Sanzienele (Dragaica) Vraji – Traditi – Obiceiuri – Legende
Posted by admin | Filed under Magie
In calendarul popular sarbatoarea Sanzienelor este un moment al solstitiului de vara, marcat de numeroase credinte si practici magice.
Ne aflam in ziua in care soarele are putere maxima, dincolo de care va urma partea rece si intunecoasa a anului, cand timpul incepe sa se degradeze si sa imbatraneasca, asociindu-se sfarsitului. Ramasite ale unui stravechi cult solar sunt inca sesizabile in credintele taranilor. O multime de traditii sunt asociate cu imaginea astrului ceresc, care, odihnindu-se pe cer la amiaza, are acum si conotatii negative. Conform vechilor superstitii, oamenii nu ar trebui sa se uite in aceasta zi catre soare, caci vor orbi sau ii va durea capul tot restul verii. Unii se feresc a se trezi dis-de-dimineata, de frica sa nu vada trei sori. Altii insa spun ca daca te scoli in zori, vei vedea soarele la rasarit spalandu-se pe fata si apa curgand sub forma de raze luminoase.
Semnificatii importante pentru aceasta zi au si Sanzienele sau Dragaicele. Desi acestea sunt doua denumiri diferite ale unor divinitati similare (Sanziene in Transilvania, Maramures, Banat, Oltenia si Bucovina si Dragaice in Muntenia, Oltenia si Moldova), se pot deosebi nuante oarecum diferite.
Dragaicele au in general conotatii pozitive. In denumirea acestora, ca si la Dragobete, este evidenta radacina ce trimite la cuvantul ?dragoste?. Dragaicele sunt divinitati agrare ale fertilitatii, protectoare ale lanurilor de grau, ale fecioarelor si ale tinerelor femei. Sunt numite si ?mirese?, ?regine ale holdelor? sau ?stapane ale surorilor?. De ziua lor, ele plutesc prin aer, cantand si dansand, imbogatind recoltele, dand putere tamaduitoare plantelor sau proorocindu-le sotii tinerelor fete.
In credintele asociate Sanzienelor, predomina functiile punitive. Daca nu li se respecta ziua, Sanzienele vor aduce furtuni si vor face rau oamenilor. De asemenea, daca se intampla sa descoperi locul in care acestea danseaza in hore, te vei imbolnavi si nu vei scapa decat daca te vei reintoarce acolo anul urmator.
Multe din obiceiurile acestei zile sunt legate de fete si femei. Fetele culeg flori de sanziene din care isi impletesc cununi si isi fac brauri din cicoare. Dupa ce le poarta intreaga zi, le vor folosi in cursul anului la lecuirea diferitelor boli. Unele din plantele culese astazi au si virtuti fertilizatoare, fiind destinate femeilor ce nu pot avea copii. Credintele din unele regiuni spun ca fetele si femeile tinere ar trebui sa se tavaleasca in noaptea de Sanziene prin roua padurii, pentru a fi frumoase si iubite.
Florile de dragaica purtate la brau sau sub forma de cununa asigura casatoria cu o fata sau cu un barbat frumos. Tinute in casa, daca nu se ofilesc pana dimineata, acestea vor aduce noroc.
La miezul noptii de Sanziene, pentru cateva momente, infloreste iarba-fiarelor, cu care se pot descuia toate lacatele, motiv pentru care e cautata in special de talhari.
Vechi dansuri ale Dragaicii se tineau odinioara, organizandu-se si targuri, un prilej foarte potrivit pentru ca tinerii sa se cunoasca intre ei si pentru aranjarea casatoriilor.
Obiceiurile legate de Sânziene se pierd in negura timpurilor. Sunt datini autohtone, al caror nume originar dac s-a pierdut. S-a pastrat cel roman Sânziana, de la Sancta Diana (care circula si azi in Ardeal) si cel slav Dragaica (care a venit mai tarziu si care circula in Muntenia si Oltenia).
Sarbatoarea de Sânziene (tinuta pe 24 iunie, de ziua nasterii lui Ioan Botezatorul) e legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al fecunditatii, si pastreaza in ea un amestec fascinant de crestinism, pagânism si vrajitorie. Sânzienele sunt plante cu flori galbene-aurii si placut mirositoare. Cresc prin livezi, pasuni, margini de paduri si poienite. Insotite de muzica si chiuiturile flacailor, fetele aduna florile de Sânziene in buchete, fac colane si impletesc cununi circulare si cruciforme sau le strang in buchetele. Aceste coronite si buchete sunt aduse in sat, unde sunt asezate pe porti, usi, ferestre, pe suri, pe stupi si chiar in straturile de legume, in credinta ca ele vor ocroti casa si gospodaria de puterea fortelor malefice, aducand totodata noroc, sanatate si belsug oamenilor, animalelor si semanaturilor (vor inflori ca Sânzienele).
In noaptea de Sânziene, femeile pornesc in plina noapte spre locuri stiute numai de ele pentru a aduna ierburi de leac si descântece. Multe din florile si ierburile care se culeg in aceasta zi, se duc la biserica, cu credinta ca vor fi sfintite si prin aceasta vor fi curatite de influentele negative ale Rusaliilor/Ielelor, zânele rele ale padurilor. Numai astfel vor fi bune de leac. Sânzienele erau socotite de tinerele fete si un mijloc de a-si afla ursitul si timpul cand se vor marita. Cununile barbatilor, impletite in forma de cruce, iar cele ale fetelor in forma de cerc, sunt aruncate pe casa. Daca jerbele se opresc pe acoperis, e semn de nunta, iar daca nu, ursitul sau ursita mai trebuie asteptati. In unele sate, e obiceiul ca pe drumul de intoarcere catre sat, fetele sa priveasca prin cununa, iar in functie de varsta si insusirile fizice ale persoanei vazute, sa deduca si calitatile morale ale viitorului sot.
Fetele isi pun flori de Sânziene neimpletite sub capatai. In acea noapte, ele isi vor visa ursitul. Daca cununa va fi purtata in par sau in sân (de fecioare sau tinere neveste), acestea vor deveni atragatoare si dragostoase. Inainte de rasaritul soarelui, fetele si flacaii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate in coarnele vitelor. Daca gingasa coronita se opreste in cornul unei vite tinere, fata se va marita dupa un tanar, iar daca se opreste in cornul vitei batrane, ursitul va fi om in varsta. In ajun de Sânziene, seara, se intalnesc fetele care vor sa se marite cu flacaii care doresc sa se insoare. Baietii fac ruguri, aprind faclii si le invartesc in sensul miscarii soarelui, strigand:
“Du-te, Soare, vino, Luna
Sânzienele imbuna,
Sa le creasca floarea – floare,
Galbena, mirositoare,
Fetele sa leadune,
Sa le prinda in cunune,
Sa puna la palarie,
Floare pentru cununie,
Babele sa le rosteasca,
Pana-n toamna sa nunteasca.”
A doua zi, in zori, cetele de feciori strabat satele cu florile de Sânziene la palarie, in semn ca au vazut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i intereseaza. Ei canta, chiuie si striga:
“Du-te, Luna, vino, Soare,
Ca tragem la-nsuratoare,
Cununile neursite,
Zac sub hornuri azvarlite”.
Fetele se imbraca de sarbatoare, isi pun marame albe pe cap si coronite din floarea galbena si spice de grau. La brau sunt incinse tot cu flori de Dragaica/Sânziene, iar in maini tin spice de grau si seceri. Dupa ce se intorc in fuga de la camp, fluturandu-si maramele, la intrarea in sat, le asteapta flacaii cu ulcele cu apa si le stropesc. Apoi se intinde Hora Dragaicelor, la care se prind numai fetele ce au participat la datina. Uneori, Dragaicele plimba hora lor pe la unele case din sat, mai ales pe la casele plugarilor vrednici. Fetele poarta o cruce inalta, ce se cheama Steagul Dragaicei. El este confectionat dintr-o prajina inalta de 2-3 metri, care are la capat o cruce impodobita cu flori de Sânziene, pelin, spice de grau si imbracata ca o papusa. Pentru a fi feriti de boala, copiii mici sunt dati de mamele lor in bratele Dragaicelor, pentru a fi jucati.
Noaptea de Sânziene
In vreme ce pe bolta, Soarele trece din semnul Gemenilor in acela al Racului (Aer-Apa), pe pamant puterile naturii se afla la apogeu, iar fortele elementelor sunt vitale, exuberante. Totul se intampla in ziua in care incepe vara (solstitiul), pe care astronomia il “adjudeca” la 21 iunie; cam in acelasi timp, magia isi celebreaza micile si “stravechile” ritualuri ale noptii numite “de Sanziene”, intre 23 si 24 (Nasterea Sf. Ioan Botezatorul). Vrajitorii si magicienii cei mai iscusiti, in aceste ore vrajite, in care se deschid portile dintre noi si toate celelalte lumi paralele, isi rostesc invocatiile; regatul Ielelor, al spiridusilor si al Sanzienelor isi deschide larg portile; sunt cu putinta contactele cu entitati din alte dimensiuni. Oricine poate practica mici rituri cu succes; in afara de asta, in aceasta noapte este momentul cel mai potrivit pentru a culege flori si plante ce pot fi intrebuintate ca leacuri si dupa aceea, dar care acum sunt in deplinatatea virtutilor lor curative si magice
Apa de Stele
Si roua din noaptea de Sanziene are tainice virtuti; in multe parti ale lumii se crede ca daca te stropesti cu ea pe trup, acesta va deveni frumos si suplu, iar daca te speli cu ea pe fata, vei fi chipes si mandru. Daca roua se aduna pe frunze de sanziene si o culegi dimineata, ea va indeparta de mana care a atins-o artroza si durerile osoase.
Orice obiect impregnat cu pretioasa “Apa de Stele” devine un talisman: este de ajuns sa-l lasi in seara de dinainte si sa-l iei dimineata, inainte de a-l vedea Soarele.
Culese inainte de ivirea primei raze de soare, atunci cand sunt inca pline de roua (apoi se usuca si se tin intr-un saculet de matase alba), frunzele de dafin si ierburile capata proprietati magice: zarna (sau iarba de dragoste), maghiranul salbatic, salvia, musetelul, sporisul, levantica, rozmarinul, varnantul, nalba, pelinarita (care, in unele parti ale Americii de sud, mai precis in Costarica, este socotita una dintre cele sapte plante magice. Indeparteaza fortele raului: indienii din America o foloseau, arzand-o in timpul ceremoniilor lor).
Puterea ierburilor
Cea mai cautata planta, pentru puterea ei, este cea cunoscuta ca “iarba Sfantului Ion”: este vorba de sanziana, cea cu florile de culoarea soarelui, cunoscuta la unele popoare ca “iarba ce alunga diavolii si duhurile necurate”. Uscata la focul Sfantului Ion si agatata la fereastra, indeparteaza de casa strigoii si pe toti cei cu ganduri rele; arsa, ea alunga spiritele si diavolii. “Pusa sub perna, floarea de sanziene ii va arata in vis fetei cine va fi viitorul ei sot”.
Vraji de Sanziene De dragoste
Cand doi tineri se iubesc si vor sa nu se mai desparta in veci, n-au decat sa faca baie-n mare, in aceasta noapte, chiar si cateva clipe, si pot fi siguri ca dragostea lor ii va lega toata viata.
In 23 iunie, dupa apusul soarelui, se culeg 9 flori de maslin, se pun intr-un lighean cu apa (mai bine sa fie de izvor) si se lasa in timpul noptii, expus influxurilor astrale. Dimineata in zori, se va urmari desenul format: acesta corespunde initialelor viitorului sot. O varianta poate fi si aceasta: se umple un recipient – de argint sau de teracota, nu prea inalt si larg – cu apa de fantana. Se va aprinde o lumanare rosie si se lasa sa picure 23 de stropi de ceara, observand ce initiale se vor forma…
Pe o foaie de hartie se vor scrie, numarandu-le, intrebarile la care se asteapta raspuns din partea cerului si se pun apoi sub perna. Se vor face apoi bilete cu “Sfantul Ion spune da” si tot atatea cu “Sfantul Ion zice nu”. Se amesteca bine biletelele si se pun intr-un vas de teracota ce va fi asezat afara, in timpul noptii. Dimineata, la sculare, se ia hartia cu intrebari, se citeste numarul 1 si, cu o mana, fara sa se priveasca in partea aceea, se ia un biletel, afland astfel raspunsul. Se procedeaza astfel, pana ce se termina biletelele si intrebarile.
La miezul noptii (ora unu, dupa ora legala in vigoare) se culege o mana de frunze de sporis, in timp ce se rosteste urmatoarea invocatie: “Te iau in numele lui Aniel, Ariel, Vehnel, Rehael, Umabel, Manakel, ca sa ma faci iubita de X”. Se aduna frunzele intr-o batista care n-a fost folosita (de in, matase, bumbac), alba si se va tine 21 de zile intr-un loc ferit de lumina directa si aerisit. Dupa terminarea perioadei amintite, se faramiteaza frunzele, nedesfacand insa batista, pana devin foarte maruntite. Se deschide, in sfarsit, batista si se trece acest praf de frunze pe maini, pe la incheietura mainii, pe fata, stand afara, in aer liber (mai bine pe o pajiste unde, apoi, se va ingropa batista).
Sânziene(dragaica, galium verum)
Sânziana sau dragaica face parte din familia rubiaceelor, ca si cafeaua, sa zicem, remarcându-se prin talia rasarita (în jur de un m), prin mirosul particular, prin tulpinile în patru muchii, prin frunzele liniare, subtiri, si prin inflorescentele terminale galben-aurii, cu flori mititele (2-3 mm) si dese, pe care le putem admira în iunie-iulie, prin livezi si prin fânete, pe coaste însorite si pe marginea padurilor. ?Fecioarele din vechime purtau floricele de sânziene în cosite în timp ce jucau dragaica (un dans magic, a carui obârsie se pierde în negura timpului ), de unde si celalalt nume al plantei. ?Fitoterapeutica moderna recomanda ceaiurile pe baza de sânziene în: ?hemoragie, hidropizie, nevroza (dupa sfatul specialistului).
Traditii populare de Sanziene
Sarbatoarea de Sanziene (se praznuieste pe 24 iunie, de ziua nasterii Sf. Ioan Botezatorul) e legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al fecunditatii, si pastreaza in ea, ca toata traditia romaneasca, un amestec fascinant de crestinism, paganism si vrajitorie. In Noaptea de Sanziene, “Dumnezeu randuieste un rastimp de liniste, cand stau in cumpana toate stihiile si cerurile cu stele si vanturile” (M. Sadoveanu), ielele (Rusaliile) pot sa fie imblanzite si fetele tinere pot sa-si afle destinul, spalandu-se, la rasaritul soarelui, cu roua curata de pe flori.
Apararea gospodariei
Sanzienele sunt plante cu flori galbene-aurii si placut mirositoare. Cresc prin livezi, pasuni, margini de paduri si poienite. Insotite de muzica si chiuiturile flacailor, fetele aduna “florile de Sanziene” in buchete, fac colane si impletesc cununi circulare si cruciforme sau le strang in buchetele. Aceste coronite si buchete sunt aduse in sat, unde sunt asezate pe porti, usi, ferestre, pe suri, pe stupi si chiar in straturile de legume, in credinta ca ele vor ocroti casa si gospodaria de puterea fortelor malefice, aducand totodata noroc, sanatate si belsug oamenilor, animalelor si semanaturilor (vor inflori ca Sanzienele).
Leac de boli
In noaptea de Sanziene, femeile pornesc in plina noapte spre locuri stiute numai de ele pentru a aduna ierburi de leac si descantece. Multe din florile si ierburile care se culeg in aceasta zi, se duc la biserica, cu credinta ca vor fi sfintite si prin aceasta vor fi curatite de influentele negative ale Rusaliilor, un fel de zane rele ale padurilor. Numai astfel, se zice, vor fi bune de leac.
Vestirea ursitului
Alaturi de functia de aparare, Sanzienele erau socotite uneori de tinerele fete si un mijloc de a-ti afla ursitul, cat si timpul cand se vor marita. Cununile barbatilor, impletite in forma de cruce, iar cele ale fetelor in forma de cerc, sunt aruncate pe casa. Daca jerbele se opresc pe acoperis, e semn de nunta, iar daca nu, ursitul sau ursita mai trebuie asteptati.
*In unele sate, e obiceiul ca pe drumul de intoarcere catre sat, fetele sa priveasca prin cununa, iar in functie de varsta si insusirile fizice ale persoanei vazute, sa deduca si calitatile morale ale viitorului sot. Fetele isi pun flori de Sanziene neimpletite sub capatai. In acea noapte, ele isi vor visa ursitul. Daca va fi purtata in par sau in san de fecioare sau tinere neveste, acestea vor deveni atragatoare si dragastoase. Inainte de rasaritul Soarelui, fetele si flacaii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate in coarnele vitelor. Daca gingasa coronita se opreste in cornul unei vite tinere, fata se va marita dupa un tanar, iar daca se opreste in cornul vitei batrane, ursitul va fi om in varsta.
*In ajun de Sanziene, seara, se intalnesc fetele care vor sa se marite, cu flacaii care doresc sa se insoare. Baietii fac ruguri, aprind faclii si le invartesc in sensul miscarii Soarelui, strigand: “Du-te, Soare, vino, Luna / Sanzienele imbuna, / Sa le creasca floarea – floare, / Galbena, mirositoare, / Fetele sa o adune, / Sa le prinda in cunune, / Sa puna la palarie, / Floare pentru cununie, / Babele sa le rosteasca, / Pana-n toamna sa nunteasca.” A doua zi, in zori, cetele de feciori strabat satele cu florile de Sanziene la palarie, in semn ca au vazut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i intereseaza. Ei canta, chiuie si striga: “Du-te, Luna, vino, Soare, / Ca tragem la-nsuratoare, / Cununile neursite, / Zac sub hornuri azvarlite.”
*Fetele se imbraca de sarbatoare, isi pun marame albe pe cap si coronite din floarea galbena si spice de grau. La brau sunt incinse tot cu flori de Dragaica (de Sanziene), iar in maini tin spice de grau si seceri. Dupa ce se intorc in fuga de la camp, fluturandu-si maramele, la intrarea in sat, le asteapta flacaii cu ulcele cu apa si le stropesc. Apoi se intinde Hora Dragaicelor, la care se prind numai fetele ce au participat la datina. Uneori, Dragaicele plimba hora lor pe la unele case din sat, mai ales pe la casele plugarilor vrednici. Fetele poarta o cruce inalta, ce se cheama Steagul Dragaicei. El este confectionat dintr-o prajina inalta de 2-3 metri, care are la capat o cruce impodobita cu flori de Sanziene, pelin, spice de grau si imbracata ca o papusa. Pentru a fi feriti de boala, copiii mici sunt dati de mamele lor in bratele Dragaicelor, pentru a fi “jucati”.
Noaptea Sanzienelor,
Intre cer si pamant…
Iubite de Luna si vant,
Plutesc peste plaiuri…
Alaiuri de zane cantand.
Cunune-mpletesc…
…din razele Lunii,
Din florile-alese
Proaspat culese…
Din roua de seara…
Cunune-mpletite.
Soarele si Luna…de-or purta cununa…
Fi-vor numai Una
Apoi…, in padurea batrana…
Zane la fantana
Aseaza pe ape,
Iubiri arzatoare, din raze de floare.
In noaptea minunata…
Se-arata atunci…
.odata…
Din dragoste-ntrupat,
Stejarul fermecat…
Razele Lunii,
I-au despletit cununa,
Si zanele-i teasa
Din lumina-aleasa.
La radacina lui te-astept,
Zburator purtat de vise.
In miez de noapte un sarut,
Pe buze iti voi pune.
In brate sa ma tii…
In ochii-ti sa ma pierd…
…pana-n zori de zi…
Si zane sa ne cante,
Pe aripi sa ne poarte,
De mana sa ne tinem,
Iubind in miez de noapte,
In noaptea fermecata.
Ielele: Sunt fapturi feminine supranaturale intalnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sint descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele. Ielele locuiesc in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare. Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci sau chiar in vetre parasite, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare). Dansul lor specific este hora, locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite. Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.
Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz, legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina. Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori. Principalele lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii.
