SUPERSTITII DE SFANTUL IOAN BOTEZATORUL 7 IANUARIE

-Superstitii pe care toti Romanii ar trebui sa le cunoasca de Sfantul Ioan Botezatorul care se sarbatoreste pe data de 7 ianuarie

-Se crede că în această zi s-a făcut lumea, de aceea este e o zi de mare bucurie. Cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot anul.#Superstitii

-Sf. Ioan Botezătorul e patronul pruncilor şi-l serbează ca şi pe Sf. Duminică, zicând că el i-ar apăra şi i-ar scuti de toate nenorocirile, mai ales ca să nu moară nebotezaţi.

-De Sf. Ioan Botezătorul multe sate numeroase familii sântuiesc pe Sânt-Ioan de patron al casei. Simion cel Nebun ar fi mâncat laur când era băieţandru şi de-atunci a devenit nebun şi sfânt.

-Legenda lui Ioan Botezatorul:#Legende
Una dintre legende povesteşte că atunci când Ioan Botezătorul a început procesiunea botezării, diavolii s-au arătat în număr foarte mare pe râul Iordanului, pentru a întrerupe ceremonia. Atunci însă Dumnezeu a poruncit preoţilor să sfinţească toate apele, astfel că diavolii au căzut sub gheţuri şi s-au înecat în apă.

-6 ianuarie Ajunul Bobotezei, Botezul Domnului sau Iordanul, cum mai este numit, dupa raul in care a fost botezat Mantuitorul. Este una dintre cele mai importante sarbatori ale inceputului de an, o zi sfanta care se serbeaza prin post.

-7 ianuarie ortodocsii din toata lumea sarbatoresc ziua Sfantului Ioan Botezatorul, cel care l-a botezat pe Iisus in apa Iordanului. Cele doua mari sarbatori aduc cu ele si o multime de superstirii si obiceiuri din popor. Astazi am pregatit o lista de luat in calcul.

-Se spune ca Boboteaza era vreme de taina, un timp potrivit farmecelor, vrajitoriilor si altor practici magice. O superstitie spune ca in noaptea dinspre Boboteaza, animalele din grajduri vorbesc intre ele, despre comori ascunse.

-Sa nu uitam ca in aceasta zi de Boboteaza, se sfintesc toate apele, iar preotul arunca in apa, crucea pe care barbatii incearca sa o scoata afara. Superstitia spune ca cel care va reusi sa puna mana pe ea si sa o scoata afara, va avea noroc tot anul care incepe. De ceva vreme, cel care o prinde, este premiat cu bani.

-De Boboteaza nu se spala rufe pentru a nu se spurca apa; se spune ca atunci apele sunt sfintite si e pacat sa o folosesti astfel. Timp de 7 zile, pana la sfarsitul praznicului, femeile nu au voie sa spele rufe.

-In noaptea de Boboteaza fetele pun sub perna busuioc. Se spune ca cine face asta, isi viseaza alesul inimii. O alta superstitie spune ca fetele care cad pe gheata in Ajun de Boboteaza, se vor casatori, cu alesul inimii sale.

-Aceasta zi este cunoscuta ca fiind cea mai friguroasa, in traditia noastra Romaneasca se spune „e frig de parca e gerul Bobotezei”

-Contra frigurilor, era bine a nu se manca pepeni verzi pe 29 august. De fapt, era indicat ca in aceasta zi sa nu se atinga nimeni de fructe ori legume semanand cu un cap de om (nuci, capatani de usturoi, pere, mere), nici din acelea cu cruce in ele (pepeni, nuci) ori avand culoarea rosie. Vinul rosu era si el oprit a se bea, iar varza nu tebuie mancata cu nici un chip, intrucat se spunea ca Sfantului Ioan i s-a taiat de sapte ori capul pe o varza, de fiecare data el revenind la viata. Era de rau augur sa mananci din tipsie sau blid, ori sa folosesti la masa cutitul, trebuind sa rupi mancarea cu mana. Unii oameni, mai credinciosi, nu se atingeau de bucate in aceasta zi sau se multumeau sa sa manance numai struguri.
-In noaptea de Boboteaza se deschid cerurile si se indeplinesc toate dorintele.

„Udatul Ionilor” in Transilvania si Bucovina.
Toti cei care poarta acest nume frumos pun un brad impodobit la poarta si pana dimineata sunt obligati sa tina o petrecere cu lautari. In Transilvania cei care se numesc Ioan, Ion, Ioana sunt purtati de alai prin sat in care sunt trase de boi si impodobite cu nenumarate tesaturi si decoruri, sau caii care sunt impodobiti cu valtrapuri tesute si podoape de harnasament, pina la rau unde sunt botezati

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu