Octavian Goga-Dimineata

Dimineata de Octavian Goga,Poezii de Octavian Goga

Cu grele rasuflete apele dorm,
Pe lanuri dorm spicele grele,
Asupra padurii vegheaza de sus
Cetatea eternelor stele.
Luceafarul bòlnav in lumea de-nghet
Clipeste din gene molatic,
Cand dorul pribeag, de pe-o creasta de ulm,
Si-l geme porumbul salbatic...
In geamat se-nalta durerea la cer,
Campii de lumini sa-nfioare,
Luceafarul simte vapaia arzand
Si tremura, bietul, si moare.
Cu ochii plansi, stelele toate se duc
Pe patul de nori sa se culce;
Din dragostea stinsa in neguri de zari
Lin picura linistea dulce.
In taina tacerii porneste-se vant
Sa mangaie trestia-n vale,
Pe-ascuns o saruta, dar dragostea lui
O vad licuricii din cale.
Si-o spun licuricii la frunze de soc,
Si socul padurii o spune,

Si frunzele toate grabite tresar
Si-ncepe padurea sa sune.
Se duce iar vantul, pribeagul drumet,
Sfios falfaind din aripa,
Din doru-i aprins si in veci calator
O doina domol se-nfiripa.
Si doina o canta alunii din crang
Si-o tremura-n murmur izvorul,
Si doina trezeste si turma din deal,
Si turma trezeste pastorul.
Din funduri de pesteri vin umbre sirag
S-asculte amarul cantarii,
De patima doinei si umbrele mor,
Cu lacrimi plang genele zarii.
Si doina se zbate, si frunzele plang,
Si codrul prelung se-nfioara,
Cand, iata, prin neguri cu sarg strabatand
O raza solie coboara:
Deschideti larg poarta, caruntilor brazi,
Sa vie-mparatul maririi,
Se mangaie jalea nestinsului dor,
Sa-mpace durerile firii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu