sa dau tot ce am mai bun in mine ca artist. Iar ca om, sunt incantata sa ma aflu in preajma lor. Aveam nevoie de o infuzie de tinerete, ca sa-mi probez, alaturi de ei, pe muzica aceasta, muschii si scheletul: inca n-am ruginit, asa ca tineti-va bine!

- Esti nascuta in "dulcea Bucovina" a lui Eminescu si, in loc sa canti balade si doine, canti... jazz. Ce zestre de suflet te-a dus pe un asemenea drum?

- Bucovina a fost si este Paradisul meu. Am avut acolo parte de mari profesori, dascali adevarati, de o educatie solida in scoala, dar si in familie, chiar daca am avut o copilarie mai trista, si am fost un copil maturizat precoce. Mamei i-am mostenit vocea superba, cristalina, ea canta romante, foarte frumos, i-am mostenit si firea, iubitoare de viata, de armonie. Am fost un copil tare bun si cuminte, dusa de mama la biserica de mica, acolo cantam in cor, din tot sufletelul meu, si simteam ca ma inalt, odata cu ingerii. Duceam o viata modesta.
Anca Parghel - "Nu ma opreste nimic! Simt ca sunt tanara si tot mai tanara!"

Ce mi se dadea primeam cu recunostinta: am fost generatia aceea de copii post-stalinista, carora li se cumparau pantofi mai mari, ca sa-i tina mai mult. Eu, daca primeam o pereche de pantofi noi, dormeam cu ei sub perna mai intai, o saptamana-doua, si abia apoi ma induram sa-i incalt. Oraselul meu mi se parea urias cand eram copil, cu catedrala sa acoperita cu tigla colorata, cu cladirile vechi austro-ungare din centru. Campulungul meu era, pe atunci, capitala Bucovinei, avea post de radio, spectacole de teatru si de muzica, propria orchestra filarmonica si o viata culturala intensa pentru inceputul anilor 60. Avea viata, pur si simplu. Cred ca energia mi se trage din aerul acela ozonat, din urcusurile pe muntii din jur, din relatia cu natura, cu muntele, cu padurea. (Acolo e mult uraniu in pamant, de aceea cred ca si eu iradiez, cunoscutii imi spun "Atomik Anka"). Si astazi Campulungul respira aceeasi pace ca in copilaria mea, in carciumioare mai gasesti lautari batrani, de care erau pline odinioara, oamenii iti zambesc la fel de deschis ca atunci si sunt dornici sa-ti impartaseasca necazurile sau bucuriile. Sunt oameni minunati, bucovinenii mei. Cand mi-e dor de prajiturile bucovinencelor, dau o fuga pana acolo, iar daca nu pot, dragele mele matusi imi trimit la pachet.

Performanta: un cuvant care-mi place!

- Si cum ai ales sa faci... jazz?

- Cred ca nu eu am ales muzica, ci muzica m-a ales pe mine. Eu voiam sa ma fac medic chirurg, dar am inceput sa cant si nu m-am mai oprit. Si cand ceva continua pe viata, noi ii spunem, firesc, cariera. Am o voce care se intinde pe patru octave si stiu ce sa fac cu ele: Performanta! Acesta e un cuvant care mie imi place foarte mult! Cant de cand ma stiu si, pe la 11 ani, dupa ce am "tinut afisul" tuturor serbarilor scolare si de la gradinita, am primit un acordeon. Uite-l acolo, pe dulap, in cutia lui originala, un Weltmeister care suna si acum impecabil. Am invatat sa cant cu el si chiar sa compun, mi-a format foarte bine auzul muzical acest instrument. Il caram voiniceste in brate, la toate recitalurile, desi era mai mare decat mine. Imi amintesc ca prima melodie pe care am cantat-o, cu mare succes la public, la 11 ani, a fost o bucata din opereta "Crai nou", a lui Ciprian Porumbescu: "Lasati-ma sa cant in pace,/ Asta e tot ce vreau...". Premonitoriu, nu? Din Campulung, am plecat la Liceul de Muzica din Suceava, apoi la Conservatorul din Iasi, unde am studiat canto clasic. Am descoperit jazz-ul improvizand, impreuna cu colegii mei, o muzica despre care aveam foarte putine informatii (ascultasem ceva la radio, niste armonii foarte sofisticate, care-mi placeau, dar nu stiam ce e), dar ochii mi i-a deschis, cu adevarat, asupra acestui gen muzical cel care este astazi celebrul pianist Ion Baciu jr. (stabilit acum in Suedia), fiul marelui dirijor Ion Baciu. Cu el am inceput sa cant jazz, intai la reuniunile studentesti, apoi in festivaluri.

- Si, odata cu jazzul, ai descoperit si muzica inimii: dragostea. Din cate stiu, te-ai maritat la 18 ani si, la 19, aveai deja primul copil...
Anca Parghel - "Nu ma opreste nimic! Simt ca sunt tanara si tot mai tanara!"

- Da, la 14 ani, eleva la liceul de muzica, am pozat ca model studentului la arte plastice Virgil Parghel, pictor de notorietate, astazi. Ne-am placut, ne-am luat si am facut doi copii din dragoste. Mi-am continuat studentia, am invatat pe branci, am facut impreuna un cuplu de artisti redutabil, am lucrat impreuna la multe proiecte comune. El e o fire mai retrasa, mai pasiva, eu l-am tras dupa mine, i-am dat din energia, din ritmul meu, dar am facut totul din dragoste, nu din vreun sentiment al datoriei. A fost o comuniune de idei si o comunicare cu totul speciala intre noi. Am trait o mare iubire, timp de 29 de ani, pana in 1997, cand eu am plecat la Conservatorul Regal din Bruxelles, ca profesoara de canto, pe un post castigat prin concurs, iar cei doi fii ai nostri, Ciprian si Tudor, ca studenti, cu burse de merit exceptionale (Tudor a intrat la 15 ani la Conservator!). Dar Virgil nu a vrut sa ne urmeze si... a divortat. Asa s-a terminat povestea noastra de dragoste. I-am spus si eu, cum se spune in povesti: "Daca ai facut dupa capul tau, prost cap ai avut! Si daca cineva te-a sfatuit, rau te-a sfatuit!". Lasand gluma la o parte, am fost distrusa dupa aceasta despartire, si mult timp nu mi-am revenit. M-am si imbolnavit de suferinta si am trecut la un pas de moarte. Acum, imi spun ca asa ne-a fost scris si nu ma mai omor cu firea. Incerc sa ma bucur de viata cu toate puterile, chiar daca sunt singura. Locuiesc la Bruxelles de zece ani, dar imi sta gandul sa ma intorc definitiv in tara, desi acolo am proiecte importante. Fiii mei imi stau alaturi, cantam impreuna in diferite formule, Tudor e percutionist, Ciprian basist, sunt doi oameni exceptionali, cu caractere puternice, si sunt mandra ca sunt copiii mei. Tudor face acum si Informatica, iar Ciprian a vrut sa fie sofer de Formula 1, dar deocamdata, face numai muzica, si de trei ani e tatal unei fetite adorabile, care se numeste Anca Parghel! E vioaie ca mine, muta toate mobilele, sterge praful, rastoarna casa, asa ca... e clar!

Rugaciunea m-a vindecat

- Crezi in institutia familiei, in puterea verighetei?

- Nu... Cred in institutia mamei cu copii. Familia inseamna, de demult, din strafundurile civilizatiei, mama cu copiii. Copii pe care i-a facut nu din eprubeta, sa ma iertati, ci cu un barbat pe care si l-a ales ea. Punct.
Anca Parghel - "Nu ma opreste nimic! Simt ca sunt tanara si tot mai tanara!"

Anca Parghel TRIO

Daca tu crezi in actul de casatorie si-n puterea lui, atunci te va urmari toata viata. Daca nu, n-are nici o putere! Eu nu sunt o religioasa, sunt o credincioasa!
- Inainte de a pleca la Bruxelles, ai lansat un album care se numea "Midnight Prayer" ("Rugaciunea de la miezul noptii"). Stiu ca pe atunci nu credeai in puterea rugaciunii, intr-atat ca acum.
- Nici nu stiam sa-mi fac cruce cum trebuie. Adica larga, taraneste, nu mica si meschina, cum fac orasenii in autobuz, cand trec pe langa vreo biserica. Rugaciunea este totul pentru mine acum, este medicamentul pe care il iau in fiecare zi, cu regularitate. Rugaciunea este cea care m-a vindecat si care mi-a asigurat fericirea si multumirea pe pamant. Este contactul direct cu Dumnezeu. Atunci, in 1994, spuneam "Tatal nostru" fara sa stiu cat de importanta e rugaciunea aceasta, cum prin fiecare cuvant al ei se face o trimitere la toate sferele de lumina, la fiintele spirituale importante si de ajutor pentru noi, oamenii: Dumnezeu-Tatal, Fiul si Sfantul Duh, Sfanta Fecioara si Arhanghelii si toate cetele sfintilor. In afara de Tatal Nostru, mai spun Crezul, Rugaciunea catre Ingerul Pazitor, o rugaciune dintr-o carte frantuzeasca numita "Rugaciunea care vindeca", a lui Joseph Burphy. Cat am fost bolnava, m-am rugat mereu la Sfantul Ciprian si la Sfantul Nectarie. Timp de doi ani, am avut un regim exclusiv naturist (suc de orz verde, de morcovi si de sfecla rosie, alge si polen, doua saptamani de post negru, cu ceai Essiac si de roinita si clisme cu cafea), dar am facut si chimioterapie. M-am tratat si in Belgia, acolo unde locuiesc, dar si la o clinica naturista din Statele Unite. Pe Dumnezeu l-am avut dintotdeauna cu mine. Am fost dusa la biserica de mica, dar L-am descoperit cu adevarat atunci cand El, in bunatatea Lui nemarginita, s-a hotarat sa ma vindece de aceasta "boala" (in termeni pamanteni), "semn" - dupa mine, care a fost cancerul de san pe care l-am avut. Daca te loveste o asemenea boala, in nici un caz nu trebuie sa-ti incepi vindecarea prin a te intreba: "De ce mi se intampla mie asa ceva?". Dumnezeu stie, El are socotelile lui cu fiecare, iar bolile sunt semne pe care ni le da, cum ca ceva nu e bine in trecutul nostru sau in ceea ce facem in prezent. M-am rugat lui Dumnezeu sa ma ia, daca El crede ca nu mai am nimic de facut pe-aici, pe pamant. Si El a ales sa ma lase. Raman la credinta ca rugaciunea a avut un rol hotarator in vindecarea mea.

Sa ne rugam cu toti pentru o viata mai buna pentru o lume mai buna....

Un comentariu: