Superstitii de 1 Martie. Obiceiuri si Traditii de Martisor

Superstitii de 1 Martie. Obiceiuri si Traditii de Martisor
-Se cred ca martisoarele daruite din inima te fac sa iti apropii soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, frumusete, veselie si sanatate, cinste si iubire.
-In anumite zone, fetele poarte la gat modene de aur. Fetele care isi impodobeau, timp de 12 zile, gatul cu acesti banuti ramaneau frumoase tot anul.
-Si florile daruite de 1 martie sunt date in functie de superstitii. Astfel, se cred ca numai florile cu noroc trebuie daruite cu ocazia acestei sarbatori. Printre acestea se numara trandafirii albi si rosii, garoafele albe si rosii, crinii, vascul, liliacul, trifoii si floarea de nu ma uita.
-De 1 martie, vremea este frumoasa, ceea ce inseamna ca vom avea o primavara luminoasa, conform traditiilor.

Obiceiuri si traditii de 1 Martie Ziua Martisorului
Cu o vechime de peste 8000 ani, atestata prin descoperiri arheologice, sarbatoarea martisorului a cunoscut un bogat bagaj de obiceiuri cu originea in credintele si practicile agrare. Amintim cate ceva din aceste obiceiuri, cateva din ele pastrandu-se si astazi in unele sate
Astazi daruirea unui martisor unei personae de sex feminin este un prilej de bucurie.
De la romani si aromani obiceiul martisorului a fost preluat si de alte popoare din centrul si sud-estul Europei. Fetele si uneori femeile tinere purtau martisoare de 1 martie pentru sarbatoarea venirii primaverii, dar si pentru caracterul lor de talisman solar.
Daca cunoasteti si alte TRADITII,SUPERSTITII,OBICEIURI de 1 Martie va rugam sa le impartasiti cu noi

Cautari:obiceiuri de 1 martie,traditii de 1 martie,superstitii de 1 martie,traditii de martisor,superstitii de martisor,obiceiuri de ziua martisorului

1 Martie:Poze si imagini pentru Desktop si Yahoo Messenger, wallpaperssi avatare de ziua martisorului

1 Martie:Poze si imagini pentru Desktop si Yahoo Messenger, wallpapers si avatare de ziua martisorului
Prima zi a primaverii este ziua Babei Dochia. Baba Dochia este o batrana zeita agrara, care moare de 1 martie si renaste de Mucenici, pe 9 martie. Dochia aduce aminte de marea zeita Terra Mater si poate fi asociata cu Diana si Iuno de la romani si cu Hera si Artemis de la greci.

Castigatorii Premiilor Oscar 2011 - Los Angeles - a 83-a editie

Cine sunt castigatorii premiilor oscar 2011?
Lista castigatorilor a premiilor oscar 2011

Cel mai bun scurt metraj: God of love
Cel mai bun film documnetar: Strangers no more
Cel mai bun machiaj: The Wolfman
Cele mai bune costume: Alice in Wonderland
Cel mai bun mixaj de sunet: Inception
Cea mai buna coloană sonoră: The Social Network
Cel mai bun film într-o limbă străină: In a better world (Danemarca)
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Mellisa Leo (The Fighter)
Cel mai bun scenariu original: The King's Speech
Cel mai bun scenariu adaptat: The Social Network
Cea mai bună imagine: Inception
Cel mai bun lungmetraj de animaţie: Toy Story 3
Cel mai bun scurtmetraj de animaţie: The Lost Thing
Cea mai bună scenografie: Alice in Wonderland

Statusuri, citate si texte de 1 Martie, de Mess. Citate despre martisorpentru Yahoo! Messenger

Statusuri, citate si texte de 1 Martie, de Mess. Citate despre martisor pentru Yahoo! Messenger

Fac schimb de martisoare Buzz
Trimite-mi un martisor online si te voi recompesa
Nu-s acasa dar lasa-mi martisorul
Martisoare parfumate de copii aruncate, numai sta dale-n cua
Vand martisoare pe luna cauta-ma

Martisor
Am rascolit un magazin de zor
Sa-ti iau o inimioara martisor;
Dar nu gasesc oricât as cauta,
O inima de aur ca a ta!

Felicitari si texte de Ziua martisorului. Mesaje de 1 Martie Martisor

Felicitari si texte de Ziua martisorului. Mesaje de 1 Martie Martisor

Inima si toata fiinta mea le-am prins de-un fir de martisor si azi, le pun la pieptul tau, sa-ti fie alaturea mereu!
O primavara frumoasa in rosu si alb si dragoste sincera! ...
Fie ca acest martisor sa ne aduca linistea si fericirea de care avem nevoie toti, si ca iubirea sa ne imbratiseze sufletul.
1 Martie calator, pe a lui aripa in zbor, iti aduce-un martisor, sa-ti mai treaca de al meu DOR !!
Ghiocel de primavara tu aduci cu tine soare, zambete, copilarie si... dulci soapte de iubire!
Doua pisicute intr-un cosulet,Patru urechiuse si patru ochisori,Bucurie-n suflet aduceti,Zambete si pace-n sarbatori.,Veste buna fiti celei ce-o ador,Si ca o iubesc sa-i spun,Va trimit ca martisor.
Iti doresc o primavara la fel de frumoasa ca tine! ...
Din fire de matase fine Cu gand curat, cu dragoste Ti-am impletit un martisor Ca sa-l porti de 1 Martie! .
Inima si toata fiinta mea le-am prins de-un fir de martisor si azi, le pun la pieptul tau, sa-ti fie alaturea mereu! ...

Cautari: mesaje de 1 martie 2012, sms de 1 martie, mesaje de martisor, texte de 1 martie, urari de 1 martie 2012, felicitari de 1 martie,mesaje si sms de 1 martie

Ghicitori pentru copii, gradinita, scolari, de 1 Martie Ziuamartisorului

Ghicitori pentru copii, gradinita, scolari, de 1 Martie Ziua martisorului
Da-ti exemple de ghicitori de 1 martie, ghicitori cu martisoare, pentru copii

Traditia celebrarii femeii dateaza inca din vremea grecilor. Pe atunci, inclusiv maretii zei din Olimp aveau o zi in care sarbatoreau pe zeita Rhea, zeita-mama a tuturor, asociata deseori cu pamantul.
Astfel, odata cu ei si pamantenii sarbatoreau femeia-mama, creatoarea tuturor fiintelor vii si simbol al renasterii perpetue. Astazi, ziua de 8 martie celebreaza femeia la toate varstele, zambetul, gingasia, generozitatea si daruirea ei.

De ce nu merge jocul Barn Buddy pe hi5?

De ce nu merge Barn Buddy pe hi5?
Jocul Barn Buddy  pe hi5.com este un joc foarte popular care aprinde multe dispute in randul jucatorilor, vecinilor.

De ce nu merge "Barn Buddy pe hi5.com"?
Cauzele ar fi multiple:

Sunt prea multi vizitatori
Din cauza reclamelor
Din cauza celor care au facut jocul ----deoarece li se blocheaza servarul (jocul ruleaza la ei nu pe hi5.com)
Cei de la HI5 au varianta Beta si vor sa-l imbunatateasca ( ca de exemplu fluturasi nu erau pe recolta, modifica viteza de rulare a jocului,animalutele nu prea se miscau)
Stiti si alte cauze?


Strategi si Secrete Barn Buddy pe hi5 si facebook.Intrebari siraspunsuri Barn Buddy

Strategi si Secrete Barn Buddy pe hi5 si facebook
Strategi barn buddy
Trebuie sa-ti cumperi mai multe parcele, patratele de pamant.Astfel vei putea planta mai multe plante odata,vei trece nivelele mai usor si daca plantezi plante de acelas fel vei face cat mai repede cele 3 fundite si cupa.

Cum sa furi recolta celor cu caine - Barn Buddy - hi5?
Trebuie sa astepti pana cand catelul nu mai are mancare

Cum furi la Barn Buddy daca vecinul nu are catel,caine?
Ei manuta pur si simplu si dai clic pe recolta

Pot fura oul de la gaina, rata, gasca de la vecini?
Raspunsul este simplu: NU!

Cum sa-mi maresc nivelul la jocul Barn Buddy?
Ai grija de gradinile vecinilor adica trebuie sa cureti si sa uzi gradina deoarece iti da 2 stelute la fiecare operatie.
E indicat la inceputul jocului sa plantezi trifoi deorece cresc repede 5 min
Ai grija ca la inceput sa cultivi plante de acelasi fel pentru a face cele 3 fundite gri, rosu si albastru, dupa care vei primi CUPA.

Cum imi hranesc catelul, cum ii dau de macare la catel?
Pur si simplu dau click pe castron si ok

Cum trimiti cereri prietenilor hi5 pentru a deveni vecini pe Barn Buddy?
In dreapta jos dai click pe "add more neighbors" si selectezi care prieteni vrei sa le trimiti invitatii si dai ok - send invitations

Cum stergi un vecin daca te-a suparat sau ti-a furat plantele?
Iti cauti vecinul din lista vecinilor din bara de jos dai un click pe acel vecin si vezi un cerculet rosu in dreapta sus si dai click pe el si ok. Gata acum l-ai ignorat, sters din lista ta, acum poti sta linistit nu-ti va mai putea fura nici o planta.

YouTube The Gummy Bear Song:English Version, Spanglish Version, FrenchVersion, German Version

The Gummy Bear Song - Long English Version - funny video - funny video - funny clips - cool


YouTube - Yo Soy Tu Gummy Bear - Full Length Spanglish Version
YouTube - Je m'appelle Funny Bear - Full French Version
YouTube - Ich Bin Dein Gummibär - Full German Version
YouTube "Nicolae Guta - Sunt un fat frumos" -Gummy Bear Unofficial Romanian Version

Lyrics - "The Gummy Bear - English Version"

Oh, I'm a Gummy Bear
Yes, I'm a Gummy Bear!
Oh, I'm a Yummy, Chummy, Funny, Lucky Gummy Bear.
I'm a Jelly bear, Cuz I'm a Gummy bear,
Oh I'm a movin', groovin', Jammin', Singin' Gummy Bear

(Gummy Gummy Gummy Gummy Gummy bear)

Bing ding ba doli party
Zing bing ba doli party
Breding ba doli party party pop

Oh, I'm a Gummy Bear
Yes, I'm a Gummy Bear!
Oh, I'm a Yummy, Chummy, Funny, Lucky Gummy Bear.
I'm a Jelly bear, Cuz I'm a Gummy bear,
Oh I'm a movin', groovin', Jammin', Singin' Gummy Bear

(Gummy Gummy Gummy Gummy Gummy bear)
Beba bi Duba duba yum yum
Beba bi Duba duba yum yum
Beba bi Duba duba yum yum yum
Three times you can bite me

Oh, I'm a Gummy Bear
Yes, I'm a Gummy Bear!
Oh, I'm a Yummy, Chummy, Funny, Lucky Gummy Bear.
I'm a Jelly bear, Cuz I'm a Gummy bear,
Oh I'm a movin', groovin', Jammin', Singin' Gummy Bear

(Gummy Gummy Gummy Gummy Gummy bear)

Beba bi Duba duba yum yum
Beba bi Duba duba yum yum
Beba bi Duba duba yum yum
Three times you can bite me

Oh, I'm a Gummy Bear
Yes, I'm a Gummy Bear!
Oh, I'm a Yummy, Chummy, Funny, Lucky Gummy Bear.
I'm a Jelly bear, Cuz I'm a Gummy bear,
Oh I'm a movin', groovin', Jammin', Singin' Gummy Bear

Haha Duba duba yum yum
Haha Duba duba yum yum
Haha Duba duba yum yum
Three times you can bite me

(Gummy Gummy Gummy Gummy Gummy bear)

YouTube si versuri "Nicolae Guta - Sunt un fat frumos - Gummy Bear"

Versuri-videoclip-Youtub-N Guta-Gummy Bear-misto-cool


Versuri "Nicolae Guta - Sunt un fat frumos"

Of , sunt un fat frumos
Da sunt un fat frumos
Asa barbat in sat
Si iubaret si inimos
Sunt flacau misto
Si ma jur sa mor eu
Am priza la femei
Si sunt pe post de gigolo .

Da sunt un fat frumos
Da sunt un fat frumos

Lunea cand ies prin sat
Hopa si-am agatat
Una frumoasa foc
Ce noroc !

Martea ma plimb hoinar
Opa ma duc la bar
Alta imi face semn
Sa o chem !

Of , sunt un fat frumos
Da sunt un fat frumos
Asa barbat in sat
Si iubaret si inimos
Sunt flacau misto
Si ma jur sa mor eu
Am priza la femei
Si sunt pe post de gigolo .
x2

Da sunt un fat frumos
Da sunt un fat frumos

Miercuri e zi de post
Geba ca-i fara rost
Una tot o agat
Fac dezmat !

Joia sunt cautat
Geaba ca-s ocupat
Alta ma vrea de sot
Sunt un hot !

Of , sunt un fat frumos
Da sunt un fat frumos
Asa barbat in sat
Si iubaret si inimos
Sunt flacau misto
Si ma jur sa mor eu
Am priza la femei
Si sunt pe post de gigolo .
x2

Da sunt un fat frumos
Da sunt un fat frumos

Vineri tot zi de post
Geaba ca nu sunt prost
Una imi bag pe geam
Vreau s-o am !

Alta sambata iar
Vine doar la orar
Liber duminica
Duminica !

Of , sunt un fat frumos
Da sunt un fat frumos
Asa barbat in sat
Si iubaret si inimos
Sunt flacau misto
Si ma jur sa mor eu
Am priza la femei
Si sunt pe post de gïgolo .
x2

Cautari:nicolae guta,nicolae guta mp3,nicolae guta videoclipuri,n guta biografie,nicolae guta poze,n guta 2008,nicolae guta 2011,nicolae guta manele noi,nicoleta guta versuri noi,nicolae guta s liviu guta,nicolae guta si florin salam,nicolae guta si denisa,nicolae guta si adrian minune

Cum se daruiesc martisoarele?

Cum se daruiesc martisoarele?
Martisoarele sunt un dar ce se primeste sau se ofera cu mare placere in luna Martie in Romania si reprezinta un simbol al primaverii dar si al dragostei si admiratiei.
El este daruit incepand cu zorii primei zile din Martie fiintelor dragi. In general acest simbol este oferit copiilor, tinerelor fete si femeilor pentru a le proteja gingasia si sensibilitatea.
Martisoarele se ofera de catre barbati tinerelor fete sau doamnelor dar pot fi oferite si de catre fete prietenelor, mamelor, bunicilor. In Moldova se practica obiceiul ca fetele sa daruiasca la randul lor martisoare barbatilor.
Este frumos ca fiecare martisor sa reprezinte persoana careia ii este daruit… sau urarea care vrea sa fie facuta. Un cosar poate transmite bunastare, trifoiul noroc sau ghiocelul poate exprima gingasia

Fite oferte de Dragobete.Cina romantica cu pahare Swarovski, Cercei dinargint cu cristale swarovski,Bratara din argint cu cristale swarovski

Fite oferte de Dragobete.Cina romantica cu pahare Swarovski, Cercei din argint cu cristale swarovski,Bratara din argint  cu cristale swarovski
Eram in mall si ce credeti c-am vazut, m-ai ales ca astazi e Dragobetele?
Am vazut un set de 2 pahare sampanie cu cristale Swarovski, pentru o cina romantica, era sa cumpar dar mia ramas un nod in gat cand am vazut cat era pretul, 15.000 ron
Va intreb merita o asemenea fita de Dragobete de ziua indragostitilor?

S-ar putea sa-ti mai placa daca te tine buzunaru:
Colier din argint cristale Swarovski
Bratara din argint  cu cristale swarovski
Set din argint compus din colier si cercei cu cristale swarovski
Bratara din argint realizata din onix si cristale swarovski
Cercei din argint cu cristale swarovski de culoare opal lungime : 6 cm
La multi ani pe Romaneste de Dragobete!

Oficial Monica Columbeanu se desparte. Monica si Irinel Columbeanu sedesparte.

Oficial Monica Columbeanu se desparte. Monica si Irinel Columbeanu se desparte.
Da e adevarat Monica Columbeanu se desparte.
"Dovada de divort" este la Judecatoria Buftea unde sa inregistrat "cererea de divort" vezi fotografia
Ce vrea Moni de la Irinel Columbeanu?
-Doar custodia micutei Irina in varsta de 4 ani, fara nici un leu din averea lui Irinel.
Reamintim ca averea domnului  Irinel Columbeanu ar ajunge la 12-12 milioane de euro.
Sa fie oare aceasta "Divortul anului 2011"?

Cadouri de 8 Martie. Ce cadou sa-i cumpar pt: mama, iubita, iubiteimele, prietenei mele, de 8 martie 2012

Cadouri de 8 Martie. Ce cadou sa-i cumpar pt: mama, iubita, iubitei mele, prietenei mele, de 8 martie 2012
Va sugerez cateva cadouri pentru 8 martie:
- buchet de flori
- ghiveci cu flori
- vaza pentru flori
- scrisoare de multumire (scrisa de mana, inregistrare audio sau video. Cu siguranta, surpriza va fi extrem de placuta.)
- cina pregatita de tine si/sau intreaga familie
- intalnire surpriza cu intreaga familie (mai ales daca nu mai locuiti in acelasi oras, surpriza va fi maxima)
- tort cu mesaj personalizat (comandat si cumparat de la cofetarie sau pregatit chiar de tine)
- dulciurile preferate
- cutie cu bomboane de ciocolata
- cos cu bunatati si delicatese (cutii frumos ambalate cu prajituri, fursecuri sau bomboane)
- rezervare la restaurant, pentru o cina cu intreaga familie
- bilete la un spectacol muzical (opera, opereta, concert simfonic, concertul formatiei sau artistului preferat) sau de teatru
- week-end la munte
- excursie la munte, la mare sau in strainatate
- programare la coafor
- sedinta de tratament la un salon Spa
- sedinta de masaj de relaxare sau terapeutic
- abonament la un salon Spa sau de masaj
- abonament la o sala de fitness
- aparatura pentru exercitii fizice efectuate acasa

Va asteptam cu idei si sugesti "cadouri de 8 martie" mamei, iubitei, prietenei mele.

Cand se sarbatoreste Dragobetele in 2011, pe ce data cade Dragobetele?

Cand se sarbatoreste Dragobetele in 2011, pe ce data cade Dragobetele?

Romanii serbeaza pe 24 februarie 2011 joi Dragobetele stravechea zi a indragostitilor


Românii serbeaza pe 24 februarie Dragobetele, stravechea zi a îndragostitilor, care îsi are radacinile în traditiile dace, când baietii si fetele se întâlnesc sa sarbatoreasca pentru a ramâne împreuna pâna la primavara urmatoare.

Mesaje si felicitari 2012 de Dragobete.Mesaje si felicitari de dragostede Dragobete.

Mesaje 2012 si felicitari de Dragobete.Mesaje si felicitari de dragoste de Dragobete.
-Ador clipele in care imi esti alaturi si urasc tot ce ne desparte, o viata am si de aceea nu vreau sa am rabdare, vreau sa te fac sa te simti "cel mai iubit dintre pamanteni"imi dai voie?
-Daca iubesti pe cineva ierti orice greseala....daca esti cu adevarat indragostit crezi ca a gresit din dragoste.
-Sa iubesti inseamna sa doresti in fiecare clipa sa-i auzi glasul...rasul, sa iubesti inseamna sa tremuri de neliniste si sa tresari de bucurie, sa iubesti inseamna sa te oferi din toata fiinta ta celui care-ti tine loc de soare

Cadouri de Dragobete.Ce cadou sa-i cumpar de Dragobete iubitului meusau iubitei mele.

Cadouri de Dragobete.Ce cadou sa-i cumpar de Dragobete iubitului meu sau iubitei mele.
Eu am gasit pe anumit site, magazin online urmatoarele sugesti:
Inima antistress
Breloc inima
Moneda antistress
Pix cu deschizator
Breloc- lanterna in forma de inimioara
Casa antistress
Breloc metalic cu decoratiune inimioara
Catuse roz
Inima fierbinte
Set Tao
Set lumanari parfumate
Bile metalice antistres
Maimutica Valentine's
Mapa din piele
Suport instrumente de scris
Breloc cu rama foto Memories
Set lumanari Little Flower
Zaruri... romantice
Lumanare parfumata cu scortisoara

Spuneti-ne parerea dumneavoastra in legatura cu, ce cadou sa-i cumpar iubitului sau iubitei mele de dragobete.
Parerea ta conteaza!

Mesaje,sms,felicitari,urari,de 8Martie,pentru,mama,mame,doamne,domnisoare,fete,iubita mea

Mesaje,sms,felicitari,urari,de 8 Martie,pentru,mama,mame,doamne,domnisoare,fete,iubita mea
Scrieti-ne cele mai frumoase texte ca mesaje si sms-uri sau urari, felicitari de 8 martie, pe care le stiti sau ati primit voi.
Exemple de mesaje-sms-felicitari-urari-8 martie-ziua mamei
Pe aripi de primavara,
8 Martie lin coboara,
Si in a lui privire,
Va aduce mult noroc si fericire.
La multi ani de 8 martie!

Cautari: mesaje de 8 martie, sms de 8 martie, felicitari de 8 martie, urari de 8 martie, texte de 8 martie, poezii de 8 martie, cantece de 8 martie, mesaje pentru iubita mea de 8 martie, mesaje pentru mama,

Mesaje si urari de Dragobete pentru iubita mea, Sms - Felicitari - deDragobete, pentru iubitul meu, Joi, 24 februarie 2011

Mesaje si urari de Dragobete pentru iubita mea, Sms - Felicitari - de Dragobete, pentru iubitul meu, Joi, 24 februarie 2011
Compuneti niste mesaje sms felicitari urari faine frumoase de Dragobete.
Ce mesaje si sms de dragobete a-ti primit?

Cautari: mesaje de dragobete, sms de dragobete, urari de dragobete, felicitari de dragobete, dragobetele ziua indragostitilor la romani,mesaj de dragoste de dragobete

Pe ce data cade dragobetele? Cand cade dragobetele in 2011? Cand estedragobetele?

Pe ce data cade dragobetele? Cand cade dragobetele in 2011? Cand este dragobetele?
Dragobete Dragobetele sarbatoarea romaneasca a dragostei.
Dragobetele cade Joi, pe data de 24 februarie 2011

Cautari: dragobetele,felicitari dragobetele,dragobetele sarbatoarea,dragobetele dragobete,aurel suteu canta dragobetele,dragobetele diverse,cand e dragobetele

Poezii scurte de "1 Martie - Un fir rosu, altul alb", Versuri scurtede "1 Martie - Iubiri impletite alb-rosu" - Cantece scurte de "1 Martie- Ghioceii tremura"

Poezii scurte de "1 Martie - Un fir rosu, altul alb", Versuri scurte de "1 Martie - Iubiri impletite alb-rosu" - Cantece scurte de "1 Martie - Ghioceii tremura"

Un fir rosu, altul alb
Un fir rosu, altul alb
Anotimpuri se despart
Primavara iarasi vine
De la mine, numai bine!…

Iubiri impletite alb-rosu
Adiere de vant,
In parfum de zapezi topite,
Zambet firav de ghiocei
Sub tandre desmierdari solare,
Iubiri impletite alb-rosu!…

Ghioceii tremura
Ghioceii tremura,
De viata se bucura,
De soare si de lumina,
Primavara ii invie.
Sa ne aduca bucurie,
Ei cu gingasia lor,
Ne aduc un martisor.…

Cadouri de 1 Martie: Ce cadou sa-i iau iubitei mele, iubitului meu de 1Martie?

Cadouri de 1 Martie: Ce cadou sa-i iau iubitei mele, iubitului meu de 1 Martie?
Cert este ca cu pasi marunti dar sigur se apropie 1 Martie.
1 Martie Martisor - Ziua in care toate fetele au un martisor cel putin de la iubitul, parinti, colegi
Pe langa martisor ce cadou ei iubitei tale de 1 Martie?
O idee este sa cautati: Cadouri 1 Martie | Cosuri Cadou | Cadouri Ziua Femeii | Cadouri Doamne I parfumuri scumpe I ciorapi dama I lenjerie dama I etc

Dar si in unele zone Baieti port martisoare in piept de la iubitele lor.
Asadar, daca ai un iubit ce cadou ii faci de 1 Martie?

YouTube Videoclip si Versuri "Roa - Ne place" Romana, Lyrics "Roa – Welike it" Engleza

YouTube Videoclip si Versuri "Roa - Ne place" Romana, Lyrics "Roa – We like it" Engleza

ROA ( Rise Of Artificial ) - Ne place ( Official Video )


Cezar Stanciulescu ( Junkyard – fostul solist Suie Paparude ) si Bogdan Popoiag ( UNU’ ) au creat impreuna ROA, adica Rise Of Artificial. Prima piesa a celor doi se numeste “Ne place” si are niste versuri care “ne place”.


Versuri in Romana si Engleza a piesei "Roa - Ne place" - "Roa – We like it"


Lyrics "Roa – We like it"

In the morning, bing bong, we play our favourite song
Cuz we like it, we like it, we like it, like it, like it

In the evening round the block, popping off caps non stop
Cuz we like it, we like it, we like it, we like it, like it

Fillin big plastic bags with water and dirty rags
Cuz we like it, we like it, we like it, like it, like it

From the top to the ground on the sidewalk they pound
Cuz we like it, we like it, we like it, we like it, like it

No number no numbers, just the capital letters
Put the lyrics on the paper, as in exam for the semester
Simplicity ‘s the muse, inhale, exhale them words,
Them sentences all the wicked fantasies

Music is supreme, sublime and uplifting
Holding us together like a caring mother
Bass is like the milk drums are like the silk
The sweetest lullaby for the nights are passing by

Bring amplification waking up the entire nation
Cuz we like it, we like it, we like it, like it, like it

Put a fifty cents coin on the tracks and enjoy,
Cuz we like it, we like it, we like it, we like it, like it

Making tactical smoke bombs straight from accordions
Cuz you like it, you like it, you like it, like it, like it

We pretend we re grown ups, high class, stupid shots
How you like it, no no no no no no we don’t like it

No number no numbers, just the capital letters
Put the lyrics on the paper, as in exam for the semester
Simplicity ‘s the muse, inhale, exhale them words,
Them sentences all the wicked fantasies

Music is supreme, sublime and uplifting
Holding us together like a caring mother
Bass is like the milk drums are like the silk
The sweetest lullaby for the nights are passing by

Music is supreme, sublime and uplifting
Holding us together like a caring mother
Bass is like the milk drums are like the silk
The sweetest lullaby for the nights are passing by

Versuri "Roa - Ne place"
De dimineata bing-bong dam play la un song,
Ca ne place, ne place, ne place, place, place
Seara ne-adunam sa deschidem diverse
Capace, place, ne place, place, place, place

Umplem pungi versace de un leu cu apa
Ca ne place, ne place, ne place, place, place

Le-aruncam de la etaj sa facem hidroderanj
Ca ne place, place, ne place, place, place, place

Fara numar, fara numere doar cu litere
Scriu versuri de parca sunt la admitere

Lucrurile simple ma inspira,expira,
Cuvinte, propozitii, fraze, buze pentru minte

Muzica-i suprema, ne ridica pe toti
Ne tine de mana, ca o mama buna
Basul este laptele, tobele sunt soaptele
Cantecul de leagan ce ne umple noptile

Dam muzica tare sa va scoatem din sertare
Ca ne place, ne place, ne place, place, place

Punem 50 de bani pe linia de tramvai
Ca ne place, place, ne place, place, place, place

Confectionam fumigene direct din acordeoane
Ca va place, va place, va place, place, place

Vrem sa fim maturi, s-o ardem la 4 ace
Cum va place, nu nu nu nu nu ne place

Fara numar, fara numere doar cu litere
Scriu versuri de parca sunt la admitere

Lucrurile simple ma inspira, expira
Cuvinte, propozitii, fraze, buze pentru minte

Muzica-i suprema, ne ridica pe toti
Ne tine de mana, ca o mama buna
Basul este laptele, tobele sunt soaptele
Cantecul de leagan ce ne umple noptile

Muzica-i suprema, ne ridica pe toti
Ne tine de mana, ca o mama buna
Basul este laptele, tobele sunt soaptele
Cantecul de leagan ce ne umple noptile

Cum se poarta martisorul La inceputurile sale martisoarele...

Cum se poarta martisorul?
La inceputurile sale martisoarele erau purtate la gat sau la mana, si erau atarnate de o cordea rosie sau de un gaitan compus din doua fire rasucite de matase alba si rosie, sau dintr-un fir de arnici rosu sau unul din bumbac alb.
In zilele noastre, martisorul se poarta o perioada de timp bine determinata si nu mai este purtat la gat ci la incheietura mainii sau prins in piept cu convingerea ca toate dorintele se vor implini.

“În vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia înainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lîna rasucite, colorate în alb si rosu, sau în alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-întuneric.”

Cand si cum renuntam la martisoare?

Cand si cum renuntam la martisoare?
Cand ne dam jos martisorul?
Fiecare dintre noi purtam martisor de 1 Martie dar dupa cateva zile incepem sa ne intrebam cat trebuie sa-l pastram sau ce o sa facem cu el dupa ce-l dam jos?!
In trecut, in Moldova si Bucovina copii si fetele purtau o moneda de aur sau argint legata la gat timp de 12 zile dupa care o prindeau in par si-o tineau astfel pana la inflorirea primul pom sau pana la sosirea berzelor. Altele agatau martisorul pe un trandafir iar cu moneda isi cumparau branza, pentru a avea o fata alba si frumoasa tot anul.
Astazi martisorul se poarta 12 zile si apoi se agata intr-un pom tanar. Daca pomului ii va merge bine atunci cu siguranta si cel ce a legat ata de martisor acolo va avea parte de un an bun, cu sanatate si succese.
Altii asteapta sosirea berzelor si arunca snurul dupa ele, zicand:”Na-ti negretele/ Si da-mi albetele!”
Scoaterea martisorului, conform ritualurilor, are un scop bine intemeiat: sa marcheze astfel tranzitia dintre sfarsitul iernii si noul anotimp care incepe.

1 Martie - 9 Martie: Pe ce data sunt Babele. Cum imi aleg Baba.Semnificatia Babelor

1 Martie - 9 Martie: Pe ce data sunt Babele. Cum imi aleg Baba. Semnificatia Babelor

Cand cad Babele?
In perioada 1 - 9 martie, in traditia romaneasca se sarbatoresc zilele Babei Dochia. Aceste zile sunt schimbatoare si capricioase precum Baba Dochia.
Aceste zile semnifica confruntarea dintre anul vechi si anul nou, dintre iarna si vara, dintre frig si cald, dintre sterilitate si fecunditate.

Cum ne alegem Baba?
Multi isi aleg baba in functie de ziua in care sunt nascuti. Daca ziua de nastere este in intervalul 1-9, iti alegi baba respectiva, iar daca ziua ta de nastere este compusa din doua cifre, se face suma celor doua cifre.
De exemplu, daca esti nascut pe data de 14, calculezi 1+4=5. Deci baba ta va fi pe data de 5 martie. In functie de cum va fi vremea in ziua babei nostre, ne este prezis si norocul in anul respectiv. Daca vremea va fi frumoasa, vom fi veseli si norocosi tot anul, iar daca va fi frig,  vom fi tristi si fara noroc.

Tipuri de vise.5 vise telepatice

Tipuri de vise.5 vise telepatice
Actiunea care se desfasoara in momentul acestor vise,poate vi una reala,avand ca timp de evolutie chiar momentul in care are loc visul.
Poate face referire la un eveniment ce se petrece la mare departare(poate chiar de cealalta parte a globului) sau in viata unei alte persoane
Este o intuitie pe care o avem in astral despre un eveniment care are loc in lumea reala.
Mai sunt cazuri in care aceasta perceptie pe care o avem sa nu se refere la o actiune concreta ci la o traire sufleteasca a unuei alte persoane,pe care le primim in mod telepatic.
Este indicat ca aceste vise sa fie interpretate din ambele puncte de vedere.

Cum se face un martisor de 1 martie...

Cum se face un martisor de 1 martie, cum faci un snur de martisor?
Cum sa faci un martisor?
Cum se face un snur de martisor?
Asteptam un raspuns din partea dvs....

Potrivit traditiei, martisorul este un mic obiect de podoaba legat de un snur impletit dintr-un fir alb si unul rosu. Acesta apare atat in traditia romanilor, cat si in cea a bulgarilor, macedonenilor sau a albanezilor.

Începutul lui Martie cumuleaza o serie de semnificatii si sarbatori, caci ne situam la început de an, în preajma echinoctiului de primavara, 21 martie (9 martie iulian), când astrul zilei devine din tot mai puternic, iar zilele egale cu noptile.

Intre 1 si 8 martie, femeile si fetele primesc martisoare, pe care le poarta pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primaverii.

La finalul lunii martie, martisorul este prins de ramurile unui pom fructifer, obicei despre care se spune ca va aduce belsug in casele oamenilor. Astfel, la inceputul lui aprilie, intr-o mare parte a satelor Romaniei si Moldovei, pomii sunt impodobiti de martisoare.

Se crede ca sarcina realizarii acestor mici simboluri le revenea femeilor, care începeau sa confectioneze micile amulete înca din iarna, din pietricele vopsite în alb si rosu.

Însa culorile nu au fost alese întâmplator, astfel ca snurul martisorului simbolizeaza principiul purificarii vietii si întelepciunii, prin împletirea armonioasa a celor doua fire de lâna, cânepa sau matase. Simbol al sacrificiului, culoarea rosie era atribuita femeii, iar culoarea alba conferita de albul norilor si limpezimea apelor primavara era specifica întelepciunii barbatului.

Obiceiuri si Traditii de martisor - 1 Martie

Obiceiuri si Traditii de martisor - 1 Martie
Este datina ca parintii sa lege la 1 martie copiilor sai cate o moneda la gat sau la mana. Scopul punerii sau legarii martisorului este de a avea noroc in decursul anului, sa fie sanatosi si curati ca argintul cu venirea primaverii si peste vara sa nu-i apuce si scuture frigurile. Punerea martisorului se face de regula in zorii zilei, pana nu rasare soarele.
Cu apa din neaua de 1 Martie se spala fetele peste tot anul pentru a fi frumoase si dragastoase
In ziua de 1 Martie se leaga la fiecare pom roditor fir rosu, ca sa faca poame multe.
La luna plina se scoate banutul de la gat si se cumpara cu el cas dulce si vin rosu pentru ca fetele sa aiba culoarea casului si sa fie rumene ca vinul.
Daca de 1 Martisor e vreme frumoasa atunci vom avea o primavara luminoasa.

Originile Martisorului, cum a aparut Martisorul?

Originile Martisorului, cum a aparut Martisorul?
La originile martisorului a stat o moneda de aur sau de argint, dupa alte surse, la care se atasa o sfoara facuta din doua fire rasucite, una rosie si alta alba ( sau alb si negru), ce semnificau lupta vietii asupra mortii, a sanatatii impotriva bolii si care era purtata in general de persoanele sensibile Exista credinta, conform careia, aceasta amuleta aducea noroc si fericire.

Poezii, Versuri, Texte, Cantece de 1 Martie, pentru copii, serbari,scolari, gradinita, 1 Martie 2012

Poezii, Versuri, Texte, Cantece de 1 Martie, pentru copii, serbari, scolari, gradinita, 1 Martie 2012

Martisorul prins in piept
Martisorul prins in piept,
Si daruit de cind e firea,
Sa-ti ocroteasca gindul drept
Si rostul casei si... iubirea.…

Ti-am impletit un martisor
Din albul fulgilor de nea
Si din a soarelui zambire
Ti-am impletit un martisor
Aducator de fericire!…

Un fir rosu, altul alb
Un fir rosu, altul alb
Anotimpuri se despart
Primavara iarasi vine
De la mine, numai bine!…


Ghiocel, drag ghiocel
Ghiocel, drag ghiocel
Mic, firav si subtirel,
Scoate capul din zapada
Soarele ca sa te vada
Si ma iarta ca-ti ating
Clopotelul de argint
Si ma iarta ca te rup
Mamei mele sa te duc!…

Iubiri impletite alb-rosu
Adiere de vant,
In parfum de zapezi topite,
Zambet firav de ghiocei
Sub tandre desmierdari solare,
Iubiri impletite alb-rosu!…

Ghioceii tremura
Ghioceii tremura,
De viata se bucura,
De soare si de lumina,
Primavara ii invie.
Sa ne aduca bucurie,
Ei cu gingasia lor,
Ne aduc un martisor.…

E martisorul cel visat
De prin zapezi de neuitat,
Am aparut la usa ta,
Eu martisorul cel visat
Cel mai dorit in viata ta!…

Cautari: poezii de 1 martie pentru copii, poezii de sarbatori, poezii pentru gradinita, versuri de 1 martie, texte de 1 martiie martisor, cantece scurte pentru serbare, gradinita,scoala,clasele 1-8,cantece de 1 martie,texte scurte pentru 1 martie

Mesaje de 1 Martie, Sms de 1 Martie, Felicitari de 1 Martie, Urari de 1Martie

Mesaje de 1 Martie, Sms de 1 Martie, Felicitari de 1 Martie, Urari de 1 Martie
-Cu drag de martisor, primeste primavara in sufletul tau, si fie ca acest anotimp sa iti aduca in viata ta implinire si noroc, fericire si iubire si nu in ultimul rand caldura sufletesca de la cei dragi. Iti doresc o primavara frumoasa!
-Natura a impletit din flori si din raze de soare martisorul fericirii, pentru ca eu sa ti-l pot oferi azi impreuna cu toata dragostea mea!
-An de an sarbatoarea de 1 Martie ne readuce speranta, optimismul, credinta in mai bine si spor la toate. -Din inclestarea frigului cu razele soarelui, a intunericului cu lumina, dupa ultimele zvarcoliri din zilele babelor, invinge viata, primavara, soarele
-1 Martie, la inceput de primavara imi ofera ocazia sa-ti spun cit de mult insemni pentru mine, si cit de mult te iubesc.
-Primavara sa-ti inmiresmeze inima si sufletul cu parfumul florilor ei neasemuite si sa-ti arate ce-nseamna sa zambesti, sa iubesti si sa fii iubit cu adevarat!
-Un sarut sa-ti cada pe pleoape, iubirea, fericirea sa-ti fie aproape.. un vis frumos ca al unei povesti… asa sa fie viata pe care o traiesti. La multi ani!
-Un gand frumos si un zambet din tot sufletul, un martisor care sa-ti aduca in suflet primavara.
As iubi vantul dar el mereu fuge, as iubi fulgerul dar el ma va strapunge, as iubi ploaia dar ea ma va stropi, te-as iubi pe tine dar.....tu ma vei iubi
Mesaje de 1 Martie, Sms de 1 Martie, Felicitari de 1 Martie, Urari de 1 Martie
-Parfumul florilor de primavara, roua diminetilor calde, adierea vantului bland al celui mai frumos anotimp, toate acestea sa-si gaseasca locul in sufletul dumneavoastra.
-Cu rosu si alb am inlantuit gingasul ghiocel. L-am parfumat cu toata dragostea mea, l-am inconjurat cu mireasma primaverii si din tot sufletul ti-l daruiesc tie, sperand ca-ti va aduce fericire.
-De 1 martie iti daruiesc toata dragostea mea, tot ce pot sa iti ofer, inclusiv inima mea care bate pentru tine din prima zi cand te-am vazut. Primeste-le in dar.
Iti doresc o primavara la fel de frumoasa ca tine!

Cautari: Mesaje De Martisor, Urari De Martisor, Poezii De Martisor, Sms De Martisor, Statusuri De Martisor, Serbare De 1 Martie, Serbari De 1 Martie, mesaje si sms de 1 martie martisor,mesaje 1 martie,sms de 1 martie,urari de 1 martie,felicitari de 1 martie,

Versuri de dragoste de Ziua indragostitilor cu Denisa. YouTube,videoclip "Denisa & Mr Juve Te iubesc"

Versuri de dragoste de Ziua indragostitilor cu Denisa. YouTube, videoclip "Denisa & Mr Juve Te iubesc"
Denisa & Mr Juve Te iubesc.YouTube Denisa.Versuri Denisa


Va place Denisa?


Versuri texte videoclipuri cu Denisa

Denisa - o viata n-ar ajunge
Denisa - - of iubire
Denisa - 10 ani (feat Nicolae Guta)
Denisa - 6 cai
Denisa - A fost odata
Denisa - A fost soare au fost ploi
Denisa - A mea si-a ta e vina
Denisa - A trecut o noapte (feat Cristi Dules)
Denisa - A trecut o noapte
Denisa - A trecut o noapte... (feat Cristi Dules)
Denisa - Adevar dar si minciuni
Denisa - Adevar dar si minciuni (corect)
Denisa - Ah ce mama am avut
Denisa - Ai plecat (feat Cristian Rizescu)
Denisa - Ai sa regreti
Denisa - Ai sa regreti cand noi mai fi
Denisa - Alo da iubirea mea
Denisa - Am gresit si tu si eu
Denisa - Am in casa un tablou
Denisa - Am insomnii (feat Dorel De La Popesti)
Denisa - Am o poza de la tine
Denisa - Am pe telefonul meu o poza cu chipul tau (feat Florin Peste)
Denisa - Am pierdut a ta iubire
Denisa - Am plans
Denisa - Am pornit cu colindatul (feat Nicu Vesa)
Denisa - Am putere, ce folos?
Denisa - Am sa scriu pe cer, te iubesc (feat Florin Peste)
Denisa - Am sa-ti scriu pe cer (feat Florin Peste)
Denisa - Am toate motivele
Denisa - Am trecut cu vederea
Denisa - Amandoi inima buna (feat Nicu Vesa)
Denisa - Amintiri cu tine
Denisa - Ani de liceu (feat Florin Peste)
Denisa - Aproape de inima ta (feat Babi Minune)
Denisa - Aproape de inima ta (feat Babi Minune)
Denisa - As face orice (feat Floryn Salam)
Denisa - As vrea sa plang
Denisa - As vrea sa plang (corect)
Denisa - As vrea sa spun ceva
Denisa - As vrea sa-ti spun ceva
Denisa - Asa sunt zilele mele (feat -)
Denisa - Aseara am avut un vis frumos
Denisa - Asta este noaptea mea (feat Babi Minune)
Denisa - Astazi este ziua ta (feat Florin Peste, Mr Juve & Don Genove)
Denisa - Atunci cand n-oi mai fi (feat Play Aj)
Denisa - Azi e bine maine e rau
Denisa - Azi esti bun maine esti rau
Denisa - Azi esti bun, maine esti rau
Denisa - Azi esti bun,maine esti rau
Denisa - Azi pierd tot si am sa raman sarac (feat Florin)
Denisa - Azi pierd tot, raman sarac
Denisa - Azi sunt doar amintiri
Denisa - Banii n-au valoare (feat Florin Peste)
Denisa - Banii, banii
Denisa - Bate'ma doamne ma bate (feat Nicu Vesa)
Denisa - Bate, bate ca nebuna
Denisa - Bogata (feat S Pustiu)
Denisa - Cand te striga cineva
Denisa - Cat ar vrea inima mea
Denisa - Cat as vrea nu pot
Denisa - Cat rau mi-ai facut
Denisa - Cat rau mi-ai facut (feat Don Genove)
Denisa - Cat rau mi-ai facut nu stii... (feat Don Genove)
Denisa - Cat ti-ar fi de bine
Denisa - Cat ti-ar fi de bine,sa nu uiti de mine
Denisa - Cat ti-ar fii de bine
Denisa - Cata fericire (feat Florin)
Denisa - Cate fac in viata
Denisa - Ce ai facut inimii mele
Denisa - Ce bine le dai (feat Marius De La Focsani)
Denisa - Ce cadou frumos ti-am luat (feat Florin Salam)
Denisa - Ce inima ai avut in piept
Denisa - Ce iubire falsa
Denisa - Ce mult te iubeam
Denisa - Ce poate fi mai rau
Denisa - Ce poate fi mai rau....
Denisa - Ce poate fi mai rau?
Denisa - Ce suflet ai
Denisa - Ce suflet poti sa ai
Denisa - Ce sunt bani pentru tine? (feat Florin Peste & Play Aj)
Denisa - Ce va fi, va fi
Denisa - Ce vrei de la mine
Denisa - Ce-ai facut inimii mele (feat Solo)
Denisa - Cere-mi tot ce vrea inima ta
Denisa - Cerul si pamantul
Denisa - Chiar si vagabond daca ai fi (feat Florin Salam)
Denisa - Cine cine bate
Denisa - Cine oare te-a trimis (feat Mr. Juve)
Denisa - Cine oare te-a trimis? (feat Mr. Juve)
Denisa - Cine stie sa iubeasca (feat Liviu Pustiu)
Denisa - Cine suna
Denisa - Cine suna?
Denisa - Cineva ma suna cu nr. privat
Denisa - Citesc si plang (feat Liviu Pustiu)
Denisa - Crezi ca mi-e bine
Denisa - Cu tine impreuna
Denisa - Cu tine in gand
Denisa - Cu tine in gand.
Denisa - Cu tine viata mea (feat Feat Adrian Minune)
Denisa - Cum e cerul fara soare
Denisa - Cum poti dormi fara mine (feat Florin Peste & Play Aj)
Denisa - Cum sa te las,nu te las
Denisa - Da da da te iubesc esti ingerul meu (feat Florin)
Denisa - Da-mi mie inima ta
Denisa - Daca in suflet mi-ai citi
Denisa - Daca inima mea ar vorbi (feat Florin Peste)
Denisa - Daca plec e numai vina ta
Denisa - Daca pleci
Denisa - Daca pleci:*
Denisa - Daca pozele ar vorbi (feat Florin Peste)
Denisa - Daca soarele n-ar mai fi
Denisa - Daca tu n-ai fi
Denisa - Daca tu nu ai fi (feat Babi Minune)
Denisa - Dak pozele ar voby (feat Florin Peste)
Denisa - De cate ori
Denisa - De ce
Denisa - De ce ai plecat si pentru cine
Denisa - De ce eu
Denisa - De ce eu? (feat .........)
Denisa - De ce noi azi ne despartim
Denisa - De ce nu vrei sa intelegi (feat Alex & Mr Juve)
Denisa - De ce nu vrei sa intelegi (feat Alex, Mr. Juve)
Denisa - De ce vrei sa pleci
Denisa - De ce-as mai trai (feat Cristi Dules & Don Genove)
Denisa - De craciun
Denisa - De dragul tau
Denisa - De dragul tau(corect)
Denisa - De dragul tau(varianta noua)
Denisa - De-ar fi toate stelele
Denisa - Degeaba plang
Denisa - Denisa - cu tine impreuna
Denisa - Denisa- cu tine impreuna
Denisa - Denisa-daca nu te-as mai iubi
Denisa - Denisa-sun fata de maritat (feat Sunt Fata De Maritat)
Denisa - Doar cu tine,langa tine
Denisa - Dorinta de craciun
Denisa - Dorinta de craciun (corect)
Denisa - Doua randuri de lacrimi
Denisa - Doua suflete impreuna
Denisa - Dragoste ca a mea
Denisa - Dragoste cu gust amar (feat Dragoste)
Denisa - Dragoste multa si ura
Denisa - Dragoste si chin (feat Mr Juve)
Denisa - Dragoste si chin (feat Mr.juve)
Denisa - Du-te unde vrei (feat Denis&mr Juve)
Denisa - Dupa badea umblu-ntruna
Denisa - Dupa nor apare soarele
Denisa - E vina ta nu-i a mea
Denisa - E vina ta,nu-i a mea
Denisa - Esti cea mai sucara fata
Denisa - Esti doar in poza
Denisa - Esti greu de crezut (feat Don Genove)
Denisa - Esti otrava pt mine
Denisa - Esti trandafirul intre flori (feat Florin Peste)
Denisa - Esti trandafirul intre flori
Denisa - Esti trandafirul intre flori (feat Nicolae Guta)
Denisa - Esti un hot
Denisa - Eu acasa tu plecat (feat Don Genove)
Denisa - Eu acasa tu plecat (feat Don Genove)
Denisa - Eu bogata tu sarac (feat Sorinel Pustiu & Dj Mux)
Denisa - Eu bogata, tu sarac (feat Sorinel Pustiu)
Denisa - Eu nu credeam in dragoste
Denisa - Eu te iubesc
Denisa - Eu te iubesc nu fac mijto
Denisa - Eu te iubesc nu fac misto
Denisa - Eu te parasesc iubitul meu
Denisa - Fac orice pentru tine
Denisa - Fara bani eu as cersi
Denisa - Fara bani eu as cersii
Denisa - Fara tine noptile
Denisa - Fara tine noptile (corect)
Denisa - Fara tine noptile {foarte corectttttt}
Denisa - Fericirea mea
Denisa - Fericirea mea are un nume
Denisa - Fie ce'o fi
Denisa - Fie ce-o fi
Denisa - Gandul ma poarta iar la tine
Denisa - Gelozie
Denisa - Hai spune-mi zodia ta
Denisa - Haide spune (feat Florin Peste & Mr Juve)
Denisa - Haide tine pasu' (feat Ninel)
Denisa - Haide tine pasul (feat Alexandra_maria)
Denisa - Huta, huta (feat Alex De La Orastie)
Denisa - Ia sculati voi ce dormiti (feat Nicu Vesa)
Denisa - Iarta-ma iubirea mea (feat Florin Salam)
Denisa - Iarta-ma iubirea mea (varianta corecta) (feat Florin Salam)
Denisa - Ieri cand ai plecat (feat Florin Peste)
Denisa - In casa mea e cineva (feat Mr. Juve)
Denisa - In casa mea e cineva
Denisa - In inima ta vreau sa fiu doar eu
Denisa - In lume as pleca
Denisa - In lume as pleca(originala)~ma bate gandul cateodata
Denisa - In lume as pleca...
Denisa - In mintea si-n inima mea
Denisa - Inca mai simt parfumul tau (feat Babi Minune)
Denisa - Inca mai simt parfumul tau (feat Babi Minune)
Denisa - Inima de gheatza tu ai (feat Florin Peste & Play Aj)
Denisa - Inima iti voi darui
Denisa - Inima mea
Denisa - Inima mea bate intruna (feat Florin Peste & Mr Juve)
Denisa - Inima mea ti-am dat in dar
Denisa - Inima nu-mi spune tu
Denisa - Inima salbatica
Denisa - Inima, inima, inimioara ta... (feat Nicolae Guta)
Denisa - Intoarce-te pentru o clipa
Denisa - Intoarce-te te rog pentru o clipa
Denisa - Iti dau gratis inima mea (feat Florin Peste)
Denisa - Iti dau gratis inimioara mea (feat Florin Salam)
Denisa - Iubeste'ma
Denisa - Iubeste-ma
Denisa - Iubire draga (feat Laura Vas)
Denisa - Iubire floare rara
Denisa - Iubirea numai iubirea
Denisa - Kiss me baby (feat Play Aj)
Denisa - La toate as renunta (ft. mr. juve)
Denisa - La torre de la vela
Denisa - Lacrimi in noapte
Denisa - Lacrimile mele
Denisa - Lacrimile mele)(
Denisa - Lasa-ma
Denisa - Lasa-ma sa traiesc
Denisa - Leaga-mi inima de inima ta (feat Florin Peste)
Denisa - Locurile in care ne intalneam (feat Florin Salam)
Denisa - Locurile-n care ne intalneam (feat Florin Salm)
Denisa - Lumea doarme, eu n-am somn (feat Florin Peste)
Denisa - M-ai iarta-ma odata (feat Denisa1)
Denisa - M-am saturat
Denisa - M-am saturat
Denisa - M-am saturat (corect)
Denisa - M-am saturat sa-mi fie dor
Denisa - Ma asteapta bunicu-n poarta
Denisa - Ma duc la mama (feat Superba)
Denisa - Ma intreb ce suflet ai
Denisa - Mai da-mi o sansa
Denisa - Mai golane
Denisa - Mai iarta-ma o data
Denisa - Mai iarta-ma o data
Denisa - Mai iarta-ma odata(full)
Denisa - Mai rai ca si banii
Denisa - Mi-a fost dor de tine
Denisa - Mi-ai spus adio (feat Liviu Pustiu & Mr Juve & 2aru)
Denisa - Mi-e dor (feat By Platonel)
Denisa - Mi-e dor
Denisa - Mi-e dor(corect)
Denisa - Mi-e teama
Denisa - Mie teama
Denisa - Mii de sarutari (feat Nicolae Guta)
Denisa - Multe lacrimi de iubire (feat -)
Denisa - N-ai avut curaj
Denisa - Ninge iar numele ti-s strig
Denisa - Noaptea (feat Mr. Juve)
Denisa - Noaptea (feat Mr Juve)
Denisa - Noaptea asta de Craciun
Denisa - Noi toate fetele
Denisa - Norocul de s'ar gasi
Denisa - Nu ma duc la spanzurat sunt fata de maritat
Denisa - Nu ma impaci numai cu flori (feat Mr Juve&don Genove)
Denisa - Nu ma lasa (feat Florin Salam)
Denisa - Nu mai stiu cine am fost
Denisa - Nu mai sunt cine am fost
Denisa - Nu mai sunt cine am fost
Denisa - Nu mai sunt cuminte
Denisa - Nu pleca nu ma lasa
Denisa - Nu pleca nu ma lasa (corect)
Denisa - Nu pot renunta la tine (feat Baby Minune, Mr Juve)
Denisa - Nu pot sa te iubesc
Denisa - Nu pot sa te iubesc
Denisa - Nu pot uita
Denisa - Nu stii cand vii
Denisa - Nu stinge focul din inima mea
Denisa - Nu te gandesti
Denisa - Nu te mai juca tigane
Denisa - Nu trece un minut (feat Don Genove)
Denisa - Nu trece-un minut (versiune lineara diacritica) (feat Don Genove)
Denisa - Nu vreau alta jumatate
Denisa - Nu vreau alta jumatate
Denisa - Numai tu dragostea mea
Denisa - O fi bine n-o fi bine
Denisa - O fi bine, n-o fi bine
Denisa - O mie si una de nopti
Denisa - O mie si una de nopti ( varianta corecta
Denisa - O poza
Denisa - O poza cu un golan
Denisa - O poza cu un golan (corect)
Denisa - O viata n-ar ajunge
Denisa - Ochii tai cand ma privesc (feat Florin Peste & Play Aj)
Denisa - Of iubire
Denisa - Of, mandruta mea (feat Nicu Vesa)
Denisa - Opreste-ma
Denisa - Parea totul pierdut (feat Copilul de Aur)
Denisa - Parea totul pierdut (feat Copilu De Aur)
Denisa - Parea totul pierdut! (feat Copilul de aur & Play Aj)
Denisa - Parea totul pierdut(toata) (feat Copilu'de Aur)
Denisa - Parfumul tau (feat Babi Minune)
Denisa - Pe strazi ratacesc
Denisa - Pe sufletul meu (feat Nicu Vesa)
Denisa - Pe sufletul meu ma jur (feat Nicu Vesa)
Denisa - Pentru cine ,pentru ce
Denisa - Pentru cine,pentru ce
Denisa - Pentru o zi cu mine
Denisa - Pentru tine
Denisa - Peste tot cad fulgi de nea
Denisa - Plang in tacere (feat Mr.juve)
Denisa - Plang in tacere.
Denisa - Poti sa ai de toate-n viata
Denisa - Poti sa-mi gresesti oricat (feat Florin Peste)
Denisa - Poti sa-mi gresesti oricat ! (feat Florin Peste)
Denisa - Poveste (feat Vlady & shifty)
Denisa - Povestea noastra
Denisa - Priveste in ochii mei (feat Copilu De Aur & Play Aj)
Denisa - Pun pariu
Denisa - Pune-mi inima la incercare (feat Cristi Dules & Don Genove)
Denisa - Pune-mi inima la incercare (feat Cristi Dules & Don Genove)
Denisa - Sa nu ma certi
Denisa - Sa nu ma certi !
Denisa - Sa nu ma certi..
Denisa - Sa pleci din viata mea
Denisa - Sa uitam de parinti
Denisa - Sarbatorile au venit
Denisa - Sarbatorile au venit
Denisa - Sarutul moale
Denisa - Sase cai prin bucuresti
Denisa - Se arunca cu bani (feat Selciuc)
Denisa - Seara de seara (feat Don Genove)
Denisa - Si cu luna de pe cer
Denisa - Si ma cert cu inima
Denisa - Si motiv dac-as avea (feat Florin Salam)
Denisa - Si motiv daca as avea (feat Florin Salam)
Denisa - Sng
Denisa - Sterge mama lacrima
Denisa - Sterge, mama lacrima
Denisa - Suflet de copil
Denisa - Suflet pervers
Denisa - Sufletul si inima
Denisa - Sunt fata de maritat (feat Sfd)
Denisa - Sunt fata de maritat
Denisa - Sunt fata de maritat corect
Denisa - Sunt fata de maritat! (feat Optional)
Denisa - Sunt geloasa
Denisa - Tacerea ta ma doare (feat Liviu "pustiu")
Denisa - Te iubesc (feat Mr Juve)
Denisa - Te iubesc (feat Florin Salam)
Denisa - Te iubesc
Denisa - Te iubesc asa cum esti (feat Babi Minune)
Denisa - Te iubesc te iubesc
Denisa - Te iubesc, te iubesc
Denisa - Te iubesc,te iubesc
Denisa - Te rog sa te intorci la mine (feat Nicolae Guta)
Denisa - Te voi ierta
Denisa - Te voi iubi la nesfarsit
Denisa - Te-ai schimbat iubire
Denisa - Te-am iubit odata (n.guta)
Denisa - Te-am iubit prea mult
Denisa - Team iubit prea mult
Denisa - Telefonu'
Denisa - Telefonul suna
Denisa - Top, top, top
Denisa - Traiesc cu tine un basm
Denisa - Traiesc cu tine un basm...
Denisa - Traiesk cu tine un basm
Denisa - Tu ai chip de inger
Denisa - Tu ai fost tot
Denisa - Tu ai ras eu am plans
Denisa - Tu imi dai o floare eu o sarutare
Denisa - Tu nu ma iubesti pe mine (feat Marius De La Focsani & Modjo)
Denisa - Tu nu ma iubesty pe mine
Denisa - Tu nu meriti dragostea mea
Denisa - Tu nu meriti dragostea mea...
Denisa - Tu suferi mai mult
Denisa - Tu suferi mai mult
Denisa - Tu suferi mai mult:x
Denisa - Tu vivi nel aria
Denisa - Uita-te in ochii mei
Denisa - Uita-te la mine (feat ...)
Denisa - Uita-te la mine ( corect 100%)
Denisa - Un milion de griji
Denisa - Un sarut pentru un sarut
Denisa - Un vis de o noapte (feat -)
Denisa - Un vis de-o noapte (feat Don Genove)
Denisa - Unde esti
Denisa - Unde esti...
Denisa - Urma ultimului pas
Denisa - Urma ultimului pas
Denisa - Urma ultimului pas (feat Nicolae Guta)
Denisa - Usa sufletului meu
Denisa - Vad in ochi tai
Denisa - Vad in ochii tai
Denisa - Vad in ochii tai by aleja
Denisa - Vino vino (rmx) (feat Cristian Rizescu)
Denisa - Vino, vino (feat Cristian Rizescu)
Denisa - Vino, vino (feat Cristian Rizescu & Play Aj)
Denisa - Vorba dulce mult aduce
Denisa - Vreau doar un pupik (feat Liviu Pustiu)
Denisa - Vreau sa intelegi ca te iubesc
Denisa - Vreau sa intelegi ca te iubesc ( corecta )
Denisa - Vreau sa iti cumpar dragostea
Denisa - Vreau sa-ti cumpar dragostea
Denisa - Vrei sa minti da nu-i usor (feat Florin Salam si Modjo)
Denisa - Zi de zi cu tine (feat Adrian Copilul Minune)

Cand nu se fac nunti in anul 2011?

Cand nu se fac nunti in 2011?
As dori sa stiu cand nu se fac nunti in 2011.
Nu se fac nunti in anul 2011 in urmatoarele zile:
In toate zilele de post de peste an
In zilele praznicelor imparatesti si in ajunul lor
In saptamana lasatului de carne (28 februarie - 06 martie 2011)
In Postul Sfintelor Pasti (07 martie - 23 aprilie 2011)
In Saptamana Luminata (24 aprilie - 30 aprilie 2011)
In Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (20 iunie - 28 iunie 2011)
In Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august)
In Postul Nasterii Domnului (14 noiembrie - 24 decembrie)
De la Nasterea Domnului pana la Botezul Domnului (25 decembrie - 6 ianuarie)

Statusuri de Ziua Indragostitilor. Statusuri de Valentine's day2011.Statusuri de dragoste de ziua indragostitilor

Statusuri de Ziua Indragostitilor. Statusuri de Valentine's day 2011.Statusuri de dragoste de ziua indragostitilor
Toate zilele sunt nopti pana te vad, iar noptile stralucesc ca zilele cand te visez.
Sa iubesti nu e nimic, sa fii iubit e ceva, sa iubesti si sa fii iubit e totul
La poarta sufletului meu, multi au incercat sa bata, dar cheia ai luat-o tu si poarta e incuiata.
Este greu sa vorbesc atunci cand sunt indragostit pentru ca atunci cand te privesc, frumusetea ta ma lasa fara rasuflare.
Eu ma simt atat de fericit, stiu de ce? Pentru ca sunt atat de norocos, stii de ce? Pentru ca Dumnezeu ma iubeste, stii de ce? Pentru ca mi-a oferit un dar, stii care? Pe tine, dragostea mea!
Ti-as da inima mea , dar a suferit prea mult ti-as da viata mea dar trebuie sa mearga inainte ti-as da totul dar e prea tarziu caci s-a terminat.
Saruta-ma si vei vedea stelele. Iubeste-ma si ti le voi da.
Iubirea ta e singurul gand pentru care exist. Nu uita ca pentru tine traiesc. Si stii de ce? Doar ca sa te iubesc.
Dragostea se naste din priviri, creste pe buze si moare in lacrimi!
Fara tine, ratacesc la intamplare si toate cararile vietii imi sunt pustii.Fara tine, sunt praf risipit inutil peste lucruri. Si dor si plecare… sunt Fara tine,Dragostea mea!!

Cautari: statusuri de ziua indragostitilor 2011,statusuri valentie's day,statusuri de sfantul valentin,statusuri de ziua indragostitilor pentru yahoo messenger,statusuri de valentine's day pentru hi5,statusuri de valentine's day 2011 pt facebook

Mesaje si SMS in limba Spaniola de Ziua indragostitilor 2011, mesaje sifelicitari de dragoste de Valentine's Day

Mesaje si SMS in limba Spaniola de Ziua indragostitilor 2011, mesaje si felicitari de dragoste de Valentine's Day
El amor es la amistad prendida fuego por el fuego
Te queiro con todo mi corazon
Te queiro pasar toda la vita amandote
Me muero de ganas
Es el compañero eterno con quien podría pasar la vida entera conversando
Entre lo que existe y lo que no existe , el espacio es el amor
Usted es la fuente de mi ser
Usted me completa
Queiro hacerte el amor
Es el complemento con el que nunca mas sentiré un vació en mi corazón porque a su lado me siento plena…
Cuando estoy contigo , estoy mas feliz
Le amo apasionadamente
Te queiro  - Te amo

Cautari: mesaje in spaniola,mesaje in spaniola love,mesaje de dragoste in limba spaniola,mesaje de iubire in spaniola,mesaje de craciun in spaniola,mesaje de ziua indragostitilor in limba spaniola,sms in spaniola de ziua indragostitilor,mesaje in spaniola de valentine's day 2011,sms-uri in limba spaniola de valentine's day,de dragoste in spaniola,mesaje sms uri de dragoste in spaniola,sms uri de dragoste in spaniola love,urari sms uri de dragoste in spaniola,mesaje de iubire in spaniola

Ce sa-i cumpar iubitului sau iubitei mele pe 14 feb 2011 de Ziuaindragostitilor - Valentine's Day 2011

Ce sa-i cumpar iubitului sau iubitei mele pe 14 feb 2011 de Ziua indragostitilor - Valentine's Day 2011
Toti ne gandim ce sa-i cumparam, ce cadou sa-i facem iubitului sau iubitei noastre.
Eu m-am gandit sa trec pe la Carrefour sau City mall la Bamboo sa-i iau niste chesti de acolo cum ar fi: o pernuta in forma de inimioara, lumanari parfumate, set de pahare de 2 persoane, ce ziceti ar merge nu?

Declaratii de dragoste de Ziua indragostitilor Valentine's Day 2011

Declaratii de dragoste de Ziua indragostitilor Valentine's Day 2011
Compuneti o declaratie de dragoste de Valentines Day pentru iubitul sau iubita voastra.
Te iubesc!Te iubesc!Te iubesc! Stii prea bine ca tu esti viata mea si ca te voi iubi mereu.
Tu esti totul pentru mine!Cand vei suferi ,voi suferi si eu!

Lumanari de Ziua indragostitilor, aranjamente cu lumanari la luminalumanarilor de Valentine's Day 2011

Lumanari de Ziua indragostitilor, aranjamente cu lumanari la lumina lumanarilor de Valentine's Day 2011
Ce lumanari si esente romantice de Ziua Indragostitilor folositi dumneavoastra?
Va rog dati-mi niste idei si sugesti pentru aceasta zi minunata "Ziua indragostitilor", de lumanari romantice de Valentine's Day.

14 februarie 2011 Ziua indragostitilor: Cele mai frumoase mesaje sisms, urari texte si felicitari de Valentine's Day

14 februarie 2011 Ziua indragostitilor: Cele mai frumoase mesaje si sms, urari texte si felicitari de Valentine's Day
Dati-ne exemple de cele mai frumoase cool mesaje sms sau felicitari facute sau primite de dumneavoastra de ziua indragostitilor.
-In prima sa dragoste o femeie isi iubeste iubitul, In celelalte tot ceea ce iubeste este iubirea

Cautari: mesaje de ziua indragostitilor 2011, sms de valentines day, mesaje de valentine's day,declaratii de dragoste pentru iubita sau iubitul meu,sms-uri de ziua indragostitilor,mesaje de dragoste,texte de dragoste,felicitari de dragoste pentru ea sau el

Valentine's Day Coafuri freze tunsori machiaje imbracaminte modeleunghii de ziua indragostitilor

Valentine's Day Coafuri freze tunsori machiaje imbracaminte modele unghii de ziua indragostitilor
As dori sa-mi da-ti niste raspunsuri, sugesti, idei, legate de Ziua indragostitilor - Valentine's Day 2011
Cum sa-mi fac freza, ce tunsori se poarta de Valentine's Day?
Cum va imbracati de Ziua indragostitilor?
Cum va machiati, cum va faceti unghiile de Valentines Day 2011?

Statusuri de Ziua indragostitilor, Statusuri de Valentine's Day, Statusde dragoste pentru indragostiti 14.02.2011

Statusuri de Ziua indragostitilor, Statusuri de Valentine's Day, Status de dragoste pentru indragostiti

-A te indragosti este atunci cand el adoarme in bratele tale si se trezeste in visele tale!
-Tu esti visul meu… unicul meu vis… as vrea sa te atrag in valtoarea pasiunii, sa te strang asa de tare incat TU si EU sa devenim un singur suflet.
-Atunci cand cerul este acoperit de nori, nu putem vedea soarele, dar stim ca exista. As vrea sa fie la fel si cu noi doi. Nu ne vom putea vedea intotdeauna, dar vom exista intotdeauna unul pentru celalalt.
-Dragostea nu este numai flori, zambete, iubire, ci inseamna si lacrimi, dorinta, pasiune si de aceea putini au privilegiul de a-i descoperi puterea.
-Iubirea ta e singurul gand pentru care exist. Nu uita ca pentru tine traiesc. Si stii de ce? Doar ca sa te iubesc.
-Dragostea mea pentru tine este ca un cer senin dupa o dimineata innorata, ca roua in zori de zi, ca razele soarelui de primavara, ca florile din luna mai; vocea ta imi aduce bucurie in suflet si gindul la tine liniste. Te iubesc!
-Daca as putea sa rearanjez alfabetul, as pune tu si eu impreuna.
-Tu esti soarele ce ma trezeste de dimineata, esti aerul ce-l respir, esti motivul pentru care zambesc si de aceea, daca tu n-ai fi inima mi s-ar stinge, sufletul mi s-ar raci, iar eu n-as mai fi decat o amintire care suspina dupa dorul tau!
-Dragostea nu are nevoie de cuvinte, ea vorbeste prin priviri si atitudini. Hai sa ne bucuram de iubire! E Ziua Indragostitilor!
-Dragostea? Cerul pe care salasluieste Te iubesc!
-Daca iubirea mea s-ar masura, iti spun acum, dragul meu, ca te iubesc pana la cea mai indepartata stea, din cea mai indepartata galaxie, din cel mai indepartat univers, si inapoi, si tot asa, de o infinitate de ori!
-Odata mi s-a intamplat ceva minunat. A fost un vis devenit realitate, a fost o poveste, a fost ziua in care te-am intalnit pe tine.
-Oricat de simplu, pe atit de complicat, sper ca indata ce-ai vazut mesajul, ai inchis ochii si in gandul tau m-ai sarutat.
-Iti multumesc ca ai introdus cuvantul Dragoste in dictionarul vietii mele! Te iubesc enorm, iubirea mea
-Tu esti trecutul, prezentul si viitorul verbului A iubi. Multumesc, dragostea mea!

Cautari:statusuri de dragoste,statusuri de iubire,statusuri misto,mesaje de dragoste,statusuri scurte in spaniola,statusuri de dragoste in engleza,statusuri triste,statusuri de ziua indragostitilor valentines day yahoo messenger, statusuri facebook,statusuri tari de facebook - statusuri fitoase pentru facebook,statusuri haioase,statusuri de despartire,statusuri de tristete,avatare de dragoste

Citate de Valentine;s Day, Citate de ziua indragostitilor, Citate dedragoste si iubire de 14 feb 2012

Citate de Valentine;s Day, Citate de ziua indragostitilor, Citate de dragoste si iubire de 14 feb 2012

Te iubesc: cartea de vizita a îndragostitilor.
Jacques Salome: Nu este suficient sa iubesti, este necesar ca aceasta iubire sa fie primita, acceptata si chiar amplificata de celalalt.
Nu iti voi scrie o poezie, nu voi folosi cuvinte alese... iti voi spune doar ca TE IUBESC mai mult decat orice.
Simion Mehedinti: Nu-i nici un imperativ mai categoric decat al iubirii.
Iubirea trebuie sa fie în acelasi timp flacara si lumina. Henry David Thoreau
Prentice Mulford: Iubirea este elixirul vital, izvorul sanatatii, al puterii si al energiei pentru fiecare OM.
Iris Murdoch: Putem sa invatam sa iubim, doar iubind.
Victor Hugo: Sunt clipe de nedefinit, acelea in care doua suflete isi vorbesc intr-o limba ce nu poate fi inteleasa decat de ele, cand tace tot ce-i omenesc, iar ele se  unesc tainic pentru viata acestei lumi.
Intr-o dragoste adevarata trebuie sa fii putin sclav pentru a fi liber, adica sa nu mai vezi nimic in jur. Octavian Paler, "Un om norocos"
Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete. Emil Cioran, "Caiete"
O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie... Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei... Orice iubire e ca un monodeism,
Cine poate pune frâu îndragostitilor si sa dea legi?
Ziua Îndragostitilor este sarbatoarea mea preferata deoarece este o zi pentru a le spune oamenilor ca-i iubesti.
Nu iti voi scrie o poezie, nu voi folosi cuvinte alese... iti voi spune doar ca TE IUBESC mai mult decat orice.

Cautari: citate de dragoste,citate de iubire,declaratii de dragoste,citate de ziua indragostitilor,citate de valentines day,citate pentru 14 februarie,citate de dragoste si iubire facebook,citate de dragoste pentru el sau ea,sms de dragoste,citate de iubire valentines day yahoo messenger,mesaje de dragoste,poezii de dragoste,citate de tristete,citate de viata,citate de prietenie

Mesaje de 1 Martie, sms de 1 Martie Ziua Martisorului, urari sifelicitari de 1 Martisor, texte faine de 1 Martie

Mesaje de 1 Martie, sms de 1 Martie Ziua Martisorului, urari si felicitari de 1 Martisor, texte faine de 1 Martie
Cu rosu si alb am inlantuit gingasul ghiocel. L-am parfumat cu toata dragostea mea, l-am inconjurat cu mireasma primaverii si din tot sufletul ti-l daruiesc tie, sperand ca-ti va aduce fericire.
Un gand frumos si un zambet din tot sufletul, un martisor care sa-ti aduca in suflet primavara.
In aceasta zi speciala de martisor, permite-mi sa ma alatur si eu cu un buchet de ghiocei, sa-ti aduc in suflet primavara. La multi ani
Primavara sa-ti inmiresmeze inima si sufletul cu parfumul florilor ei neasemuite si sa-ti arate ce-nseamna sa zambesti, sa iubesti si sa fii iubit cu adevarat!
Din departari, pe aripi nestiute, purtat de un dulce si mirific dor, in cea mai minunata primavara, se indreapta catre tine un Martisor!
Cu drag de martisor, primeste primavara in sufletul tau, si fie ca acest anotimp sa iti aduca in viata ta implinire si noroc, fericire si iubire si nu in ultimul rand caldura sufletesca de la cei dragi. Iti doresc o primavara frumoasa!

Cautari: mesaje de martisor,mesaje de 1 martie,mesaje cu martisoare,8 martie 2011,mesaje de ziua martisorului,sms de 1 martie 2011,sms de ziua martisorului,texte faine de ziua martisorului,1 martie,felicitari frumoase de 1 martie martisor,urari de 1 martie

Mesaje de 8 Martie, Sms-uri de 8 Martie, Urari de 8 Martie Ziua Femeii,Felicitari frumoase de Ziua Femeii 8 martie 2012

Mesaje de 8 Martie, Sms-uri de 8 Martie, Urari de 8 Martie Ziua Femeii, Felicitari frumoase de Ziua Femeii 8 martie 2013
Primavara… anotimpul renasterii, al trezirii la viata, face acum de ziua aceasta de 8 Martie, ziua cea mai plina de feminitate, zambete, si caldura sufleteasca!
Tu, mamico draga, ne indrumi pasii si ne sprijini sa mergem pe drumul drept.Noi iti multumim si te iubim.La multi ani!
De 8 martie iti uram o primavara frumoasa, cu soare, fericire si toata dragostea noastra prinsa intr-un frumos buchet de ghiocei ce vestesc venirea unei noi primaveri!
Iti urez o zi a femeii in care sa te bucuri de fiecare raza de soare si de fiecare pata de verdeata si... de dragostea mea neconditionata.
Fie ca toate impinirile frumoase, sanatatea si spiritul acestei zile sa te insoteasca pretutindeni..si fie ca primavara iubirii sa iti inunde sufletul cu bucurie si cu parfumul tuturor florilor sale.Iti doresc un 8 Martie cat mai frumos .

Cautari: 8 martie,mesaje de 8 martie,sms de 8 martie ziua femeii,mesaje noi de 8 martie 2013,mesaje de ziua mamei,texte 8 martie,felicitari de 8 martie,felicitari de  ziua femeii,mesaje si sms-uri de 8 martie,mesaje pentru mame,versuri si texte de 8 martie ziua internationala a femeii

Scamatorie: Fum in sticla

Scamatorie: Fum in sticla
Scamatoria aceasta este deosebit de spectaculoasa: "Scamatorul" va aprinde o tigara, va trage de cateva ori din ea si va ruga pe cineva dintre spectatori sa vina pe scena.Apoi scamatorul ia de pe masa o sticla goala cauta un dop, astupa sticla cu dopul si o da spectatorului, rugandul sa mearga din nou in sala, tinand sticla in mana.Pe masura ce scamatorul fumeaza pe scena fumul se aduna in scena.Apoi scamatorul cere sticla de la spectator si o aseaza la locul ei fara a deschide dopul.Sticla nu a fost simpla sticla luata la intamplare si nici dopul.In stica scamatorul va trb sa toarna cateva picaturi de acid clorhidric"din acela care este folosit la curatirea obiectelor lipte cu cositor".Acidul va fi turnat pe fundul sticlei si prelins pe pereti interiori ai acesteia.Partea inferioara a dopului va fi tinuta cateva minute in amoniac, si asa umezit cu amoniac va fi introdus in momentul scamatoriei in gatul sticlei.Vapori de amoniac combinindu-se cu vapori de acid clorhidric vor da nastere la un nou gaz alb inecacios care va da impresia fumului de tigara strins in sticla.

Cand incepe postul pastelui in 2011 si cand se termina postul pasteluiin 2011?

Cand incepe postul pastelui in 2011 si cand se termina postul pastelui in 2011?

Postul Sfintelor Pasti 2010 : 15 februarie - 03 aprilie 2010 (Sfintele Pasti pe 04 Aprilie 2010)
Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel 2010 (variaza de la un an la altul în functie de ziua Cincizecimii) : 31 mai-29 iunie 2010
Postul Adormirii Maicii Domnului: 1-14 august
Postul Nasterii Domnului: 15 noiembrie-24 decembrie
Toate zilele de miercuri si vineri de peste an, în afara celor notate cu Harti
3 zile exceptionale: Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul (29 august) si Înaltarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
Stie cineva raspunsul exact la intrebarea aceasta?

Cautari: postul pastelui,postul pastelui 2011,ulei pentru postul pastelui,mesaje sms urari felicitari de paste,despre Postul Pastilor,mesaje de paste,sms de paste,rugaciuni postul pastelui,postul mare,ui postul,postul catolici,canonul citit,citit numai

Mesaje si sms de dragoste, iubire in engleza de ziua indragostitilor 14feb 2012, urari si texte de Valentine's Day 2013 pentru persoana iubita

Mesaje si sms de dragoste, iubire in engleza de ziua indragostitilor 14 feb 2013, urari si texte de Valentine's Day 2013 pentru persoana  iubita

My love for you is about as fat as you are
Excuse me, can you empty your pockets? I believe you have stolen my heart
Don’t love 1,Don’t love 2,but love the one who loves you!
My love for you is like the universe…neverending…
Sex is like math:add the bed,substract the clothes,divide the legs,multiply the orgasm!
If a kiss was a raindrop I’d send you showers,If a hug was a second,I’d send you hours,If a smile was water I’d send you a sea,If u ever get lonely I’d send you me.
Love is hard and always will be,but remember somebody loves you and that one is me
True love is like ghosts, which everybody talks about and few have seen
Forgive my eyes for admiring you.U stole my heart the mom. I saw u. Call me crazy,call me insane,but each time my heart beats,it mentions ur name.
My love, words however special … could never even start, to tell you all the love I have for you within my heart!

Cautari:mesaje de dragoste in engleza,texte mesaje de dragoste in engleza,mesaje de dragoste in engleza haioase,sms de dragoste in limba engleza,mesaje viata engleza,mesaje dor engleza,mesaje texte haioase,sms engleza love,mesaje de dragoste pentru iubita mea, sms scurte pt iubitul sau iubita mea.

Zahar care arde. Puteti aprinde o bucata de zahar?

Zahar care arde. Puteti aprinde o bucata de zahar?
Rugati pe cineva sa aprinda cu ajutorul unui chibrit o bucata de zahar.Dupa 2-3 incercari acesta se va lasa pagubas.E randul dvs acum sa aratati ce stiti.Luati bucata de zahar cu pricina si presarati pe ea scrum de tigara.La prima incercare, bucata de zahar se va aprinde cu destula usurinta.Cauza acestei minuni este simpla; Scrumul de tigara contine niste substante care ajuta zaharului sa arda.

Stofa care nu arde.

Stofa care nu arde.
Cereti spectatorilor o bucata de stofa,panza sau o batista si spuneti-le ca desi veti apasa pe ea partea aprinsa a unei tigari,stofa sau panza nu va arde.Pentru a reusi aceasta experienta,trebuie sa asezati stofa sau panza pe o bucata masiva de cupru(arama).Trebuie ca panza sa fie bine intinsa pe suprafata metalului.Faceti cateva incercari apropiind focul tigarii de panza,apoi dati panza spectatorilor spre a se convinge ca nu a fost arsa.Stiti de ce nu se aprinde stofa sau panza?Pentruca arama,fiind un metal foarte bun conducator de caldura(ca si de electricitate),absoarbe toata caldura din focul tigarii,caldura ce se va raspandi uniform in corpul de metal.In felul acesta ,din cele cateva incercari facute cu tigara,temperatura metalului nu poate ajunge la punctul de aprindere al tesaturii.

Cand vor avea loc premiile oscar 2011 - Cand se decerneaza premiileoscar 2011 editia a 83 a?

Premiile oscar 2011
Cand vor avea loc premiile oscar 2011 - Cand se decerneaza premiile oscar 2011 editia a 83 a?
Decernarea premiilor oscar 2011 va avea loc pe data de 27 februarie 2011 la The Kodak Theatre din Los Angeles.

Cum scapam de mucegai din sufragerie, dormitor, baie, bucatarie?

Cum scapam de mucegai din sufragerie, dormitor, baie, bucatarie?
Cum scapam de mucegaiul din casa e o intrebare veche, dar pentru unii un mister.

Solutii Tratamante si remedii antimucegai
Inca din copilarie am ramas uimit cand o batrina ma pus urinez in ligean, si nu stiam ce se intampla, dar pana la urma am inteles.
Deci urina de baiat - fata mare data pe perete alunga mucegaiul!
Daca nu folositi metoda de mai sus folositi clorul pentru a scoate mucegaiul, bineinteles dupa ce a-ti dat cu smilgerul pe perete.
Daca nici asta nu va convine luati de la magazin solutie antimucegai si scapati de acest stres!
Dumneavoastra mai stiti si alte metode de a scapa de mucegai?

Cautari: Mucegai in casa,mucegai apartament,mucegai termopan, vreau o casa fara mucegai, Cum scap de mucegaiul de pe perete, casa fara mucegai, Cum scapam de igrasie, izolatii igrasie, oferta antimucegai, solutie anti igrasieapartament fara mucegai,Mucegaiul din casa, scoate mucegaiul din casa, adio mucegai,

Cine a castigat marele premiu de 50.000 de euro la emisiunea luiCatalin Botezatu “Next Top Model”?

Cine a castigat marele premiu de 50.000 de euro la emisiunea lui Catalin Botezatu “Next Top Model”?
Cine a fost marele castigator al lui Bote din “Next Top Model”?

Catalin Botezatu a ajuns pe cai mari, dupa ce a castigat prima editie a emisiunii “Next Top Model”. La numai 17 ani, Emma Dumitrescu s-a imbogatit din modelling, amortizandu-si jumatate din contractul de 50.000 de euro in timp record. MORE

Citate de dragoste pentru indragostiti mai ales de 14 februarie -Valentine's day 2012

Citate de dragoste pentru indragostiti mai ales de 14 februarie - Valentine's day 2012
Dragostea este singurul joc de doi in care amandoi pot sa castige.
Dragostea ii face pe oameni sa se simta egali
Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima
Dragostea este starea in care fericirea celeilalte persoane e conditia pentru fericirea ta
Dragostea este tot ceea ce avem, este singura modalitate in care ne putem ajuta unul pe celalalt
Dragostea este un joc ciudat: sau amandoi castiga sau amandoi pierd ...
Dragostea este un lucru simplu si profund. Este un fapt de viata, nu o iluzie
Dragostea este un vis care a devinit realitate cand te-am intalnit
Dragostea este vesnica, aspectul ei se poate schimba dar nu si esenta
Dragostea ii arata omului cum ar trebui el sa fie
Dragostea este primul lucru capabil sa schimbe total viata unei persoane de la o clipa a alta
Dragostea este sentimentul cel mai maret, care face minuni, care faureste oameni noi, creeaza cele mai mari valori morale
Dragostea este sfintenie plus sexualitate
Dragostea imatura spune "Te iubesc pentru ca am nevoie de tine". Dragostea matura spune "Am nevoie de tine pentru ca te iubesc"
Dragostea inseamna a ne descoperii pe noi in ceilalti si entuziasmul recunoasterii
Dragostea inseamna a te daruii fara nici o garantie, a te daruii complet in speranta ca dragostea ta va provoca in persoana iubita acelasi efect. Dragostea este un act de credinta, si cine are putina credinta are si putina dragoste
Dragostea inseamna mai mult a da decat a primi
Dragostea nu are nimic in comun cu ce te astepti sa primesti, ci cu ceea ce vrei sa dai - adica totul
Dragostea nu e oarba, ea doar nu spune ceea ce vede
Dragostea nu este altceva decat numele pentru dorinta si cautarea intregului
Dragostea nu face lumea sa se-nvarta, dragostea face sa merite drumul
Dragostea nu pune multe intrebari, deoarece, daca incepem sa gandim, incepe sa ne fie frica. E o frica inexplicabila, nu poate fi exprimata prin cuvinte. De aceea nu intrebi, faci.
Dragostea seamana cu un trandafir salbatic, frumos si pasnic dar gata sa verse sange pentru a se apara
Dragostea si moartea, singurele doua elemente prin care omul poate atinge infinitul
Dragostea pentru tine imi cere multe sacrificii si durere dar toate sacrificiile si durerile sunt mai usoare decat sa nu fiu iubit de tine
Dragostea poate fi minunata, dar de asemenea poate fi foarte destructiva. Ea poate face oamenii sa minta, sa însele sau chiar sa omoare
Dragostea poate fi o experienta mai inspaimantatoare decat aceea de a te afla fata in fata cu un arcas care tinteste inspre inima ta
Dragostea poate uneori sa fie magie. Dar magia poate fi uneori… doar o iluzie
Dragostea inseamna sa iubesti pe cineva pentru cine a fost, cine este si cine va fi
Dragostea inseamna sa nu trebuiasca sa iti ceri iertare niciodata
Dragostea iti lumineaza ochii cu dorinta, dragostea iti umple inima de fascinatie
Dragostea marcheaza triumful imaginatiei asupra inteligentei
Dragostea neexprimata e o crima impotriva inimii
Dragostea rezulta mai ales din aptitudinea de a iubi, existenta in noi insine, si nu neaparat din faptul ca partenerul are reale calitati pentru a fi iubit
Dragostea se naste cu un zambet, creste cu un sarut si moare cu o lacrima

Cautari: citate de dragoste,citate de iubire,declaratii de dragoste,sms de dragoste,mesaje de dragoste,poezii de dragoste,citate de tristete,citate de viata,citate de prietenie

Statusuri noi de dragoste, Yahoo! Messenger, hi5, facebook, love,statusuri de iubire pentru indragostiti

Statusuri noi de dragoste, Yahoo! Messenger, hi5, facebook, love, statusuri de iubire pentru indragostiti
14 februarie 2012 - Valentine's day - Statusuri de dragoste - iubire

” Esti lacrima ce aluneca pe obraz si mi se sparge in palma… esti IUBIREA! ”
” Pe malul Marii Negre statea un copilas si-mi spunea de tine ca esti un ingeras. TE IUBESC !
” Din tot ceea ce-ti daruieste viata, pastreaza intotdeauna ceea ce iubesti cu adevarat si atunci vei sti ca inseamna fericirea… ”
” Te iubesc si te v-oi iubii mereu, esti sufletul din mine, esti viata mea si sper ca mereu sa fie asa”
” Te iubesc ca pe propria-mi viata! Stii de ce?! Pentru ca tu esti viata mea”
” In lume sunt 8 minuni… 7 dintre ele le stie toata lumea dar pe a 8-a o stiu doar eu… aceea esti tu….. iubirea mea ! “
"Acela care nu se iubeste pe sine insusi nu stapaneste nimic pe lumea asta ”
” Nimic nu e mai frumos decat IUBIREA …iar iubirea e mai presusus de orice ! ”
8 litere, 2 cuvinte, 1 singur inteles - Te Iubesc
Alfabetul incepe cu ABC. Numerele incep cu 123. Muzica incepe cu do-re-mi. Si prietenia incepe cu tine si cu mine
Daca ma urasti trage in mine cu arcul, dar ai grija sa nu ma nimeresti in inima pentru ca acolo te afli tu
I-am cerut lui Dumnezeu o floare si mi-a dat o gradina. I-am cerut un pahar de apa si mi-a dat un ocean. I-am mai cerut un inger si mi te-a dat pe tine

Cautari: Statusuri de dragoste,statusuri de iubire,statusuri misto,mesaje de dragoste,statusuri triste,statusuri haioase,statusuri de despartire,statusuri de tristete,avatare de dragoste,Statusuri hi5 sau facebook,statusuri smechere,statusuri amuzante,statusuri mess,statusuri cool,statusuri love,statusuri triste,statusuri funny,statusuri noi

Poezii si versuri frumoase de dragoste pentru indragostiti. 14.02.2012- Ziua indragostitilor - Valentine's day 2012

Poezii si versuri frumoase de dragoste pentru indragostiti. 14.02.2012 - Ziua indragostitilor - Valentine's day 2012
Sunteti indragostit sau indragostita, atunci va plac poeziile si versurile de dragoste.
Eu as enumera pe cele de: Mihai Eminescu, Nichita Stanescu, Lucian Blaga
Enumerati o poezie care va "uns pe suflet"

Mihai Eminescu - Poezii si versuri de dragoste
Ce e amorul?
De cate ori iubito?
Dorinta
Venere si Madona
Craiasa din povesti
De ce nu-mi vii
Departe sunt de tine
Fat Frumos din tei
Floare albastra
Inger de paza
Iubind in taina
Luceafarul
O, ramai
Pe langa plopii fara sot

Nichita Stanescu - Poezii de dragoste
Luna în câmp
Leoaica tânara, iubirea
Ce bine ca esti
Ploaie în luna lui Marte
Viata mea se ilumineaza
Poveste sentimentala
Emotie de toamna
Dreptul la timp
Catre Galateea
Muzica
În dulcele stil clasic
De dragoste
A mea
Tinerii
Estompare

Lucian Blaga
Catrenele fetei frumoase
Catrenele dragostei
Cantec in doi
Din parul tau
Dorul
Iubire

Cautari: poezii de dragoste,poezii de dragoste celebre,versuri de dragoste,citate de dragoste,poezii de dragoste scurte,poezii de iubire,sms de dragoste,mesaje de dragoste,poeme de dragoste

Scrisori de dragoste pentru iubitul sau iubita mea, texte de dragoste,Declaratii de dragoste pentru el sau ea

Scrisori de dragoste pentru iubitul sau iubita mea, texte de dragoste, Declaratii de dragoste pentru el sau ea
Valentine's day - 14 FEBRUARIE 2012. Care ar fi cele mai frumoase declaratii - scrisori sau texte de dragoste pe care le a-ti primit sau facut pentru iubitul sau iubita voastra?

Cautari: Scrisori de dragoste,declaratii de dragoste,scrisoare de dragoste,scrisori de dragoste celebre,mesaje de dragoste,scrisori de despartire,poezii de dragoste,scrisori de iubire,sms de dragoste,declaratii de dragoste scurte,declaratii de iubire,citate de dragoste,felicitari de dragoste

Mesaje de ziua indragostitilor, Sms-uri si texte de iubire deValentine's day 2012, Mesaje si sms de dragoste

Mesaje de ziua indragostitilor, Sms-uri si texte de iubire de Valentine's day 2012, Mesaje si sms de dragoste
Pentru a trai am nevoie de batai de inima.Pt asta,am nevoie de o inima.Pt o inima am nevoie de fericire.Pt fericire,am nevoie de tine!
Inima unui indragostit e ca o usa,se deschide atunci cand nu te astepti si nu intotdeauna la usa este cine trebuie.
Tu si eu doi inferi faea aripi in necuprinsul alb si stralucit Tu si eu doua fiinte ramase vii in lumea ce de mult a adormit TU si eu doua pasari mici ce au supravietuit in gerul ierni TU si eu doi fulgi plapanzi pierduti in oceanul alb al zapezi NOI doua suflete pereche ce in sfarsit s-au regasit TE IUBESC
Dragostea este oarba si iubitii nu pot sa vada micile nebunii pe care le fac.
Nu putem merge departe in prietenie, daca nu suntem dispusi sa ne iertam unii altora micile defecte...
Dragostea este ca atunci cand stai pe cimentul moale: daca pleci,urmele-ti raman acolo.
Dragostea nu este numai flori, zambete, iubire, ci inseamna si lacrimi, dorinta, pasiune si de aceea putini au privilegiul de a-i descoperi puterea.
Am invatat ce inseamna iubirea insa nu as fi vrut vreoadata sa cunosc despartirea ceva in sufletu meu imi spune ca nu trebuie sa te las nu te inteleg nu pot sa te cred si inima imi nu vreau sa te pierd vorbe care tot mai dor vorbe spuse prea usor si atunci inimile mor
Tu esti visul meu...unicul meu vis...as vrea sa te atrag in viltoarea pasiunii,sa te string asa de tare incit TUsi EU sa devenim un singur suflet.
Iubirea ... e ca zapada, cand se topeste raman doar dorul si suferinta ... cand s`a topit, a ramas doar amintirea
Te iubesc ca-n prima zi, cand raze de soare aurii, cadeaua usor purtate de vant, asupra noastra pe Pamant.Te iubesc, te voi iubi, si chiar daca soarta ne va desparti,iubirea noastra va sta acolo sus scrisa-ntr-o stea
Daca as fi de gheata ai vedea cu ochii tai cum ma topesc cand imi zambesti,
dar bine ca nu sunt pentru ca altfel m-as fi topit deja.

Cautari: mesaje de dragoste noi 2012,mesaje de prietenie,sms de dragoste 2012,mesaje mesaje pt indragostiti,mesaje de iubire,mesaje de dor,mesaje indraznete in dragostedeclaratii de dragoste,mesaje si sms de  Valentine's day 2012,mesaje pentru indragostit amorezat,mesaje haioase,mesaje indragostita,citate de dragoste,mesaje de despartire

Cum pot sa devin si eu o vedeta - Ce trebuie sa fac sa devin si eu ovedeta mondena?

Cum pot sa devin si eu o vedeta - Ce trebuie sa fac sa devin si eu o vedeta mondena?
Vedetele sunt la moda.
As vrea sa devin vedeta dar nu stiu cum, ce sa fac?
Unii spun ca: trebuie sa cunosti pe cineva foarte influent in viata vedetelor, sa cunosti oameni cu bani sau chiar sa faci sex cu anumite persoane care te pot lansa, e adevarat?

Cautari: vedete,vedete straine,vedete internationale,afirmare vedete,monden,barfe vedete,stiri vedete,poze vedete,vedete nemachiate,paparazzi