Câinele sufletului-Tudor Arghezi

Câinele sufletului-Tudor Arghezi

Sufletul meu e câine credincios
L-am dezlegat adeseori din lant,
Adeseori din cusca lui l-am scos
Si l-am târât pâna la sant,
Pâna la santul întaririi mele,
Ca sa-l înnec în zmârcul dintre stele.

Desprins cu lantul si lungimea lui,
Se-ntoarce repede la cusca
Si mârâie la biciul dintr-un cui
Care scoboara pe-nserat si-l musca
Si i se plimba ca un foc pe piele
Ranile lui sunt si-ale mele.

Câine misel, tu mârâi numai biciul
Si urmele si pragul mi le lingi!
Caci te târasti ca sa-ti pastrezi soriciul
Si dând din coada voia mi-o învingi.
Pe toata viata înnadit cu tine,
Nedespatit de coada si de bot,
Sunt suparat ca, strânsi atât de bine,
Sa te alung din batatura mea nu pot.

Însa ma jur, când voi cadea de moarte,
Hoitul meu gol nu-ti va spori ospatul,
Caci de aproape, ca si de departe,
Te voi croi si din mormânt cu batul.
Câinele sufletului-Tudor Arghezi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu