Cimbrisorul

Numit si buruiana-de-balsam, cimbrusor, cimbru-de-cimp, cimbru-salbatic, iarba-cucului, lamiita, sarpun, tamiita, timian, cimbru creste pe pasune insorite, pe povirnisuri si pe liziere inguste si prefera musuroiul mic de furnici de pe cimpii.
Are nevoie de multa cladura si mult soare; de aceea ii plac suprafetele pietroase si pasunile alpine unde caldura pamintului radiaza in mod special.

In arsita soarelui amezii, din pernitele florilor violete se revarsa un parfum foarte aromat care atrage insecte si albine. Au o mireasma cu totul aparte.

Cimbrul a venit la noi in secolul al XI-lea din tarile mediteraneene, iar speciile cultivate si iarasi salbatice se gasesc in gradinile noastre mai cu seama cu cimbru-de-gradina (Thymus vulgaris), numit si cimbru, cimbrisor, cimbru-mirositor, iarba-cucului, lamiita.
Aceasta, spre deosebire de cimbrul-de-cimp, ajunge pina la o inaltime de 50 de centimetri. Ambele au acelasi efect curativ. Cimbru este renumit inca din antichitate.

Traditia spune: „Cimbru este mai ales repezit, infierbintat si aprins".

Ele stimuleaza fluxul diuretic si ciclul lunar, accelereaza avorturile, iar la o nastere normala grabeste iesirea pruncului din trupul mamei. Bautura preparata din el curata partile interne ale organismului”. In perioada de inflorire a plantei se recolteaza partea ei aeriana, care chiar si dupa uscare are miros placut si aromat.

Uz intern:

  • rinite cronice, lepra, enterocolite, dispepsii, viermi intestinali, boli hepatice, bronsita, astm bronsic, laringite, traheite, tusa convulsiva, anemie, tonic digestiv, tonic nervos (paralizie, apoplexie, scleroza in placi, trofie musculata), reconfortant general, epilepsie, alcoolism, afectiuni renale, afectiuni cardiace, gripa, guturai, stimularea secretiei de lapte, voma, abcese.
Uz extern:

  • rani si ulceratii tegumentare, rinite cronice, reumatism, crampe abdominale, stomacale si menstruale, spasme ale organelor pelviene (genitale).
Infuzie:

  • una sau doua lingurite de planta taiata marunt la 250 ml apa clocotita. Acest ceai se consuma in decursul unei zile, de trei ori, cate o ceasca inaintea meselor principale, dar se poate consuma si mai concentrat folosindu-se 2-3 linguri de planta la 250 ml apa clocotita. Din acest ceai se vor bea 3-4 linguri pe zi, tot inaintea meselor principale.
Sirop:
Florile si tulpinile acestei plante, asezate intr-un vas de sticla peste care se toarna (in straturi) zahar, se lasa sa stea la un loc insorit timp de 20 de zile. Se filtreaza dupa acest timp siropul realizat punandu-se la foc mic fara a-l lasa sa fiarba. Acest sirop este un excelent medicament pentru cazurile de raceli si raguseli.

Tinctura:
se recolteaza inflorescentele atat cat sa poata incape intr-o sticla de un l, in care se introduce floarea fara a se indesa si peste care se toarna alcool pur. Aceasta sticla se aseaza linga o sursa de caldura sau la soare si se lasa sa se macereze planta timp de 2 saptamani. Este extrem de eficace pentru masaje la copiii firavi, slab dezvoltati in scopul unei fortificari a membrelor.

Uz extern:
In cazul durerilor abdominale, dureri de menstra, crampelor abdominale, se recomanda bai: 200-250 g planta la o baie completa. Planta se pune in apa si se tine aproximativ 3 ore, dupa care se face baia obisnuita in care se sta 15-20 de minute.

Din planta culeasa si uscata timp de 24 ore, se umple o pernita confectionata dintr-o bucata de panza, care este extrem de relaxanta daca se aplica pe fata crispata de insomnii sau dureri.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu