Povestire (ISPAS MOTAN GRAS)

Povestire (ISPAS MOTAN GRAS)
Raymond Roca

Trãia la Brãila, cu mult,i, mult,i ani în urmã, o bãtrânicã cumsecade cãreia toatã lumea îi zicea Babana. Chiar dacã numele ei desemna o femeie grasã, Babana era slãbut,ã s,i uscãt,ivã. Probabil cã bãtrânet,ea îs,i pusese amprenta pe porecla ei, transformând-o pe „baba Ana” în Babana.

Bãtrâna avea un suflet bun s,i o inimã largã. Toatã ziua alerga de colo pânã colo ca sã ajute pe cineva. Suferea de boala singurãtat,ii cu toate cã avea un bãiat, Panait, care fiind marinar, nu dãdea pe acasã cu sãptãmânile, sau uneori chiar cu lunile, strãbãtând mãrile lumii cu corabia mos,tenitã de la tatãl sãu, care fusese s,i el la rândul sãu, tot marinar.

Într-o searã, întorcându-se acasã, Babana auzi un mieunat slab care venea dintr-o fundãturã plinã de gunoaie. Inima n-o lãsã sã plece mai departe, se apropie s,i observã la lumina lunii cã se zbate ceva într-o traistã legatã la gurã, aruncatã printre bãlãrii. Îs,i învinse frica, doar atunci când îs,i dâdu seama cã o vietate are nevoie de ajutorul sãu. Agãt,ã traista cu o scândurã putrezitã s,i o trase afarã din groapa cu gunoi. Dupã ce, cu mare greutate s,i efort desfãcu nodul, îi sãri în brat,e un pui de mât,ã negru, slab s,i prãpãdit. Femeia se sperie s,i vroi sã-l arunce cât colo, dar i-se facu totus,i milã de animal s,i îl luã acasã. Mirosea urât s,i era slab de-i puteai numãra coastele. Ochii îi erau tulburi s,i abia îs,i mai trãgea sufletul. Cine s,tie de cât timp zãcea în traistã, aruncat la gunoi. Dupã câte se pricepea la mât,e, îs,i dadu seama cã nefericitul animal, este motãnel.

Bãtrâna îl curãt,ã cu o cârpã umezitã în ceai de mus,et,el, îi spãlã ochii s,i blãnit,a s,i îi puse pe o farfurie câteva bucãt,ele de cârnat. Acesta se apropie, le mirosi s,i amet,it îs,i pierdu echilibrul cãzând într-o parte. Babanei i se facu s,i mai mare milã de pisoi. Luã un pai de grâu, îl bagã în cana cu lapte s,i îi picurã cât,iva stropi în botic. Pisoiul îs,i reveni put,in s,i începu sã lingã picãturile, apoi luã vârful paiului între lãbut,e s,i începu sã-l sugã. Babana îs,i dãdu seama cã acesta nu s,tie încã sã mãnânce. Luã o cârpã curatã o înmuie în lapte s,i îi dãdu motãnelului sã sugã un colt,. Din când în când mai turna câte un pic de lapte pe cârpã pânã cand micul animal se sãturã, se fãcu covrig s,i adormi. În somn, tremura parcã de frig s,i din când în când mieuna subt,irel. Femeia îl inveli cu un pulovãr vechi s,i se culcã s,i dânsa.

A doua zi de dimineat,ã, Babana simt,i cã cineva trage de pãtura cu care era acoperitã. În singurãtatea ei, se sperie, sãri din pat, dar inima-i reveni la loc când vãzu pisoias,ul jucându-se cu franjurii cuverturii. Acesta era vioi s,i jucãus, s,i nu mai arãta slabiciunea pe care o avusese cu o searã înainte. Mieuna parcã mai tare s,i se mis,ca mult mai agil. Primi iar o port,ie de lãptic cu cârpa, dupã care începu sã-s,i lingã blãnit,a s,i sã se curet,e. Pe zi ce trece se fãcea tot mai zdravãn. Cu timpul se fãcu un motan de toatã frumuset,ea, cu o blanã neagrã s,i pufoasã s,i cu ochi galbeni s,i inteligent,i. Bãtrâna îi puse numele Ispas, nume ce-i aducea aminte de un alt pisoi pe care îl avusese în copilãrie.

Ispas era foarte cuminte s,i domestic. Îl iubeau tot,i vecinii, cãci de când apãruse motanul dispãruserã tot,i s,oarecii s,i s,obolanii din mahala. Bãtrâna îi dãdea sã mãnânce tot felul de bunãtãt,i. Cu timpul se îngrãs,ã as,a de tare, de parcã era un miel s,i toatã lumea începu sã-i spunã Ispas-Motan Gras.

Acestuia nici cã-i pãsa de ce zic alt,ii. Lenes,, zãcea toatã ziulica pe un covoras, la soare în pridvorul casei s,i în afarã de mâncare. nu se sinchisea de nimic. Din când în când mai deschidea câte un ochi ca sã vadã ce se mai întâmplã prin împrejur s,i sã îs,i dea lumea seama cã nu este mort.

În ultima vreme, bãtrâna stãtea s,i ea mai mult pe acasã, cãci balamalele nu o mai lãsau sã se mai ducã prin târg. Într-o zi bãrtânet,ea îs,i spuse cuvântul s,i Baba Ana închise ochii pentru întotdeauna. Panait se întoarse acasã s,i dupã ce dãdu toate lucrurile de pomanã, vându casa, dar de motan nu putu sã scape. Nimeni nu-l vroia pe lenes,ul Ispas-Motan Gras. Pânã la urmã, din respect pentru mumã-sa, luã s,i motanul cu el pe corabie. Ajuns acolo, pentru „lenes,ul cel negru”, cum îl numise Panait, se terminã cu binele. Adio ficat prãjit, out,e fierte în lapte s,i smântânã proaspãtã. Mâncarea marinarilor era pes,tele, care la început, lui Ispas-Motan Gras, nu-i plãcu de fel, odatã cã avea un miros ciudat s,i a doua oarã cã Panait i-l dãdea crud. Cu timpul. de voie - de nevoie, începu sa se obis,nuiascã s,i chiar sã-i placã. Câteodatã, era foarte nostim, mai ales când se juca cu câte un pes,te viu care cãdea pe punte din plasa marinarului. Atunci incepea un adevãrat spectacol de circ, care îi mai descret,ea fruntea însinguratului fiu al mãrilor.

Noul stãpân fãcea comert, cu diferite mãrfuri. Împreunã au bãtut apele mãrilor, în lung s,i-n lat, cu diferite treburi. La început fãcurã curse scurte pe Marea Neagra, de la Brãila la Constant,a, Odesa sau Varna. Mai apoi, afacerile îi împinse cãtre Bosfor. Panait auzise cã uleiul de masline grecesc are mare cãutare pe piet,ele englezes,ti. Tot,i cei care se ocupau cu comert,ul cu mãsline, sau uleiul acestora, deveniserã oameni cu bani. Se incumetã s,i el, începând sã facã curse regulate cu marfã la Southampton, Londra s,i Liverpool. Afacerile mergeau strunã s,i deseori termina cursa cu buzunarul plin. Corabia fiind bunã, deobicei naviga singur. Uneori, când era mult de lucru si strãbatea o distant,a mai mare, mai angaja câte un membru-doi în echipaj. În general, pentru afaceri mici s,i distant,e mai scurte, pe corabie erau numai cãpitanul s,i motanul. Panait, cam posac nu prea era prietenos cu Ispas, iar acesta speriat de imesitatea apei stãtea mai mult în cabinã, cocot,at pe patul marinarului, unde visa la casut,a cu pridvor din Braila s,i bunãtãt,ile culinare pe care i-le oferise fosta stãpânã. Totus,i, cu timpul, între cei doi, se înfiripã o legãturã, ceva ce semãnã la început, mai mult cu o înt,elegere, decât cu o prietenie. Aveau nevoie unul de altul, poate din cauza singurãtat,ii care-i înconjura.

Într-o zi, întorcându-se dintr-o cursã fãcutã la Liverpool, la ies,irea din strâmtoarea Sfântu Gheorghe, situatã în sudul Mãrii Irlandei, o furtunã groaznicã îi ajunse din urmã, aruncând toate furiile vântului s,i mãrii peste corabie. Totul se zgâlt,âia s,i se zbuciuma. Ispas, zãpãcit s,i speriat, se ascunse sub pat înfingându-s,i adânc ghiarele în dus,umeaua de lemn pentru a-s,i putea ment,ine echilibrul.

Panait, la timonã, încerca cu mare greutate sã t,inã corabia cât mai dreaptã. Deodatã, ceasul rãu s,i furia naturii dezlãnt,uite, rupserã o parte din catarg care cãzu peste cârmã s,i câmaci. Acesta aproape mort, zãcea imobilizat sub greutatea arborelui. Totul pârea cã se scufundã în adâncuri. Rãmasã fãrã control, corabia sãlta ca o coajã de nucã pe valurile imense. Se fãcu beznã, deoarece puterea sãlbaticului uragan întunecase s,i soarele. Marea vuia s,i se zbãtea ca o fiarã prinsã în capcanã. Apoi, încet-încet totul se lins,ti s,i veni adevãrata noapte. O tãcere ciudatã se amesteca cu întunericul nopt,ii. Din când în când, se auzeau la pupã, nis,te gemete, dupã care o linis,te apãsãtoare acoperea totul ca o mantie.

Lui Ispas îi fuse fricã sã iasã pe punte, sã vadã ce se întâmplã acolo s,i ce face stãpânul. Dimineat,a, foamea s,i lumina soarelui îl facurã sã prindã curaj s,i sã pãrãseascã cabina. Cu pas,i felini urcã scara s,i ies,i la suprafat,a punt,ii. Rãmase uimit de harababura care îl înconjura… pânze, funii, plase încâlcite s,i aruncate vrais,te. Omul nicãieri! Mieunã încetis,or, parcã chemându-l, apoi mai tare, dar dejeaba – nu-i rãspunse nimeni. Strãbãtu puntea cu pas,i timizi, simt,ind cã s-a întâmplat ceva rãu.
Când ajunse la pupã vãzu catargul prãbus,it s,i sub el Panait zãcând nemis,cat. Se as,ezã pe pieptul acestuia s,i începu sã toarcã. Vãzând cã nu mis,cã începu sã miaune din nou, parcã disperat, din ce în ce mai tare. Auzi, parcã un oftat s,i vãzu pleapele marinarului cã se mis,cã. Acesta intredeschise ochii s,i îi închise la loc. Peste câteva clipe îi deschise din nou. Încercã sã se mis,te, dar se simtea imobilizat de greul catarg s,i de o durere ascut,itã în piciorul drept. Strânse din dint,i, îs,i adunã toatã fort,a rãmasã s,i ies,i de sub greutatea care îl t,inea ca într-un cles,te. Motanul se sperie s,i sãri cât colo, mai sã cadã peste bord. Marinarul îs,i dãdu seama cã are un picior rupt s,i cu greu se târâ spre intrarea care cobora la cabinã. În dureri groaznice se lãsã sã alunece pe scãri pânã ajunse lângã butoiul cu apa. Bãu cu mare greutate s,i les,inã din nou. Ispas coborâse s,i el, urmându-s,i stãpanul. Se as,ezã cât mai aproape de el s,i începu sã-i toarcã încetis,or la ureche de parcã ar fi vrut sã-i linis,teascã durerile. Peste o vreme marinarul îs,i reveni din nou, dar nu putu sã facã nici o mis,care fãrã sã t,ipe de durere. Corabia, asemeni unei fantome, plutea în derivã, fãrã control, pe ape necunoscute.

Mai trecu o zi, timp în care Panait se zbãtu între viat,ã s,i moarte, aiurind s,i suferind din cauza durerii. Piciorul i-se umflase s,i îl chinuia foarte tare. Noroc ca avea butoiul cu apã aproape s,i putea sã-s,i mai aline setea s,i febra groaznicã.

Motanul, la rândul sãu, suferea s,i el, deoarece îl durea burta de foame. Se sculase de câteva ori sã caute ceva de mâncare, dar nu gãsise nimic. Toate alimentele erau închise în calã s,i pâna acolo erau multe us,i închise s,i scãri greu de urcat sau coborât. Începu din nou, sã miaune cu disperare. Panait se trezi, mai bãu put,inã apã s,i se vãietã s,i el de durere.

Foamea îl scoase din nou, pe Ispas, afarã din cabinã. Ies,i pe punte s,i se as,ezã la pândã, as,teptând sã aparã vre-un pescãrus,, ca sã-l poatã îns,fãca s,i sã-l mãnânce. Dejeaba! Erau prea departe de mal ca vreo pasãre sã se aventureze într-acolo. Foamea îl chinuia din ce în ce mai tare. Se duse la provã unde era atârnatã plasa de pescuit s,i o cercetã cu atent,ie. În afarã de câteva alge uscate nu gãsi nimic. Mirosul de pes,te, care se înbibase cu timpul în sfoara acesteia, îl inebunea, fãcându-i s,i mai mare foame.

Plasa aruncatã de furtunã atârna peste bord, pe jumatate în apã. Cu grijã, coborâ pe ochiurile plasei ca pe o scãrit,ã, pânã aproape de nivelul apei. Negãsind nici acolo, macar o rãmãs,it,ã de pes,te, dãdu nervos din coadã. Vãzu sãrind din apã un pes,te aproape tot atât de mare ca el. Se sperie s,i cãzu în apã. Noroc cã marea era linistitã. Noroc cã plasa atârna pâna la nivelul acesteia s,i avu de ce sã se agat,e. Cu mare greutate se urcã pe punte scuturându-s,i blana udã. Îs,i aduse aminte de pes,tele care sãrise dupã coada lui s,i i-se fãcu s,i mai mare foame. Îs,i învinse frica s,i coborâ din nou pe plasã pânã aproape de nivelul apei. Îs,i bãgã vârful cozii în apã s,i îl mis,cã încet. Imediat în jurul acesteia apãrurã cârduri de pes,tis,ori argintii. Cu mis,care bruscã, Ispas, înfipse ghiarele într-un pes,te care era mai aproape de el s,i îl scoase la suprafat,ã. Ajutându-se cu colt,ii îl prinse de cap s,i îl imobilizã. Urcã cu grijã pe punte, fiind atent sã nu cadã din nou în mare s,i sã nu-i scape valoroasa pradã. Se as,ezã pe burtã s,i începu sã-l înfulece cu solzi cu tot.

Niciodatã nu mâncase ceva mai gustos. Nici mãcar delicatesele pe care i-le dãduse rãposata Babana nu puteau sã-l egaleze. Dupã ce îl terminã simt,i cã nu era încã satul, as,a cã se duse din nou la pescuit. Coborî mult mai sigur pe plasã s,i în câteva secunde prinse un alt pes,te de toatã frumuset,ea. Il târâ pe punte s,i îl devorã s,i pe acesta cu mare poftã. Începu sã se simtã bine s,i normal. I se fãcuse lene s,i somn. Ca sã-s,i facã siesta, ca altãdatã, coborâ în cabinã. Acolo dãdu de Panait care gemea de durere. Gândul motanului, era totus,i, la pes,tii jucãus,i din apã, care îl sãturaserã s,i îl fãcuserã sã se simtã bine. Poate s,i stãpânul ar dori sã mãnânce unul! Mult,i pes,ti prinsese Panait s,i îi impãrt,ise cu Ispas. Venise s,i rândul motanului sã-s,i plãtescã datoriile.

Din douã sãrituri ajunse pe punte s,i încã din douã pe plasã. Mult mai stãpân pe sine ca înainte, coborî cu dexteritate, îs,i bãgã coada în apã. Când apãrurã pes,tii, agãt,ã unul care i se pãru mai mare. Îl scoase pe punte s,i cu greu îl târâ pâna în cabinã, punându-l aproape de gura lui Panait. Acesta deschise ochii, vãzu pes,tele încã zbãtânduse s,i înebunit de foame îl luã s,i mus,cã din el. Îs,i dãdu seama de ceea ce fãcuse s,i cu mare greutate îs,i scoase cut,itul din buzunar, curãt,ã pes,tele, îl tãie în bucãt,i s,i începu sã-l mãnânce as,a crud cum era. Nu avea un gust prea bun dar totus,i îi astâmpãrã foamea. Ispas, vãzându-l ca a terminat de mancat, o zbughi afarã s,i se mai întoarse cu un pes,te. Marinarul îl mâncã s,i pe acesta s,i adormi.

Se trezi peste câteva ore cu o senzat,ie de mai bine, dar totus,i piciorul îl chinuia foarte tare. Lânga el erau as,ezat,i trei pes,ti pãzit,i de Ispas. Îi mâncã în grabã, zicând bogdaproste motanului s,i apoi se târâ pânã la pat fãcând un efort supraomenesc sã se urce în acesta. Din cauza efortului s,i a durerii les,inã din nou. Mai trecurã câteva zile, timp în care se hrãni cum putu cu pes,tele crud adus de pescarul cu patru picioare. Se mai intremã put,in, dar totus,i piciorul îl chinuia din ce în ce mai tare.

O duse as,a zile s,i nopt,i fãrã sfârs,it, trãind doar cu pes,tele adus de motan s,i cu apa de bãut din butoiul din cabinã. Piciorul i-se mai dezumflase, dar prinsese o culoare pãmântie pe alocuri cu pete vinet,ii. Îsi dãdu seama cã e cangrenã s,i simt,i cã în curând o sã moarã. Apucã, cu mare efort, o sticlã de rom s,i o bãu aproape pe jumãtate. Adormi, fãrã sã mai simtã durerea, mirosul greu s,i mizeria care domnea în cabinã. Visã cã se plimba pe nori s,i cã putea sã meargã pe aces,tia fãrã sã cadã. Din când în când ajungea la marginea norului s,i atunci un picior îi aluneca în gol. Cu mari eforturi se ridica s,i mergea mai departe, apoi ajungea iar la margine, iar cãdea s,i iar se ridica. La un moment dat cãzu cu ambele picioare de pe nor, ducându-se cu mare vitezã spre pãmânt. Vãzu munt,i, ape, case s,i chiar oameni. Aces,ti se uitau la el mirat,i, îi fãceau semne s,i parcã îi spuneau ceva.

Se sperie, se trezi s,i dechizând ochii, vãzu în picioare în fat,a lui doi oameni. Unul dintre ei îl t,inea în brat,e pe Ispas, mângâindu-l cu tandret,e. Crezu cã viseazã în continuare. Simt,i durerea din picior s,i îs,i dãdu seama cã totul e real. Unul dintre oameni îl intrebã în limba englezã ce s-a întâmplat cu el s,i cu corabia. Abia putând sã lege câteva cuvinte le spuse despre furtunã s,i despre accident. Cel mai tânar dintre cei doi necunoscut,i ii examinã piciorul s,i dãdu nemult,umit din cap…

Panait îs,i pierdu cunos,tint,a trecând din nou în lumea viselor. Parcã auzea nis,te glasuri ciudate, apoi un zgomot de ferãstrãu, un freamãt de pãdure, copaci tãiat,i, o durere ascut,itã, s,i mai apoi ii dispãrurã toate imaginile. Zãcu as,a între viat,ã s,i moarte pâna când într-o zi se trezi. Îs,i dãdu seama cã se afla întins pe un pat de spital. Deschise larg ochii s,i vãzu în fat,a sa o tânãrã imbrãcatã într-o uniformã albastrã ca cerul. Aceasta îi dãdu bunã ziua s,i îl întrebã cum îl cheamã.

Panait îs,i aduse aminte, cu groaza de ceea ce i-se întâmplase, de piciorul zdrobit. Totus,i nu mai simtea durerea aceea insuportabilã. Încercã sã-l mis,te dar piciorul ii dispãruse de la genunchi în jos. Înt,elese atunci, dece era întins pe acel pat s,i dece se afla acolo, la spital. Scoase un oftat s,i începu sã plângã. Tânãra il mângâie pe frunte s,i îi spuse cã în curând se va simt,i mai bine, sã fie optimist deoarece nu este singurul om din lume rãmas fãrã o jumãtate de picior. Închise ochii s,i în fat,ã îi apãrurã toate imaginile dezastrului: uraganul, catargul rupt, cabina, butoiul cu apã, pes,tele crud, Ispas... Ispas ! unde o fi Ispas? Un t,ipãt ii ies,i din gurã:

- Unde mã aflu? Unde este Ispas-Motan Gras? Unde e bunul meu Ispas, cel care mi-a salvat viat,a?
- Nu înt,eleg, domnule, despre ce motan vorbit,i! îi spuse fata, s,tergându-i fruntea transpiratã, pot doar sã vã spun cã vã aflat,i la sect,ia de ortopedie a spitalului regal din Plymouth.
- Plymouth at,i zis? Cum naiba am ajuns aici? Unde este dragul meu motan?
- V-a adus la spital o carut,a a administrat,iei portului nostru. Despre motan, nu s,tiu nimic!
- Vreau motanul! Vreau motanul! Unde este dragul meu Ispas?

Fata îs,i îndreptã privirea spre tavan s,i dãdu încet din cap, crezând cã marinarul s,i-a pierdut mint,ile.
Se indreptã spre us,ã cu gândul sã meargã sã anunt,e medicul de serviciu.

- Domnis,oarã, nu pleca ! îi spuse Panait, mai stai te rog cu mine, am sã-t,i explic…
- Mã numesc Samantha, am sã rãmân, dar te rog sã îmi povestes,ti s,i sã îmi spui pe nume…

Bolnavul începu sã-i povesteascã despre furtunã, despre accident, despre pes,tele prins de Ispas s,i despre felul cum i-a salvat viata. Fata înt,elese totul, pânã la urmã s,i îi promise suferindului cã se va interesa de soarta motanului. Dupã câteva zile Samantha îi dãdu o parte din ves,tile care îl interesau. Fusese salvat de echipajul unei nave australiene de comert,, care îl aduseserã pânã în portul Plymouth. Despre motan s,i corabia avariatã nimeni nu putuse sã-i dea nici o s,tire.

Trecuse o lunã de când era în spital s,i Panait se simt,ea din ce în ce mai bine. Începu sã iasã singur în parcul spitalului, manevrând cu mâinile, destul de abil, cãruciorul cu rotile. Era totus,i nemult,umit cã nu putea sã umble. Doctorul îi dãdu o sperant,ã, spunându-i cã o protezã, care sã-i prelungeascã piciorul amputat, l-ar face din nou sã meargã. Acesta, plin de sperant,e îs,i comandã imediat una.

I se spuse, cã cei mai buni specialis,ti în confect,ionarea protezelor ortopedice,se gãsesc la Londra. Pãrãsi în grabã spitalul din Plymouth s,i se mutã la un sanatoriu din marele oras,. Nu peste mult timp obt,inu mult doritul obiect, cu care nu se acomodã însã prea us,or. Mersul cu proteza începuse greu, cu dureri, cu cãderi, dar s,i cu multe sperant,e. Dupã douã luni, mergea binis,or.

Între timp, contactã compania de asigurãri maritime Lloyd, care cãzu de acord sã-i plãteascã o sumã importantã despãgubire pentru invaliditate s,i pentru corabia avariatã. Era totus,i norocos, deoarece, fãcând comert, cu englezii, fusese obligat de legile locale sã îs,i facã o polit,ã de asigurare cu faimoasa companie. Deveni peste noapte un om cu bani, dar fãrã prea multe sperant,e s,i bucurii. Se simt,ea foarte singur s,i fãrã prieteni sau cineva apropiat. Îi pãrea rãu s,i de corabia dispãrutã, mai ales cã era mos,tenitã de la bunul sãu tatã, corabie care poate se odihnea pe cine s,tie ce fund de mare. Cel mai mult, totus,i, simt,ea lipsa prietenului Ispas. Îl apucã s,i dorul de casã, de Braila. S-ar fi întors în Romania, dar acolo, dupã cum aflase din ziare, mirosea a rãzboi. Românii se ridicau tot mai des împotriva asupritorilor turci care le mai ocupau o parte din t,arã. Noul rege, Carol I, pregãtea rãzboiul de independent,ã a României fat,ã de Imperiul Otoman. Începuse rãzboiul ruso-româno-turc.

Între timp, angajã un detectiv, pe care îl puse sã-i caute pe marinarii care îl salvaserã. Vroia sã le mult,umeascã s,i totodatã trãia cu sperant,a cã îl luaserã cu ei pe Ispas. Nu trecurã nici douã sãptãmâni s,i detectivul îi dãdu o veste care îl cam puse pe ganduri. Vasul australian care îl salvase se numea Billabong s,i plecase mai de mult timp spre casã. Acest fapt îl întristã foarte tare, deoarece nu primi nici o s,tire referitoare la Ispas. Trãia totus,i cu sperant,a cã motanul nu rãmãsese pe corabia abandonatã. Aflase s,i numele capitanului care îl salvase. Acesta se numea Tom Buddle s,i era originar din Sydney. Se duse la cãpitania portului s,i dãdu urgent o depes,ã în Australia, în care cerea sã ia legãtura cu cãpitanul Buddle.

Timpul trecea încet, Panait începu chiar sã se plictiseascã de vremea ploioasã s,i mohoritã a Londrei, când într-o zi mare-i fu bucuria. Primi o scrisoare chiar de la capitanul Tom Buddle, personal. Acesta ies,ise la pensie s,i avea grijã de un far situat la South Head, capul unei mici peninsule de lângã Sydney. Îi mai scrisese cã în compania sa se aflã s,i motanul negru pe care îl gãsise pe corabia avariatã s,i cãruia îi spunea Nelson, nes,tiind ce nume avusese înainte. Panait înebuni de bucurie. Fiindu-i dor de Ispas, fiindu-i dor de mare, fiindu-i dor de aventurã, se urcã pe prima corabie care pleca spre Australia. Dupã câteva luni de cãlatorie, fãcând escale la Cape Town, Zanzibar, Bombay s,i Jakarta ajunse în sfârs,it pe pãmântul australian.
Portul Sydney i-se pãru destul de mic în comparat,ie cu marea metropolã Londra. Semãna mai mult cu Brãila, singurele diferent,e fiind cã aici nu se vorbea românes,te ci doar o englezã greu de înt,eles s,i care semãna mult cu dialectul Cockney vorbit pe malurile fluviului Tamisa. Trase la un han, în frumosul cartier The Rocks, unde se învîrtea de obicei lumea cu bani. Nici nu se odihni de loc dupã cãlãtorie fiind foarte nerãbdãtor sã se întâlneascã cu cãpitanul s,i cu dragul sãu motan, Ispas – Motan Gras. Închirie o trãsurã trasã de doi cai sprinteni s,i dupã trei ore de alergãturã, pe drumuri dezfundate s,i pline de praf, ajunse la Hornby Lighthouse, denumire datã farului de la South Head. Începuse deja sã se însereze. Îi spuse vizitiului sã îl as,tepte s,i se apropie de masiva us,ã a casei de lângã turnul farului, în care bãtu cu putere.

- Cine mã deranjeazã la ora asta? se auzi o voce groasã s,i rãgus,ita din interior.
- Sunt eu, domnule, cel pe care l-at,i salvat de la moarte în mãrile Irlandei.
- Sunt prea obosit acum s,i n-am nici un chef sã vãd pe nimeni.
- Dar vã rog, totusi, cãpitane Buddle, sã-mi deschidet,i, deoarece v-am adus un cadou s,i totodata as, vrea sã îl vãd pe Ispas, sau Nelson, cum îi zicet,i dumneavoastrã!
- Nu am nevoie de nici un cadou, rãspunse rãutãcios cel dinãuntru, s,i nici nu vreau sã-t,i dau motanul înapoi. Este singura mea companie s,i nu vreau sã mã despart de el. Te-as, ruga sã pleci!
- Dar, vã rog domnule sã mã înt,eleget,i! Am fãcut acest drum lung, de la Londra pânã aici, ca sã îmi iau motanul înapoi. El este cel care m-a salvat de la moarte. El este cel care mi-a dat de mâncare cât timp am fost neputincios s,i bolnav. Vã dau pe bani, cât,i dorit,i…Va rog…este al meu!
- Nu-t,i dau nimic s,i nu vreau nimic pentru motan ! Acesta sã fie recompensa ca te-am recuperat de pe corabia avariatã. Vezi-ti de drum…

Panait nu vroia sã-l supere pe cãpitanul Buddle, mai ales cã datoritã acestuia ajunsese pe uscat s,i fusese dus la spitalul din Plymouth. Îi venea totus,i sã plângã de necaz. Mãcar sã-l fi lãsat sã îl vadã pe Ispas. Se as,ezã obosit pe banca din fat,a casei. Era mâhnit. Nu-i venea sã se mai întoarcã la han. Se întunecase de-a binelea. Vizitiul îi fãcu semn cã venise timpul de plecare. Panait se ridicã s,i, disperat începu sã strige: „Ispas, Ispas...”. Nu auzi nici un mieunat. Crezu cã fusese pãcalit de capitanul cel rãutãcios. Poate îs,i bãtea joc de el. Poate cã, Ispas al lui cel drag, nu mai exista. Poate acesta era pret,ul care trebuia sã îl plãteasca pentru cã fusese salvat. Adusese cu el un butoias, de rom care ar fi vrut sã i-l dea cadou cãpitanului pentru tot ce fãcuse pentru el s,i motan. Îl rugã pe vizitiu sã îl punã lângã us,a de la intrare. Vroia sã-i arate celui care îl salvase cã el tot recunoscãtor se simte chiar dacã nu i-se rãspunde cu bunãvoint,ã. Mai strigã de câteva ori numele motanului s,i necãjit, se urcã în trãsurã s,i pornirã spre Rocks. Nu închise ochii toatã noaptea. Îs,i repros,a lipsa de tact pe care o avusese cu cãpitanul. Trebuia sã insiste, trebuia totus,i sã îl vadã pe Ispas. Oare, nu i-se întâmplase ceva?

A doua zi se învârti fãrã chef prin oras,. Nu s,tia ce sã facã. Seara se îmbãtã crit,ã cu nis,te marinari malaiezieni, cãrora le dãdu de bãut pe gratis. Dormi put,in s,i în aceea noapte. Visase urât s,i cu cãpitanul s,i cu motanul. Îl visase pe Buddle cã urca cu Ispas pâna în turnul farului s,i cã de acolo, îl arunca jos. El, Panait, era s,i el acolo s,i încerca sã-l salveze s,i sã-l prindã în brat,e. Neputând sã fugã, din cauza piciorului amputat, nu putea sã ajungã sã-l prindã la timp. Motanul cãdea la distant,ã de locul unde se afla. Pânã când ajungea acolo unde ar fi trebuit sã cadã, acesta dispãrea. Afarã fiind noapte, blana acestuia fiind neagrã, era de negãsit. Apoi iar, is,i ridica privirile în sus, spre reflectoarele farului s,i iar îl vedea pe cãpitan cum îl aruncã pe Ispas de sus. Din nou fãcea eforturi sã-l prindã, neajungând la timp s,i iar noaptea neagrã înghit,ea totul.

Dimineat,a se sculã mahmur s,i supãrat. Trebuia sã facã ceva, trebuia sa ia o decizie. Trebuia sã se ducã din nou la Tom Buddle. Trebuia sã-l roage din nou, trebuia sã-l convingã sã-i dea prietenul înapoi, chiar dacã va plãti gras pentru el. De data aceasta, cãlãtoria pâna la Hornby Lighthouse i-se pãru s,i mai lungã. Trãsura, care o angajase, o umplu cu bunãtãt,i s,i cadouri. Ajunse pe la prînz, când soarele australian cocea ca un cuptor.
Stãtea nehotãrât în fat,a aceleias,i us,i, unde în urmã cu douã seri nu fusese binevenit s,i nu i se permisese sã intre. Bãtu hotarât la us,ã, dar de data aceasta nimeni nu-i rãspunse. Apãsã cu mâna clant,ã. Us,a nefiind incuiatã, se deschise. Panait intrã în prima odaie de unde venea un miros puternic de rom. Îl strigã pe cãpitan, dar din nou, nu primi nici un raspuns. Cercetã la repezealã si celelalte camere, dar nici urmã de cãpitan sau motan. Ies,i afarã s,i se uitã disperat în direct,ia farului. Observã ca us,a acestuia era deschisã. Se îndreptã cât putu de repede într-acolo s,i ajungând la baza scãrilor strigã aproape rãcnind numele capitanului. Presimt,i cã se întâmplã ceva rãu.

Nu primi nici un rãspuns, dar, ca un ecou de sus strãbatu un mieunat. „Ispas, Ispas”, strigã Panait s,i începu sã urce cu greu scãrile în spiralã ce duceau la turnul farului. Uitase s,i de piciorul de lemn s,i de obosealã. Cucerea cu mare trudã, scarã dupa scarã, mai pe picioare, mai târâs,-grãpis,, pânã cãnd, la nivelul trei, îl vãzu cãzut în nesimt,ire pe cãpitanul Tom Buddle. Acesta mirosea puternic a rom s,i se pãrea cã avusese un accident. Degetele mâinii drepte erau înfipte puternic în tunica de marinar, undeva în dreptul inimii, parcã vroind sã o scoatã de-acolo. Încercã sã îl ridice, dar acesta nu se mis,ca de loc. Îî simt,i totusi respirat,ia slabã. Uitã de motan s,i începu sã-l strige cât putea de tare pe viziteu, pentru al chema în ajutor. Acesta auzi s,i veni în grabã. Cãpitanul deschise put,in ochii s,i începu sã horcãie.

- Inima, inima, îngâimã Buddle.
- Ce at,i pãt,it domnule? întrebã Panait.
- Inima, cãldura, scãrile, ro...
- Pot sã vã ajut cu ceva?
- Pleacã la naiba! Iar ai venit dupã mât,ã?
- Vreau doar sã vã ajut...
- Nu-t,i dau nimic! Nelson e doar al meu !...amiralul meu...! s,i din nou cãpitanul îs,i pierdu cunos,tint,a.

Vizitiul, flãcãu puternic, îl luã pe Buddle în spinare ca pe un sac de cartofi s,i coborâ cu grijã scãrile. Panait, rãmas mai în urmã, auzi din nou un mieunat care venea de sus. Urcã cu mare chin înca douã nivele s,i mare-i fu bucuria când deschise ultima us,ã, cea care dãdea în încãperea unde se aflau oglinzile s,i tort,a farului s,i se pomeni cu Ispas în brat,e. Îl cuprinse o mare bucurie s,i începu sã plîngã. Motanul însã, toarcea linis,tit. Îl sãrutã, îl mângâie, îi spuse vorbe dulci, vorbe cum nu spusese niciodatã nimãnui. În sfârs,it îl gãsise, aici, departe, la capãtul lumii. Erau din nou împreunã!

Aducându-s,i aminte de accidentul nefericitului cãpitan, luã motanul în brat,e s,i coborâ cum putu de repede scãrile. Flãcãul îl culcase deja pe bolnav în cãrut,ã s,i era gata de plecare. Pornirã în galop cãtre oras,. Bolnavul horcãia s,i se zbãtea din când în când. Ajunserã la cea mai apropiatã suburbie, Watson’s Bay, unde gãsirã un medic. Bãturã puternic la us,a acestuia s,i îl transportarã pe capitan înãuntru. Doctorul începu sã îl consulte s,i nu dupã mult timp spuse: „Noroc cã l-at,i adus aici repede! Bietul om a fãcut un infarct s,i trebuie sã stea sub îngrijire medicalã.” Panait îi dãdu doctorului o sumã importantã de bani s,i îl rugã sã îl gãzduiascã pe bolnav la el în casã pânã când il va putea transporta la spital.

Dupã douã zile, sub supravegherea medicului, îl transportã pe Buddle la spitalul din Sydney. Acolo, datoritã îngrijirii medicale de calitate, bãtrânul lup de mare se mai puse pe picioare. Panait îl vizita în fiecare zi, mai ales cã hanul sau de la Rocks era la o aruncãturã de bãt, de Macquarie Street, strada pe care se afla spitalul. Acolo îs,i fãcu chiar s,i o prietenã, o sorã medicalã, tânãra englezoaica, Florence Nightingale. Auzise multe lucruri frumoase despre dânsa, cu mult înainte, la sanatoriul din Londra, unde fusese internat pe perioada cât invãt,ase sã umble cu proteza. Dânsa lucrase acolo, inainte de a veni în Australia. Fiint,a finã, educatã, venise la Sydney cu zece, doiprezece ani în urmâ, pentru a organiza primul serviciu de surori medicale din Australia. Îi plãcuse atât de mult noile meleaguri, încât se stabilise permanent aici, chiar dacã ii era dor câteodatã, de familie, prietenii din copilãrie, sau de clima cu cele patru anotimpuri.
Aceasta se ocupa foarte mult de ingrijirea s,i recuperarea sãnãtãt,ii cãpitanului. Îi era mila s,i de marinarul român pentru ca rãmãsese infirm atât de tânãr. Panait, proaspãt venit din Londra, avea multe de povestit despre ceea ce se intâmplã acolo, care mai e moda în marea metropolã, ce mai s,tia de fostele ei colege, surorile de caritate de la sanatoriu. Îi povesti chiar s,i neplãcuta aventurã din Marea Irlandei, despre accident, despre Ipsas-Motan Gras s,i cum acesta îl ajutase sã supraviet,uiascã. Florence fuse atât de impresionatã, încât în prima ei zi liberã îl vizitã pe Panait la han ca sã cunoascã faimosul motan. Îi mai spuse despre prietenul sãu, Thomas Buddle, cã de-acum inainte va avea nevoie de îngrijire s,i supraveghere medicalã permanentã s,i nu va mai putea lucra la far, deoarece aceea muncã cerea un efort fizic destul de mare.

Dupa câteva zile, Buddle se simt,i mai bine s,i fuse lãsat acasã. Panait, care îl vizitase zi de zi, îi angajã o trasurã s,i îl transportã pânã la casa farului din South Head. Îl luase cu el s,i pe Ispas, spre bucuria cãpitanului care îl t,inuse pe genunchi tot timpul drumului s,i îl mângâiase cu tandret,e. Încet, încet, cei doi marinari se împrietenirã. Buddle îl învitã pe musafir sã rãmânã peste noapte acolo. Panait vru sã-l refuze pe moment, dar s,tiind ca acesta avea nevoie de supraveghere medicalã s,i neîndrãznind sã-l supere pe cãpitan, luînd motanul cu el, acceptã pânã la urmã.

Nu dormirã aproape toatã noaptea, povestindu-s,i unui altuia viat,a de marinar s,i aventurile. Marea s,i motanul îi apropia s,i ii lega unul de altul. Buddle îi spuse de câteva ori lui Panait „fiule”, fapt care îl impresionase foarte mult pe acesta, aducâdu-i aminte de tandret,ea cu care îl tratase bunul sãu tatã. Îl rugã sã nu mai stea la han s,i sã se mute împreunã, în casa de lângã far. Acesta, fiind s,i el singur s,i nes,tiind încotro sã o apuce, acceptã.

Între timp, administrat,ia portuarã localã di Sydney, detas,ã provizoriu, un bãrbat tânãr, pentru a se ocupa de întret,inerea s,i buna funct,ionare a farului. Acesta se mutã, împreunã cu nevasta s,i cei trei copii, într-o cãmãrut,ã din spatele casei lui Tom Buddle. Cãpitanul deveni din ce în ce mai morocanos, deoarece copiii fãceau multã gãlãgie s,i alergau toatã ziua dupã Ispas, trãgându-l de coadã sau aruncând cu pietre în sãrmana vietate nevinovatã. Buddle fumegând de nervi, se duse la cãpitãnie s,i ceru sã fie trecut în rezervã, deoarece nu mai avea ce sã facã la far. Dorea sã plece de acolo deoarece se simt,ea inutil. Vroia sã aibã linis,te s,i de aceea cãuta sã cumpere o cãsut,a undeva aproape de ocean.

Panait se pregãtea sã se întoarcã acasã. Dar la care casã? La Brãila nu mai avea pe nimeni! Anul era 1877. România era în toiul rãzboiului cu turcii. Accesul navelor prin strâmtoarea Bosfor era controlat de musulmani, fapt care periclita chiar s,i navigat,ia pe Dunãre. Nu s,tia ce sã facã. S-ar fi dus cu o corabie pânã la Londra s,i de acolo peste Canalul Manecii ar fi ajuns în Frant,a, dar drumul pâna în România era destul de lung s,i periculos la acele vremuri. Singurii sãi prieteni, Florence, Ispas s,i Tom, erau aici în Australia.

Cãpitanul simt,indu-i zbuciumul îl invitã sã se stabileascã la Sydney s,i sã locuiascã împreunã. Dupã clipe de gândire s,i zbucium acesta acceptã s,i chiar de a doua zi pornirã impreunã sã gãseascã o casã de cumpãrat. Vâzurã multe proprietãt,i frumoase. De bani nu se plângeau, deoarece amândoi aveau destui, Panait cu suma luatã de la asigurare, iar Tom cu cea primitã de pe urma pensionãrii. Cel mai mult le plãcuse o casã ciudatã, situatã pe cres,tetul vãii care se deschidea spre Tamarama Beach s,i care o cumpãrarã în grabã.

Locul, semana cu o prapastie sãlbaticã, acoperitã cu vegetat,ie luxuriantã s,i cu ies,ire us,or accesibilã la drumul principal care ducea spre mijocul oras,ului. În partea opusã, panorama era superbã, dedesubt marea de verdeat,ã se unea cu un golf mititel acoperit cu nisip fin de culoarea aurului, mângâiat lin de de apele albastre ale oceanului Pacific, care te invitau parcã la un voiaj sau la aventurã pe intinsul lor.

Casa era semisuspendatã peste malul abrupt al prãpastiei fiind as,ezatã pe o fostã platforma militarã de observat,ie.
Platforma o construiserã cu mult,i ani în urmã, det,inut,ii din noua colonie englezã, din ordinul marinei militare a coroanei britanice, cu scopul de a se amplasa pe ea tunuri care sa pãzeascã coasta de est de vre-o invazie strãinã. Clãdirea însã, era destul de nouã s,i foarte solidã. O repararã s,i o amenajarã dându-i o formã de corabie. În loc de valuri, pluteau pe un hãu de verdeat,ã. Aveau chiar s,i un catarg înfipt în mijlocul curt,ii, pe care fluturau douã steaguri, cel englezesc s,i cel românesc.

În fiecare dimineat,ã, cam pe la aceeas,i orã, cei doi ies,eau pe punte, unde foarte serios,i, executau parcã, procesiunea inspect,iei echipajului s,i a „corabiei”. Buddle, gras cu barba albã, îmbrãcat în uniforma marinei comerciale engleze, era cãpitanul. Panait, musculos s,i binelegat se îmbraca de obicei ca un simplu marinar, dar câteodatã is,i lua si el vestonul alb de cãpitan de corabie. Atunci, comenzile erau strigate s,i mai puternic, de parca cei doi erau angajat,i intr-o batalie pe mare. Spectacolul era caraghios, dar foarte amuzant s,i interesant. Atât vecinii, cât s,i cei din împrejurimi, aveau multã admirat,ie pentru cei doi. Singurul, care nu-i lua niciodatã în serios era Nelson-Ispas. Ambii stãpâni, poate din mândrie nat,ionalã, îl strigau pe numele pe care fiecare i-l dãduserã. Pentru Panait, motanul rãmãsese tot Ispas-Motan Gras, nume pe care i-l dãdu-se maicã-sa s,i vecinii din Brãila.. Tom, în schimb, îl striga Nelson, dar uneori când avea spectatori i-se adresa elegant s,i cu respect spunându-i „Sir”, sau „Domnule amiral”.

Câteodatã când mai trãgea un pãhãrel în plus, cãpitanul, luând o mimicã foarte serioasã, se prot,ãpea în fat,a lui Nelson s,i îi dãdea raportul de parca s-ar fi aflat în fat,a corpului de ofit,eri ai marinei imperiale britanice. Atunci Panait, ca sã râdã de el, începea sã vorbeascã în limba lui Napoleon s,i îs,i punea pe cap o pãlãrie în formã de trigon, care împreunã cu piciorul de lemn îi dãdeau un aer mai autentic de pirat, decât de învinsul de la Waterloo. Acest lucru îl scotea din sãrite pe bãtrânul lup de mare s,i astfel începea cearta, amenint,ând cã va da jos steagul inamic de pe catargul din curte. Soarele puternic australian decolorase culoarea galbenã a tricolorului românesc, transformându-o în alb, fapt care îl fãcea sã semene din ce în ce mai mult cu steagului frant,uzesc.

Buddle, având mersul mai vioi, ajungea mai repede la catarg s,i se cãznea sã dea jos steagul românesc. Panait suparãt, lua motanul sub brat, s,i se fãcea cã pleacã. Bineînt,eles urma împãcarea, care se termina de obicei cu un chiolhan.

Cu timpul, lui Ispas începuserã sã-i albeascã mustãt,ile. Într-o dimineatã cãpitanul Thomas Buddle nu mai rãspunse la apel. Panait fuse foarte mâhnit din aceastã cauzã. Is,i pierduse poate, cel mai bun prieten-om, care îl avusese vre-odata. Îl îngropã în cimitirul din apropiere s,i deseori putea fi vãzut împreunã cu motanul negru stând nemis,cat ore în s,ir lângã mormântul acestuia.

Anii au trecut. Despre Panait s,i Ispas-Motan Gras nu mai s,tie nimeni nimic la Sydney, sau nici macar la Tamarama. Din când în când, lumea vorbes,te despre paradisul pisicilor din tufis,urile care cresc pe coasta vãii s,i îndemânarea cu care acestea prind pes,te, bãgându-s,i coada în apã, atunci când marea e linis,titã.

Totus,i acolo, se mai pastreazã încã, o casut,ã albã în formã de corabie. Cei care au norocul sã poatã face o vizitã prin acele locuri, mai pot vedea, pe peretele de piatrã de lângã us,ã, o placã micã de marmura albã, pe care este sculptatã o timonã, un motan s,i init,ialele „N.I.M.G.”.
Poate, Nelson-Ispas-Motan Gras!

Poveste fara sfarsit ...

poveste fara sfarsit ...


mi-e greu sa scotocesc in suflet dupa atatia ani ...caci trezesc dureri vechi ...in rani noi ...dar vreau sa va arat un fragment ...din ceea ce a fost odata ...LILUTZU ...si poate asa o sa ma regasesc ...

...Mica, murdara, parul ei de un blond spalacit vesnic incalcit ...incapatzanata ...si agera ...LILUTZU ...E fetitza cea mai curajoasa din intreaga imparatie ...Se lupta cu ratzoiul ...se ia la tranta cu baietii pe drum ...scuipa strengareste ...printre dintzisorii rari ...injura de papuci ...-auzise ea la taica ...si se burzuluieste cand nu-i convine ceva ...ca mamuca ...Pune pumnii mici in solduri si isi impinge barbitza in fatza ...apoi arunca printre buze cu suerat <...Las' ca vezi tu...>!!! Asa vazuse asa facea ...Ii place sa stea cu cei mari sa-i auda ce vorbesc ...Nu prea are timp ca mamuca nu o crutza deloc ...o trimite peste tot ...Ofteaza ca un om mare din tot pieptul ...si se caina de sale si de picioare ca babele alea batrane ...Daca stai un minut cu ea este imposibil sa nu te pufneasca rasul ...E serioasa ...vorbeste grav ...ca si cum ar apasa-o ceva pe suflet ...Discuta orice despre vreme ...despre ce s-a mai intamplat prin sat ...care cu care se tine ...ce s-a intamplat pe la targ ...care sunt pretzurile ...la animale ...Mamuca o ocaraste mereu ...Dar LILUTZU nu o baga in seama ...Ea are treburile ei ...Acum sta intr-un colt suparata plange cu sughitzuri ...isi pune un mar ...un colt de paine ...si un chibrit intr-o traista...<<>>o intreaba taica care tocmai se intorsese de la camp ...<<>> si iar o podidi lacrimile ...Isi sterge mucii cu maneca hainei ...taicai i se umezesc ochii ...<<>> LILUTZU face ochii mari la asta nu se gandise. Mamuca o caftise dar taica ce vina avea? Isi sprijina tamplele in palme ...apoi se decise sa ramana cu bunicu ...Dar pe bunica n-o iarta ...Pune marul intr-un buzunar ...chibritul in celalalt ...painea pe vatra ...apoi iese afara cu taica ...,<<>> si taica o ridica in aer de subtiori o pupa pe crestete si o pune in leagan ...si LILUTZU rade ...si taica rade si-si musca mustatza sa nu lacrimeze ......................
Sant ani de atunci ...LILUTZU e acum mare ...a plecat in lume ...tataia a ramas singur ...albit de vreme ...LILUTZU ...e ALINA de azi mamuca n-o mai cafteste ...a murit de mult ...Stand pe o banca intr-o dupa-amiaza tarzie ALINA isi aminteste fugar <<>> si o lume i se destepta in suflet ...o lume de demult ...redevenise LILUTZU ...

Poveste cu Mariuca

Poveste cu Mariuca

Dimineat,a de Cra(ciun sosise în zvon de colinda(tori care cîntau la ferestre, cît puteau de tare, bucuria nas,terii Domnului. S,i nu era cîntec mai frumos decît acela despre Isus s,i mama sa Maria. Tot,i ai casei ascultau cuprins,i de o tainica( emot,ie povestea minunatei nas,teri în timp ce casa întreaga( pa(rea înva(luita( într-o sfînta( linis,te. Mai apoi, dupa( ce întreaga familie întoarsa( de la biserica( s-a as,ezat în jurul mesei de Cra(ciun, micut,a Ma(riuca a observat cum lucrurile din camera(, ca vra(jite, au început dintr-o data( sa( discute între ele. Mirarea copilului a fost cu atît mai mare cu cît s,i-a dat seama ca( numai ea înt,elege limba în care sporova(iau de zor mobilele s,i tacîmurile, farfuriile s,i covorul, paharele, ca(rt,ile din rafturi, ca(nile, scaunele ba chiar s,i fat,a de masa(. De teama( sa( nu fie prinsa( ca( trage cu urechea, Ma(riuca îs,i vedea de friptura din farfurie ca s,i cînd nu s-ar fi întîmplat absolut nimic.În timp ce bunicul istorisea o întîmplare vesela( de pe vremea cînd era copil, scaunul pe care sta(tea protesta în gura mare:
- Of, ce guraliv! S,i se foies,te atîta de mi-a rupt spinarea! Ce-ar fi sa( ma( apuc s,i eu sa( povestesc lucruri întîmplate demult!??! Ce, ar fi pla(cut sa( va( amintesc cum am sca(pat ca prin urechile acului de incendiu atunci cînd fetit,a aia alintata( s-a jucat cu chibriturile?
Un cor de proteste din partea tuturor l-a oprit pe scaun sa( mai scoata( o vorba(. Timida( s,i abia auzita(, de pe raftul de sus, cartea de bucate a s,optit:
- Ce spaima( am tras atunci! Eu una am les,inat chiar.
La auzul acestor vorbe Ma(riuca s-a fa(cut mica(-mica( pentru ca( alintata care se jucase cu chibriturile era chiar ea. Des,i întîmplarea aceea îi ies,ise complet din minte, acum abia îs,i da(dea cu adeva(rat seama ce gres,eala( fa(cuse. E drept ca( nu s-a întîmplat absolut nimic pentru ca( tata intervenise la timp. S,i tot adeva(rat era s,i faptul ca( fusese pedepsita( dar, abia acum Ma(riuca înt,elegea ca(-s,i meritase pedeapsa. Cu ochii t,inta( în farfurie, copilul încerca sa( mai auda( cîte ceva din discut,ia lucrurilor. S,i nu mica( i-a fost mirarea sa(-s,i auda( farfuria, cu glas pit,iga(iat, ca o t,at,a(:
- Sîntet,i nis,te ra(i cu tot,ii! Biata copila( , ce s-o fi speriat s,i ea atunci! Tu scaunule sa(-t,i mai vezi de treaba ta ca( doar nu es,ti buricul pa(mîntului. Cine te crezi? Facet,i prea mult zgomot pentru nimic: Ma(riuca e o fetit,a( cuminte. A gres,it s,i ea odata( dar asta nu înseamna( ca( trebuie pedepsita( la nesfîrs,it. Sînt absolut sigura( ca( a înt,eles ca( nu e bine ce-a fa(cut s,i ca(-i pare ra(u.
Brusc înveselita(, Ma(riuca era cît pe ce sa( se dea de gol strigînd “Da, da, as,a e!!” dar s-a oprit la timp, astupîndu-s,i gura cu mîna. “Ce dra(gut,a( e!” îs,i spuse fetit,a privind cu drag farfuria din fat,a ei. “Cred ca( de acum încolo am s-o ajut mereu pe mama sa( spele vasele. Se pare ca( sînt nis,te persoane extrem de cumsecade s,i bag de seama( ca( sint s,i bine educate”. Bunicul terminase demult povestea despre copila(ria lui s,i între timp mama adusese pe masa( un platou cu sarmale aburinde. Fat,a de masa( a devenit dintr-o data( foarte nelinis,tita(:
- Nu se poate!!!! Iar o sa( ma( pa(teze Ma(riuca! S,i iar o sa( fiu fiarta(, pusa( la albit cu tot felul de chimicale s,i-o sa( fie vai de mine! M-am sa(turat!
Fat,a de masa( avea dreptate: Ma(riuca nu prea avea grija( sa( nu pa(teze totul în jur atunci cînd mînca. S,tia ca( mama avea ac de cojocul petelor s,i nici prin cap nu-i trecea sa( se gîndeasca( la fat,a de masa(. Dar auzind-o cum se tînguie fetit,ei i s-a fa(cut mila( de ea s,i a devenit atenta( la fiecare gest. “Poate ca( daca( nu voi mai face pete ma( va ierta” îs,i fa(cu Ma(riuca planul s,i zîmbi sigura( pe ea. Masa se termina( fa(ra( nici un alt incident s,i Ma(riuca, dupa( ce-s,i ajuta( mama sa( strînga( masa s,i sa( spele vasele fugi iute în camera ei dornica( sa( auda( ce-s,i spuneau lucrurile ei. Cum deschise us,a auzi rîsete s,i larma( mare cam cum era la s,coala(, în pauze. Pa(pus,ile chicoteau în colt,ul lor în timp ce, de pe birou, caietele strigau cît puteau:
- Ura, ura am sca(pat de Ma(riuca! Asta(zi s,i mîine s,i poimîine e sa(rba(toare s,i n-o sa( scrie nimic s,i-o sa( fim libere!!!
Ma(riuca s-a încruntat pentru ca( nu pricepea ce vor de fapt caietele. Doar rostul lor e sa( fie scrise s,i n-ar trebui sa( se poarte as,a. “Eu scriu frumos s,i-mi place la s,coala(” zise cu voce tare, aproape plîngînd, Ma(riuca.
- Ce folos daca( nu ai grija( de noi! riposta( caietul de aritmetica(. Mie mi-ai îndoit toate colt,urile iar fratelui meu de citire i-ai pa(tat foile cu cerneala(. Crezi ca( e suficient sa( scrii frumos? Habar nu ai cît de ra(u ne pare cînd vedem ca( nu-t,i pasa( cum ara(ta(m!
Ma(riuca ra(mase în mijlocul camerei privindu-s,i caietele împra(s,tiate pe birou. Dintr-o data( înt,elegea ca( avea multe de pus la punct în ceea ce o privea. Se întreba însa( mirata( de ce abia azi, în ziua de Cra(ciun, a putut sa( înt,eleaga( limba obiectelor s,i sa( afle astfel cît de multe gres,eli a fa(cut fa(ra( sa( vrea. “Sa( fie oare o vraja(? O magie? Sa(-mi fi adus azi noapte Mos,ul s,i darul de a înt,elege ce spun lucrurile? Cred ca( va trebui sa( întreb pe cineva mai mare.” Dar, pîna( sa(-s,i duca( gîndul pîna( la capa(t, Ma(riuca adormi. Iar îngerul ei pa(zitor, cel care înfa(ptuise minunea, îs,i pleca( aripile peste fetit,a adormita( s,i ii trimise un vis. S,i copila visa( o noapte friguroasa( de iarna( luminata( de o stea cum nu se mai va(zuse niciodata(. Va(zu în vis s,i staulul aprigului Cra(ciun s,i ieslea cu pruncul sfînt s,i pa(storii cu fet,e blînde s,i darurile magilor. Auzi suspinul Mariei s,i ruga(ciunea blîndului Iosif. S,i era visul acesta atît de minunat încît o fericire fa(ra( seama(n puse sta(pînire pe sufletul ei micut, de copilas,. Cînd se trezi din somn Ma(riuca, toate lucrurile sta(teau cumint,i s,i ta(cute la locurile lor, dar fetit,a s,tia deja ca( fiecare obiect are important,a lui. Mai s,tia s,i ca( lucrurile trebuie respectate s,i pa(strate cu grija( ca(ci s,i ele sînt asemenea fiint,elor, daruri de la Dumnezeu. Iar visul minunat o înva(t,ase ca( ziua de Cra(ciun este o zi deosebita( în care se petrec multe lucruri despre care oamenii mari nu au habar. S,i pentru ca bucuria zilei de Cra(ciun sa( fie deplina(, din cer au început sa( cada( fulgi mari de za(pada(.

Pasarea Maiastra de Petre Ispirescu

Pasarea Maiastra de Petre Ispirescu

A fost odata( ca niciodata(; ca( de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când fa(cea plops,orul pere s,i ra(chita mics,unele; de când se ba(teau urs,ii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sa(rutau, înfra(t,indu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu noua(zeci s,i noua( de oca de fier s,i s-arunca în slava cerului de ne aducea poves,ti;
De când se scria musca pe perete,
Mai mincinos cine nu crede.
A fost odata( un împa(rat evlavios s,i bun. El avea trei feciori. Pe lânga( multe buna(ta(t,i ce fa(cuse oamenilor din împa(ra(t,ia lui, a ridicat s,i o manastire de care sa( se duca( pomina. A împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate s,i cu tot ceea ce mes,terii din acea t,ara( au socotit mai scump s,i mai frumos. O mult,ime de stâlpi de marmura( s,i poleit,i erau prin biserica( s,i pe dinaintea ei. Zugra(velile cele mai pret,ioase, policandre de argint suflate cu aur, candele din argintul cel mai bun s,i mari cât donit,a, ca(rt,ile cele mai alese erau zestrea manastirii aceleia. Cu cât se bucura împa(ratul de frumuset,ea ei, cu atât se întrista ca( nu putea sa( o sa(vârs,easca( pe deplin, ca(ci turnul se surpa.
"Cum se poate, zise împa(ratul, sa( nu pot sfârs,i asta( sfânta( biserica(? Iata( am cheltuit toata( starea, s,i ea nu este înca( târnosita(."
S,i de-te sfoara( în t,ara( ca orice mes,ter se va ga(si care sa( poata( sa(-i ridice turnul, sa( s,tie ca( va dobândi de la dânsul mari daruri s,i boierie. Pe lânga( acestea, porunca( dete ca în toate bisericile sa( se faca( ruga(ciuni s,i privegheri, ca sa( se îndure milostivul Dumnezeu a-i trimete un mes,ter bun.
Iara( a treia noapte visa( împa(ratul ca( daca va aduce cineva pasa(rea ma(iastra( de pe ta(râmul cela(lalt s,i sa(-i as,eze cuibul în turn, se va putea face manastirea desa(vârs,it.
Spuse fiilor acest vis, iara( ei se întreceau care de care sa( plece mai-nainte, s,i sa( se închine cu slujba la tata(-sa(u împa(ratul. Atunci împa(ratul le zise:
- Eu va(z, fet,ii mei, ca( tot,i avet,i dorint,a( de a va( face datoria ca(tre Dumnezeu; însa( nu va( putet,i duce tot,i deodata(. Acum sa( se duca( fiul meu cel mai mare; s,i daca nu va putea el sa( izbuteasca(, sa( se duca( altul, s,i tot as,a pe rând, pâna( când Dumnezeu îs,i va ara(ta mila lui ca(tre noi.
Copiii ta(cura( s,i se supusera(; iara( feciorul cel mare al împa(ratului se ga(ti de drum. Merse ce merse s,i daca trecu de hotarele tata(lui sa(u, statu sa( cona(ceasca( într-o dumbrava( frumoasa(. Dupa( ce fa(cu focul, sta acolo pâna( sa( se ga(teasca( mâncarea, când va(zu deodata( înaintea lui un vulpoi care îl ruga( sa(-s,i lege ogarul, sa(-i dea s,i lui un codru de pâine, un pahar de vin s,i sa(-l lase sa( se înca(lzeasca( s,i el la a(l foc. Fiul împa(ratului, în loc sa( asculte ruga(ciunea, dete drumul ogarului, care se lua( dupa( dânsul. Atunci vulpoiul fa(cu un semn asupra lui s,i îl schimba( în stana( de piatra(.
Va(zând împa(ratul ca( fiul sa(u cel mare nu se mai întoarce asculta( ruga(ciunea fiului celui mijlociu, s,i îi dete voie sa( mearga( s,i dânsul. Acesta, dupa( ce se ga(ti s,i îs,i lua( merinde de drum, porni s,i dânsul. La locul unde se împietrise frate-sa(u, pa(t,i ca dânsul; fiindca( nu voi sa( dea ascultare ruga(ciunilor ce-i adusese vulpoiul, ci voia sa(-l prinza( ca sa(-i ia pielea.
Împa(ratul se puse pe gânduri va(zând ca( dupa( atâta mare de timp nu se mai întoarse fii sa(i ,nici cu pasa(rea ma(iastra(, nici fa(ra( dânsa, când fiul cel mai mic îi zise:
- Tata(, iata( este acum destul timp de când frat,ii mei cei mari au plecat sa( aduca( pasa(rea ma(iastra( s,i nu s-au mai întors nici cu isprava(, nici fa(ra( isprava(. Sa(-mi dai bani de cheltuiala( s,i haine de primeneala(, ca sa(-mi incerc s,i eu norocul. S,i de voi izbuti, te vei bucura, tata(, ca( t,i se împlines,te dorint,a, iara( de nu, eu nu voi suferi nici o umilint,a(.
- Frat,ii ta(i cei mari, zise împa(ratul, dupa( cum se vede, n-au putut sa( faca( nimic spre a aduce acea pasa(re ma(iastra(, ba poate sa(-s,i fi ra(pus capetele, deoarece sunt dus,i de atâta timp s,i nu se mai întoarce nici unul. Eu sunt ba(trân de aci înainte; daca vei lipsi s,i tu, cine sa(-mi dea ajutor la greuta(t,ile împa(ra(t,iei, s,i daca voi muri, cine sa( se suie pe scaunul meu, daca nu tu, fiul meu? Ra(mâi aci, dragul tatei, nu te mai duce.
- Domnia ta, tata(, s,tii prea bine ca( n-am ies,it din poruncile împa(ra(t,iei tale nici cât negru sub unghie; s,i daca acum cutez a sta(rui în ruga(ciunea mea, este numai ca( voiesc, dac-as, putea, sa( împlinesc o dorint,a( care nu da( odihna( sufletului ma(riei tale, dorint,a( pe care te siles,ti de mult,i ani s,i cu mari cheltuieli sa( o împlines,ti.
Dupa( multe ruga(ciuni s,i sta(ruint,a(, împa(ratul se îndupleca( s,i-i dete voie. Îs,i alese calul ce-i pla(cu din grajdul împa(ra(tesc, un ogar sa(-l aiba( de tovara(s,, îs,i lua( merinde de ajuns s,i pleca(.
Dupa( trecere de oarecare timp, sosira( amândoi fiii cei mai mari ai împa(ratului, aducând cu sine-le pasa(rea ma(iastra( s,i o roaba( pe care o fa(cura( ga(ina(reasa(. Toata( lumea se mira de frumuset,ea acelei pasa(ri, care era cu mii de mii de vopseli, penele ei stra(luceau ca oglinda la soare; iar turnul bisericii nu se mai surpa(; pasa(rea se as,eza( în acel turn cu cuibul ei. Un lucru se ba(ga( de seama(; pasa(rea se pa(rea a fi muta(, ca(ci nu da nici un viers, s,i tot,i cât,i o vedea o ca(inea cum de o as,a pasa(re frumoasa( s,i mândra( sa( nu aiba( viers, pentru care s,i împa(ratul, cu toata( bucuria ce avea pentru biserica( s,i turnul ei, se mâhnea ca( pasa(rea nu-i cânta.
Locuitorii începusera( a uita de fiul împa(ratului cel mic: atâta de multa( bucurie aveau ei ca( li se adusese pasa(rea ma(iastra(, ceea ce oprise turnul de a se surpa, s,i astfel biserica se putuse face cu desa(vârs,ire; numai împa(ratul se mâhnea în sufletul sa(u ca( nu este fat,a( s,i fiul sa(u cel mic care sa( se împa(rta(s,easca( de bucuria poporului sa(u; când într-una din zile veni ga(ina(reasa s,i-i zise:
- Ma(rite împa(rate, sa(-t,i fie fat,a luminata(, toata( cetatea se minuneaza( de viersul pasa(rii ma(iestre; un cioban, cum a intrat azi de dimineat,a( în biserica(, pasa(rea a început sa( cânte de sa( se sparga(, s,i este as,a de vesela(, încât pare ca( nu o încape locul. Asta este a doua oara( de când, cum intra( acel cioban în biserica(, pasa(rea nu mai contenes,te de a cânta; cum iese el, ea tace.
- Sa( se aduca( acel cioban înaintea mea chiar acum.
- Ma(ria ta, dupa( cum se vede, ciobanul este stra(in, ca(ci nimeni nu-l cunoas,te. Fiii ma(riei tale, precum mi s-a spus, ar fi pus paznici sa(-l prinza(.
- Taci! zise împa(ratul, nu vorbi de fiii mei, ca(ci nu t,i se cuvine t,ie sa( te atingi de ei.
Împa(ratul puse s,i el cât,iva slujbas,i sa( pândeasca( pe sub ascuns s,i, cum va vedea pe ciobanul care, când va intra în biserica(, pasa(rea va cânta, sa( puna( mâna pe dânsul s,i sa(-l aduca( înaintea lui.
Nu s-a mult,umit pe atât, ci s,i însus,i s-a dus la biserica( în sa(rba(toarea cea mai apropiata( ca sa( auza( cu urechile sale cântecul cel minunat al pasa(rei, s,i sa( vaza( cu ochii sa(i pe acel pa(stor tâna(r; s,i, de n-ar fi fost de fat,a(, s-ar fi întâmplat o lupta( crâncena( între slujitorii sa(i s,i oamenii pus,i de fiii lui, carii voiau cu dinadinsul sa( puna( mâna pe cioban. Atunci porunci împa(ratul sa( aduca( pe acel pa(stor cu omenie la palatul sa(u, pentru ca( nu s,tiu ce simt,i împa(ratul în inima( când îl va(zu as,a de tâna(r, blând, smerit s,i cu boiul de voinic.
Dupa( ce ies,i de la biserica(, împa(ratul se duse drept la palat, pentru ca( inima îi zicea ca( trebuie sa( fie ceva de ciobanul acela. Cum îl va(zu împa(ratul, îi zise:
- Ia spune-mi, fla(ca(ule, din ce parte de loc es,ti? Ai pa(rint,i, s,i cum s-a întâmplat de ai venit p-aci?
- Istoria mea, luminate împa(rate, este lunga(. Pa(rint,i am, asemenea s,i frat,i. Ca sa(-t,i povestesc cum am venit p-aici s,i din ce parte de loc sunt, îmi trebuie mai mult timp. Dara( daca voint,a ma(riei tale este sa( s,tii, sunt gata a ma( supune. Chiar mâine pâna( în ziua( voi veni la ma(ria ta pentru aceasta. Acum este târziu.
- Bine, voinice; mâine în reva(rsat de ziori te as,tept.
A doua zi dis-de-dimineat,a(, ciobanul veni s,i as,tepta( porunca împa(ratului; iara( împa(ratul, cum auzi ca( a venit pa(storul cu pricina, îl chema( înaintea lui.
- Ia spune-mi, fla(ca(ule, ce este cauza de cânta( pasa(rea ma(iastra(, cum pui tu piciorul în biserica(, s,i tace, daca ies,i?
- Ca sa( s,tii aceasta s,i altele, luminate împa(rate, lasa(-ma( sa(-t,i povestesc toata( istoria mea.
- Iaca( te ascult, povestes,te-mi tot ce vei voi.
Atunci ciobanul începu:
- Am tata( s,i frat,i. Am plecat din casa pa(rinteasca( ca sa( fac o fapta( care sa( veseleasca( pe tata, ca(ci el era trist ca( nu putea sa(-s,i împlineasca( dorint,a. Dupa( o ca(la(torie de câteva zile, am ajuns la o câmpie frumoasa(, de unde de deschidea mai multe drumuri. Acolo am voit sa( cona(cesc. Mi-am fa(cut un focs,or bun, am scos merindele ce aveam s,i, când era sa( ma( pui la masa(, ma( trezesc cu un vulpoi lânga( mine. Nu s,tiu nici de unde, nici pe unde veni, ca( eu nu l-am va(zut. Pare ca( ies,i din pa(mânt.
"Fa( bine, ma( rog, îmi zise, s,i lasa(-ma( sa( ma( înca(lzesc s,i eu la focul ta(u, ca( uite, tremur de-mi cla(nt,a(nesc dint,ii în gura(. Da(-mi s,i o bucata( de pâine s,i un pahar de vin sa(-mi potolesc a foame s,i sete care ma( chinuiesc. S,i ca sa( ma(nânc în linis,te s,i sa( ma( pot înca(lzi fa(ra( frica(, leaga(-t,i ogarul."
"Prea bine, îi zisei, poftim de te înca(lzes,te; iata( merindetele mele, s,i plosca mea, ma(nânca( s,i bea cât vei pofti."
Apoi am legat ogarul s,i am s,ezut amândoi lânga( foc, povestind. Din una din alta, îi spusei unde ma( duc; ba înca( îl s,i rugai daca s,tie ceva sa(-mi spuie cum sa( fac, cum sa( dreg, sa(-mi împlinesc slujba cu care m-am însa(rcinat de buna(-voia mea.
"Cât pentru asta, îmi zise vulpoiul, fii pe pace. Mâine de dimineat,a( pleca(m amândoi, s,i daca nu te-ai face eu sa( izbutes,ti, sa( nu-mi mai zici pe nume."
S,ezura(m la foc, ne ospa(tara(m ca nis,te prieteni; apoi vulpoiul îs,i lua( noapte buna( s,i pieri ca o na(luca(. Ma( ciudeam în mine cum de sa( nu-l va(z încotro a apucat, s,i tot fra(mântându-mi mintea sa( s,tiu cum a venit s,i cum s-a dus fa(ra( sa( bag de seama(, am adormit.
Când a venit a doua zi în faptul zilei, m-a ga(sit minunându-ma( de nis,te stane de piatra( ce închipuiau doi oameni, doi cai s,i doi ogari. De cum îl va(zui, ne ga(tira(m de duca(.
Vulpoiul, se dete de trei ori peste cap s,i se fa(cu un voinic, s,tii colea, cum t,i-e drag sa( te uit,i la el. Pe cale îmi spuse ca( locul unde am ramas noaptea trecuta( era mos,ia lui, ca( este însurat, ca( are copii, ca( el era blestemat sa( poarte corpul de vulpoi pâna( când un om va avea mila( de el, îi va primi sa( se înca(lzeasca( cu dânsul la un foc, îi va da un codru de pâine s,i un pahar cu vin; ca( eu am fost acel om, ca( acum este dezlegat de blestem s,i ca( de aceea va merge cu mine, s,i nu ma( va la(sa singur pâna( ce nu voi ajunge la izbânda(.
Îmi pa(ru bine de asta( întâmplare, s,i as,a noi mersera(m, zi de vara( pâna(-n seara(, s,i ajunsera(m la o poiana(, unde ramasera(m peste noapte. Tovara(s,ul meu de ca(la(torie îmi spuse ca( a doua zi aveam sa( trecem pe hotarul unor zmei, ca( acolo credea el ca( voi ga(si ceea ce ca(utam.
A doua zi am înaintat pe mos,ia zmeilor, dat tot cam cu teama(, când, pe la chindii, am ajuns la palaturile zmeilor. Mândret,e ce am va(zut acolo nu se poate povesti. Gra(dina cu fel de fel de flori s,i de pomi; casele învelite cu argint care stra(lucea la soare ca oglinda, peret,ii erau împodobit,i cu chipuri s,i flori sa(pate, iara( ciubucele erau poleite; fântâni care aruncau apa( în sus. Avura(m parte ca( zmeii nu erau acasa( când am ajuns acolo. Fura(m întâmpinat,i în pragul port,ii de o fata( frumoasa(, frumoasa(, de pare ca( era fa(cuta( din zaha(r, care ne zise sa( nu ca(lca(m în curte, în lipsa zmeilor, ca( nu e bine de noi; apoi la(cra(ma( de bucurie ca( a mai va(zut oameni de pe ta(râmul de unde a furat-o zmeii.
Întrebând-o despre lucrul ce ca(utam, ne-a spus ca( se afla( la alt,i zmei, rude ale zmeilor pe mos,ia ca(rora eram.
"Ducet,i-va(, ne zise ea, cu ajutorul lui Dumnezeu, na(da(jduiesc sa( izbândit,i, s,i întorcându-va(, luat,i-ma( s,i pe mine."
Dupa( ce ne înva(t,a( cum sa( facem sa( intra(m în curtea zmeilor s,i cum sa( lucra(m, ma( jura( pe ce am mai scump pe lume, pe tata, ca sa( nu o las la zmei, ci sa( o iau; iara( noi ne-am dus. Ce e drept, s,i mie îmi pla(cu fata, de cum o va(zui.
S,i ajungând la hotarul celorlalt,i zmei, am stat de ne-am odihnit. Iara( în reva(rsat de ziori, am pornit pe ta(râmul zmeilor, s,i am ajuns cam aproape de na(miezi la palaturile lor, care erau s,i mai frumoase decât ale celor dintâi. Cum am desca(lecat, m-am dus la grajd, iara( tovara(s,ul meu s-a întors înapoi; fiindca( as,a ne înva(t,ase fata.
Caii erau la iesle. Unul din ei a întors capul s,i s-a uitat la mine. Eu l-am frecat la ochi, l-am tras de urechi, i-am sumut,at s,i i-am pus frâul în cap. Apoi înca(lecând, da-nca(larele am luat colivia cu pasa(rea ma(iastra( care era în pridvor.
- Tu ai luat pasa(rea ma(iastra(? zise împa(ratul; tu es,ti fiul meu pe care toata( lumea îl t,ine de pierdut?
- As,a, tata(.
S,i dupa( ce sa(ruta( mâna împa(ratului, îl ruga( sa( porunceasca( a se aduce de fat,a( ga(ina(reasa.
Daca veni ga(ina(reasa, ciobanul zise:
- Asta este fata de care ît,i spusei.
- Cum se poate? ra(spunse împa(ratul. Dara( cum a ajuns ga(ina(reasa(?
- Asta t,i-o va spune ea; ca(ci eu nu s,tiu. S,i as,a cum zisei, începu el a povesti, dupa( ce înha(t,ai colivia s,i o luai la sa(na(toasa( cu bidiviul luat de la zmei, începura( sa( necheze caii ceilalt,i s,i sa( faca( un zgomot de t,i se fa(cea pa(rul ma(ciuca(; iara( eu îmi t,ineam firea. Unde se luara( zmeii dupa( mine, s,i fugi, s,i fugi, pâna( ce ajunsei la tovara(s,ul care ma( as,tepta la hotar; s,i daca nu era el, puneau zmeii mâna pe mine s,i cine s,tie ce se alegea de capul meu. Tovara(s,ul meu însa( întinse mâna s,i ra(cni o data( la dâns,ii: stat,i! Iara( ei pare ca( fura( de piatra( de când lumea; nici un pas nu mai fa(cura( înainte. Dupa( ce ma( lua( în brat,e s,i ma( sa(ruta(, se mira( s,i el de frumuset,ea pasa(rei. Zmeii însa( umbla cu s,os,ele, cu momele, sa(-mi ia pasa(rea, fa(ga(duindu-mi câte în luna( s,i în soare; daca va(zura( ca( nu ma( poate îndupleca, ma( ruga ca barim calul sa( li-l dau; în sfârs,it, va(zui eu ca( nu e bine sa(-i las tocmai de tot mâhnit,i, le-am dat calul, s,i eu am plecat cu tovara(s,ul meu s,i cu pasa(rea; iara( zmeilor li se scurgeau ochii dupa( dânsa.
Ajungând la palaturile celorlalt,i zmei, fata ne as,tepta în poarta(; plesni de trei ori cu un bici s,i tot palatul se fa(cu un ma(r, pe care ea îl lua(; iara( eu o înha(t,ai de mijloc s,i pe ici t,i-e drumul.
Aoleu! dara( zmeii când simt,ira(! unde veneau cu o falca( în cer s,i cu una în pa(mânt, s,i unde ra(cneau de-t,i înghet,a sângele în vene. Eu îmi fa(cui curaj, dete-i pinteni calului s,i împreuna( cu tovara(s,ul meu fugeam ca vântul; zmeii însa( veneau ca gândul. Daca va(zu tovara(s,ul meu as,a s,i ca( nu este chip a sca(pa cu fat,a( curata(, se opri în loc, amenint,a( asupra lor s,i se fa(cura( stane de piatra(. Iara( noi ne urmara(m ca(la(toria venind pâna( iara(s,i în câmpia de unde plecasem, adica( pe mos,ia vulpoiului. Dupa( ce ne-am odihnit s,i am dat mult,umita( Domnului ca( am terminat cu bine asta( treaba(, l-am întrebat ce însemna acele stane de piatra(. Atunci el îmi zise:
"De vei s,ti, te vei ca(i; de nu vei s,ti, iara(s,i te vei ca(i."
"Spune-mi, te rog", îi zisei.
"Aces,tia sunt frat,ii ta(i, îmi ra(spunse. Ei, în loc sa( faca( ca tine, sa( primeasca( cu dragoste ruga(ciunea mea, asmut,ira( ogarii dupa( mine, ceea ce îmi prelungi scârbosul blestem de a purta les,ul vulpoiului; iara( eu îi împietrii".
"Pentru dragostea mea, rogu-te, îi zisei eu, s,i pentru prietenia ce am legat, fa(-i iara( oameni cum au fost."
"Mult mi-e draga( prietenia ta, ra(spunse el, s,i de aceea fie dupa( voia ta; dara( o sa( te ca(ies,ti."
S,i într-un minut nu s,tiu ce fa(cu din mâna(, ca( deodata( pietrele acele se scuturara( s,i frat,ii mei ra(masera( în mirare va(zându-se fat,a( cu noi.
Ne luara(m ziua buna( de la tovara(s,ul meu s,i plecara(m sa( ne întoarcem acasa(.
Pasa(mite, frat,ii mei îmi cocea turta.
"Frate, îmi zisera( ei, dupa( ce ca(la(torira(m câtva, am obosit de atâta drum; ca(ldura este mare; aide ici la un eles,teu pe care îl s,tim noi, sa( bem câte nit,ica( apa(, sa( ne ra(corim."
Am ascultat s,i am mers. Ba(u cel mare, ba(u s,i cel mijlociu; iara( când era sa( beau s,i eu, cum eram pus pe brânci pe marginea eles,teului ca sa( ajung cu gura la apa(, cum fa(cusera( s,i ei, ma( trezii cu o usturime grozava( la amândoua( picioarele; când sa( ma( întorc sa( va(z ce este pricina, nu ma( mai putui scula în picioare; mi le ta(iasera( frat,ii mei, s,i-s,i ca(tau de drum, fa(ra( a mai asculta la ruga(ciunile s,i vaietele mele.
Trei zile s,i trei nopt,i am ra(mas acolo prin-prejurul eles,teului. Calul eu, biet, când vedea ca( vine câte un balaur la mine, ma( lua cu dint,ii de pe la spate, de haine, s,i fugea încotro vedea cu ochii, s,i azvârlea din picioare de nu se putea apropia de noi nici o fiara( sa(lbatica(.
În sfârs,it a patra zi am dat peste un orb care orba(ca(ia s,i el pe dibuite.
"Cine este acolo?" întrebai eu.
"Un biet neputincios", ra(spunse el.
S,i dupa( ce îmi spuse cum frat,ii i-a scos ochii, din pizma(, i-am povestit s,i eu cum mi-a ta(iat frat,ii picioarele. Atunci el îmi zise:
"S,tii ce? Aide sa( ne prindem frat,i de cruce. Eu am picioare, tu ai ochi; sa( te port în spinare. Eu sa( umblu pentru tine; tu sa( vezi pentru mine. Eu s,tiu ca( p-aci prin vecina(tate este o scorpie mare. Cu sângele ei se poate vindeca orice boala( ar fi".
M-am învoit cu dânsul la aceasta s,i am mers pâna( am dat de locuint,a scorpiei. Ea nu era acasa(. Orbul ma( as,eza( dupa( us,e s,i îmi zise ca sa( dau cu sabia sa( o tai, cum va intra; iara( el se ascunse dupa( soba(. Nu as,teptara(m mult s,i iata( scorpia venea supa(rata(, fiindca( simt,ise ca(-i ca(lcase cineva casa. Cum o va(zui, inima se fa(cuse cât un purice în mine, iara( când intra( pe us,a(, as,teptai pâna( sa(-mi vie bine, s,i unde dedei o data( cu sete, încât dintr-o lovitura( îi ta(iai câte-trele capetele.
Ma( unsei numaidecât cu sângele ei cald, s,i cum atinsei picioarele la loc, se lipira( de parca( fusese acolo de când lumea. Unsei s,i pe orb, s,i îi veni vederile ca mai înainte. Dupa( ce mult,umira(m lui Dumnezeu, plecara(m fiecare la ale noastre.
N-am voit sa( viu d-a dreptul acasa(, ci am socotit mai bine sa( ma( bag cioban s,i sa( las ca Dumnezeu sa( aduca( lucrurile as,a încât sa( se dovedeasca( vinovatul. Nu m-am îns,elat în credint,a mea, ca( iata( puterea lui mare este s,i judecata lui dreapta(.
- Spune s,i tu, zise împa(ratul ga(ina(resei, cum de ai ajuns ga(ina(reasa( s,i roaba(?
- Dupa( ce a ta(iat picioarele fratelui celui mic, fii cei mari ai împa(ra(t,iei tale ma( luara( unul pe mine s,i altul pasa(rea ma(iastra(. Eu plângeam de ma( topeam, ca( ma( despa(rt,ea de fiul cel mic al ma(riei tale, pe care îmi era drag sa(-l privesc, fiindca(-l va(zusem ca( e un pui de românas,. Am primit mai bine sa( fiu roaba( s,i ga(ina(reasa( la curtea împa(ra(t,iei tale, decât sa( ma( duc aiurea, fiindca( s,tiam ca( Dumnezeu nu va la(sa sa( se pra(pa(deasca( acela care a umblat cu dreptatea în sân, s,i acum, mult,umesc lui Dumnezeu ca( mi-a ara(tat cum fapta buna( nu moare niciodata(.
- Pot,i tu sa(-mi dovedes,ti, întreba( împa(ratul, ca( tu es,ti acea fata( s,i nu alta?
- Acest ma(r, zise ea, pe care îl scoase din sân, poate sa( încredint,eze pe oris,icine ca( eu sunt. Fiii d-tale cei mai mari n-au s,tiut de dânsul, ca( mi l-ar fi luat, s,i nu m-as, mai fi întâlnit cu dânsul.
Atunci, ies,ind afara(, plesni dintr-o bicius,ca( de trei ori asupra ma(rului s,i unde se ridica( nis,te palaturi, încât în toata( împa(ra(t,ia nu se ga(sea altele ca acelea.
Împa(ratul ra(mase s,i el în mirare. S,i voind a sa(rba(tori venirea fiului celui mic, acesta zise:
- Tata(, înainte de a mult,umi lui Dumnezeu ca( m-am întors sa(na(tos, sa( mergem câtes,itrei frat,ii înaintea lui la judecata(.
Împa(ratul n-avu ce zice. Se adusera( frat,ii înaintea împa(ratului, care-i detera( în genunchi s,i cerura( iertare de la fratele cel mai mic. El le zise:
- Daca Dumnezeu va( va ierta, iertat,i sa( fit,i s,i de la mine.
Neavând încotro, se dusera( înaintea bisericii s,i pusera( trei uleie depa(rtate deopotriva( unul de altul. Intrara( fiecare cu picioarele în câte unul, s,i aruncara( cu pras,tia în sus câte o piatra(; pietrele frat,ilor celor mari se întoarsera( s,i lovira( pe fiecare în cap cu as,a ta(rie, încât ra(masera( mort,i. Piatra însa( a fiului celui mic de împa(rat ca(zu dinaintea lui.
Lumea se adunse de se uita la asta( judecata( dumnezeiasca(, iar împa(ratul, dupa( ce fa(cu nunta( s,i-s,i însot,i copilul cu ga(ina(reasa, se coborî de pe tron s,i puse pe fiul sa(u în locu-i, care, daca o fi tra(ind, împa(ra(t,es,te s,i pâna( azi.
Eram s,i eu fat,a( la acele întâmpla(ri, pe care le povestesc acum celor ce ma( asculta(.

Padurea fermecata

Padurea fermecata
Razele soarelui patrund lin printre crengile copacilor inalti din crang. Frunzele arborilor cad domol, formand un covor auriu si fosnitor.
Cantul vrajit al pasarelor trezeste intreaga natura la viata.
Cetele de caprioare cutreiera prin codru insotite de cardurile de cerbi.
Un iepure fricos se iveste de dupa un tufis.
Ariciul bucuros isi construieste o casuta langa izvor. Lui ii place sa auda sursurul apei. Pe ramul unui stejar imens, o veverita priveste in jur uluita.
Un freamat usor a speriat o privighetoare. Ursul ascuns in barlog asculta cu voiosie concertul dat de pupaza, cuc, sticlete si cintezoi. Ciocanitoarea se hraneste cu ramele si mustele din scoarta trunchiului de tei.
In acest colt sclipitor de rai toate vietatile sunt fericite.
Culorile toamnei invaluie peisajul padurii, schimbandu-l intr-o lume de rara frumusete.

MARUL

MARUL

Marul care mai pastra inca urma dintilor baiatului, zacea aruncat pe raftul de sus al bibliotecii. De fapt, lui ii placea sa spuna ca asteapta. Ce anume? Nu stia nici el si nu stiau nici cei patru tovarasi de discutii pe care i-a intalnit in biblioteca: un glob pamintesc, o minge de tenis, o ascutitoare roz si un dictionar vechi si foarte voluminos.
- Chiar asa, sari de la locul ei mingea de tenis, ce faci tu aici? Pe cine astepti? Si cine esti?
Marul se fastaci, incepu sa tuseasca usor si simti pe loc cum se face usor maroniu. De suparare:
- Pai, stiti… aaaaa… sa vedeti…eu nu…
- E clar, habar n-are de nimic, spuse sfatos globul pamintesc, dupa care isi mai aranja nitelus paralelele si meridianele. Eu stiu foarte bine ca sunt un glob pamantesc foarte folositor. Pot ajuta pe oricine vrea sa cunoasca planeta pe care locuieste. Ii arat muntii maro, apele albastre, campiile si dealurile cat se poate de verzi. Sa nu mai punem la socoteala orasele, tarile si continentele: pe toate le stiu si le cunosc ca pe propriile-mi buzunare… asta-i rostul meu!
Marul nostru il asculta cu atentie pe glob, dupa care ofta plin de mai multa suparare si necaz. Care-o fi rostul meu pe pamant? se intreba el. De ce ma aflu aici, in camera baiatului care a muscat o data din mine si m-a abandonat pe etajera? Nu mai inteleg nimic!
De undeva din dreapta bibliotecii, se auzi un scartait usor si toti isi intoarsera privirea intr-acolo. Era nimeni alta decat ascutitoarea cea roz care isi lustruia lama.
- Ce va uitati asa la mine? se ratoi ea. Ce, n-ati mai vazut niciodata o ascutitoare care sa se pregateasca de munca? Eu nu stau degeaba, ca altii – si privi inspre mar, care, rusinat, pleca ochii in jos. Eu muncesc, nu gluma. Rostul meu pe lume este sa ascut creioane: grafit, colorate, cu radiera sau fara. Trebuie sa am grija sa le fac varfurile ascutite asa ca… varful muntilor despre care ne vorbea globul pamantesc.
- Asa e, asa e, o aprobara ceilalti in cor!
Marul, din ce in ce mai maroniu de suparare, isi dadea seama ca se afla intr-o mare incurcatura. Stia foarte bine ca el nu avea nici treaba globului si nici cea a ascutitoarei; nu avea nici munti, nici ape si nici sa faca varfuri creioanelor nu stia… Dar oare, ce stia el sa faca?
- Ura! striga el cat il tinura puterile. Cred ca am descoperit care este rostul meu pe lume! Sa sar. Uitati-va si voi putin la mine: sunt aproape rotund. Daca o sa sar de pe etajera, o sa vedeti ca…
- Stai, stai, nu sari! tipa de la locul ei, speriata, mingea de tenis. Cum sa sari asa, fara sa te antrenezi inainte? Si-apoi, asta este domeniul meu, asta stiu eu sa fac cel mai bine, pentru ca sunt o minge de tenis. Nu-i asa? intreba mingea, rostogolindu-se repede repede catre ascutitoarea cea roz.
- Fara doar si poate, o aproba aceasta. Chiar si globul pamantesc este aproape rotund, dar asta nu inseamna ca este minge, pentru ca nu stie sa sara! Fiecare are rostul lui in viata. Daca nu crezi, intreaba dictionarul. El stie tot. Privirile tuturor se indreptara spre batranul dictionar, care sforaia rasfoindu-si usor paginile una cate una.
- Domnule dictionar, indrazni marul sa-l trezeasca, va rog mult de tot, ajutati-ma!
- Cum? Ce? Cine? sari ca ars dictionarul. Pe cine sa ajut? Ce nu stiti?
- Stai, stai putin, il potolira colegii lui de biblioteca. Mai intai trebuie sa-ti explicam despre ce este vorba. Marul acesta, din care baietelul a muscat o singura data, nu stie care este rostul lui pe pamant. Nu stie ce poate sa faca. Poate ne dai tu o mana de ajutor, sa dezlegam misterul.
- Mda, deci asta e problema, mormai in barba lui dictionarul… Stati asa sa vedem, ce spuneai ca esti tu? intreba el intorcandu-si privirea catre marul care isi sterse repede si pe furis o lacrima din coltul ochilor. Aha! Esti un mar. Pai sa vedem la pagina cu litera “mmmmm…” mai apuca sa spuna dictionarul si adormi la loc, sforaind incet pe nas.
In camera se lasa o liniste apasatoare. Trei perechi de ochi il priveau pe mar: un glob pamantesc, o minge de tenis si o ascutitoare roz. Nimeni nu stia care este rostul lui pe lumea asta, nimeni nu putea sa-si dea seama ce stie el sa faca…
Deodata, usa camerei se dadu la o parte si in camera intra baietelul. Se duse ata la birou, scoase de-acolo un creion grafit pe care il ascuti rapid cu ascutitoarea cea roz. Cu ajutorul globului pamantesc isi facu tema la geografie, iar din dictionar afla ce inseamna cuvantul “axa”. Treaba fiind gata si bine facuta, baiatul nostru insfaca mingea de tenis de pe raftul bibliotecii si dadu sa iasa pe usa, cand brusc se opri, se intoarse din drum si fara nici cea mai mica vorbulita lua cu grija marul de pe etajera si musca cu pofta din el pana-l dadu gata.

………………………………………………………………………………………

Peste cativa ani, mai multi la numar, usa aceleasi incaperi se deschise si, in cadrul ei, aparu un tanar inalt si frumos, care purta in mana o servieta doldora de caiete, carti, si cateva harti facute sul…
- Sttt… se auzi de undeva de pe raftul biblioteciii. A venit profesorul de geografie! Sa-l lasam sa studieze in liniste. Vorbea acelasi glob pamantesc sfatos, prietenul ascutitoarei roz, al mingii de tenis guralive si al batranului dictionar. Patru prieteni, care au aflat in timp rostul unui mar rosu, din care, odinioara, un copil muscase o singura data si-l lasase apoi pe etajera de sus a bibliotecii.
Era cat se poate de simplu: stiuse sa faca dintr-un copil, un om mare.

Poveste pentru Ilinca

Poveste pentru Ilinca

A fost odata( ca niciodata(… As,a ar trebui sa( ît,i încep povestea, puica mamii, ca(ci fa(pturi de poveste sunt asta(zi cei despre care ît,i voi vorbi: s,i Ma(ma(it,a, s,i Copiii, s,i Ma(cinic…Duse s,i pra(fuite figuri în sertare de amintiri… Fapte, întâmpla(ri ce s-au adumbrit prin trecerea anilor, de la curcubeul în care au existat, la imagini în sepia, mirosind a busuioc uscat s,i a camere nelocuite…
Amintiri. Eliade spunea ca( amintirea este un semn al timpului pierdut, nevalorificat. As,a i-o fi fiind lui, fieca(ruia îi este data( o alta( percept,ie a celor ce i se întâmpla(. Mie amintirile îmi sunt izvor s,i pentru ceea ce va urma, rena(scând atât de real, în ale decoruri, însa( s,i cu alte personaje, de cele mai multe ori – o roata( atât de rotunda( a Timpului.
T,ie, însa(, puica mamii, astea-t,i vor fi pe înt,eles mult mai încolo. Lumea ce t,i-e data( acum e cu dragoste, cu poveste, e de alint…
As,a ca(, poveste fiindu-t,i…
A fost odata( ca niciodata( o prima(vara(. În sfânta( zi a celor 40 de Mucenici de la Sevasta a apa(rut el: un ghem mic, cârliont,at, atât de negru în albeat,a stelei din frunte, a urechilor s,i-a cozii… S,i fiindu-i data( venirea în lume în acea zi, Copiii i-au spus Ma(cinic. Botezul i-a fost pecetluit cu mare ciucure ros,u, cercel de foc în negura bla(nii. Iar cum Greta, mama sa, nu va(zuse demn de rangul sa(u ca(presc, premiat de câteva ori, sa( aiba(-n grija( un bastard apa(rut dupa( câteva întâlniri cu T,apul muntean s,i fa(r’ de ranguri, Ma(cinic a primit loc în casa Ma(ma(it,ei, lânga( soba(. Asta când nu erau Copiii acolo, ca(ci atunci Ma(cinic le era frate mezin s,i alintat în toate câte se-ntâmplau.
S,i se-ntâmplau…
Cu Copiii acolo Ma(cinic îs,i fa(cea culcus, între ei în pat, nesocotind încruntarea Ma(ma(it,ei spre pledul de lânga( soba(. Tot Copiii îl dedasera( la dulceat,a sa(riturilor s,i urcus,urilor în orice loc din casa(… ca(, de, Ma(cinic se dovedea un demn fiu al caprei Greta. Se întâmpla ca Ma(ma(it,a sa( îl scoata( din cele mai neas,teptate colt,uri, unde intra cum intra, dar de ies,it nu mai ga(sea sca(pare decât în striga(tul de ajutor. S,i câta( ba(taie de cap era sa( îl dai la o parte din fat,a ecranului, el fiind cocot,at pe televizor, privind uimit lumea ce i se înfa(t,is,a cu susu-n jos…
Ce râsete au fost pe Copii când Ma(cinic a ca(pa(tat perechea de ochelari. Înva(t,asera( na(zdra(vanii la s,coala( ca( oile s,i caprele sunt mioape, iar de li s-ar pune ochelari de vreo –5, ar vedea ca noi. Ei, zis s,i fa(cut, Copiii îl blagoslovisera( pe Ma(cinic cu o pereche, pe care i-i legasera( dupa( urechi cu elastic, as,a cum îl vedeau ei pe nea Ba(loiu citind pe banca(, la poarta(. Doamne, s,i ce sperietura( o fi tras bietul Ma(cinic, când toata( lumea de-o s,tia el într-un fel, brusc îs,i schimbase fat,a: sa(rea, beha(ia lung s,i plânga(cios s,i nu la(sa pe nimeni sa( se apropie de el… Copiii au râs pâna( la dureri de burta(, nesocotind în incons,tient,a lor ca( binefacerea nu-i întotdeauna bun fa(cut s,i pentru cel ca(ruia i-o fa(cusera(.
Ma(cinic însa(, nu se supa(rase. Fa(ra( ochelari redevenise el însus,i. Le sa(rea iar Copiilor în spate, într-un permanent ‚lapte gros’, ront,a(indu-le ma(runt pa(rul s,i înca(pa(t,ânându-se sa( stea acolo pâna( aproape de verticalitatea celui prins.
Era Ma(cinic.
S,i cres,tea, as,a cum cres,ti s,i tu. Ei, semn al mos,tenirii paterne, îi cres,teau cornit,e. S,i-atunci Copiii l-au înva(t,at sa( se lupte împingându-l cu podul palmei în frunte. Azi as,a, mâine as,a, pâna( ce Ma(cinic a început sa( fie mai puternic decât ei. Se înva(t,ase ca atunci când îi vedea înca(ierându-se, sa( îs,i aplece s,i el fruntea, ca(utând un loc mai moale de împuns. Copiii vroiau sa( îl faca( dintr-un simplu ied, un ‚cavaler’, semn al prea multor legende citite s,i netra(ite… Legasera( de poarta( cea mai mare perna( din cele bune ale Ma(ma(it,ei s,i-l înva(t,au pe Ma(cinic sa( lupte cu ea, înta(rindu-s,i cornit,ele. De aici i s-a s,i tras, bietului… Ca(ci Ma(cinic, ajuns mare de-acum s,i nefiind sortit ta(ierii, a fost dat Ciobanului. Dar nu era el Ma(cinic sa( fie unul dintre mult,i, când pâna( atunci fusese singurul între tot,i! S,i se lupta, împungând pe oricine. S,i azi lupta(, mâine lupta(, pâna( în ziua în care Ciobanul a venit la Ma(ma(it,a, spunându-i sa(-s,i ia ‚pacostea’ înapoi. Numai ca( Ma(ma(it,a nu mai putea avea grija( de el, iar Copiii erau care, cum plecat,i la casele lor. As,a ca Ciobanului i s-a spus ‚fa(, omule, ce-oi vrea cu el’…S,i a fa(cut…
Nu plânge, pui mic, Ma(cinic e bine, mama(… E într-o poienit,a( verde, are iarba( câta( vrea el, îi este bine… S,i nu t,i-as, fi spus de el, daca( vara aceasta Ma(ma(it,a n-ar fi plecat si ea Acolo. Sunt amândoi, puica mamii, el o înveseles,te s,i ea îl are în grija(…
S,i ca în poves,ti, ar fi fost sa( fie ‚s,i de n-ar fi, nu s-ar mai povesti’… S,i a fost s,i s-a povestit. Ca(ci acel curent ce închide o us,a(, va deschide o alta. Iar amintirea aceasta ce se închide într-un sertar al sufletului meu, sa( deschida( în tine gânduri s,i doruri de zbor neîngra(dit, spre amintirile ce vor fi date venirii.
Fie-t,i dar soarele în zi luminata(!

Stelele de mare- poveste

Stelele de mare- poveste

Un om mergea pe malul marii, cand a ajuns la o portiune de plaja unde se aflau esuate mii de stele de mare. Ceva mai incolo, vazu o fata ridicand cate o stea de mare si aruncand-o inapoi in apa. "Vai, cum poti sa crezi ca le vei salva pe toate?" exclama el. "Sunt asa de multe."
Fata zambi si zise: "Stiu. Dar pot sa o salvez pe asta." Si arunca o stea inapoi in mare. "Si pe asta" si mai arunca inca una in mare, "si pe asta, si pe asta..."

Vertu, telefonul de 100.000 de euro, lansat in Romania

Telefonul Vertu a ajuns si in Romania, prin 13 colectii in valoare totala de 500.000 de euro. Lasarea a fost facuta cu mare fast, la Palatul Regal, Sala Tronului, iar vedeta a fost Signature Diamonds, care costa nici mai mult nici mai putin de 100.000 euro.

Bijuteria are carcasa din aur alb sau galben, in care sunt incrustate diamante albe si negre, dintre care 36 doar pentru tastatura. Ecranul e dintr-un cristal de safir de 69,25 carate, cel mai mare din lume.

Interiorul e facut din otel hipoalergenic, pentru rezistenta si protejarea utilizatorului de neplacerile cauzate de metalul comun, anunta Gandul.

La fabricarea lui Signature Diamonds s-a mai folosit o ceramica high-tech, care se utilizeaza si pentru navele spatiale, cu efect termic, sa nu raceasca urechea in timpul convorbirii.

"Este un telefon special. O echipa de 3 oameni supracalificati lucreaza in continuu 13 ore numai pentru partea de interior. Apoi, pana la finisare si montarea diamantelor mai pot trece cateva zile. Totul este minutios si se lucreaza manual", explica Robert Joost, manager de dezvoltare pentru Europa Centrala si de Est.

Telefoanele sunt asamblate de mana intr-un proces atat de complex incat necesita 3 ani de invatare chiar si pentru un specialist.

Specificatii:

* Intre 3 si 9 ore de vorbit efectiv
* Pana la 300 ore de stat in asteptare
* Sunet oferit de un dispozitiv audio Yamaha polifonic
* Ecran de mare rezolutie din safir cristal , rezistent la zgarieturi
* SMS, MMS, alarma, ceas, agenda avansata, reportofon, etc

Dintre vedetele autohtone, Adrian Mutu este primul care si-a cumparat unul, acum doi ani.

Lila- povesti pentru copii

Lila- povesti pentru copii

Lila a apa(rut între noi din mâna unchiului Petre. Mica(, ga(la(gioasa(, plângându-s,i soarta pribeaga(… S,i urâta(.
De unde Lila? N-am sa( s,tiu niciodata(, timpul îngropându-mi istoria botezului într-un colt, ascuns al memoriei. Probabil, la cei trei-patru ani ai nos,tri i-am pocit rasa pâna( la învierea unui nume…
Ne-a crescut în buzunare, în pantofi, mâncând ciocolata( s,i pâine cu unt s,i dulceat,a(… Când se mulgeau vacile dimineat,a, obis,nuiam sa( stau lânga( tanti Paulina s,i sa beau laptele direct din ga(leata(. Lila ma( acompania, udându-s,i ciocul lat s,i ros,u în aceeas,i cana(. Era sora mea de lapte.
Rat,ele les,es,ti nu sunt ga(la(gioase, chiar ai impresia ca( sunt fa(ra( de voce… Lila, în schimb, era guraliva(… Obis,nuia sa( doarma( ascunzându-s,i capul prin cutele hainelor noastre sau, într-o joaca(, sa( ne ciugule pa(rul ‘despa(duchindu-ne’ ma(mos. Tot timpul spunea câte ceva, mai ales când era numai cu noi… avea intonat,ii diferite, semn ca( într-adeva(r ne vorbea: daca( ne ciugulea piuia într-un mod în care n-am auzit-o fa(când decât cu bobocii ei, daca( plecam s,i ea ra(mânea închisa( în curte, striga ra(gus,it s,i aproape va(ica(ret,… mult ne vorbea Lila…
Era pajul nostru. Ca(ci noi eram o adeva(rata( fra(t,ie cavalereasca(: aveam caleas,ca( s,i sanie - uitate în s,opron din alte vremi date trecutului acum, în care ca(la(toream peste munt,i s,i va(i, înha(mând la ele caii focos,i ai imaginat,iei bogat alimentate de poves,tile nopt,ilor… S,i-aveam sa(bii s,i bice din alunii oferit,i cu generozitate de dealurile fa(ra( de secrete noua(… S,i-aveam steag în s,tergar t,esut de bunica, de înger cu aripi protectoare într-o permanenta( ‘pofta( buna(’… S,i aveam paznic de na(dejde noua(, celor trei cavaleri – eu, Carmen s,i Lulut,a( – pe Rex, alsacian negru s,i fioros altora, dar atât de copilaros s,i blând noua(, pâna( la transformarea în motocicleta(, în vremi de cavalcada( moderna(… Iar Lila ne era paj, însot,indu-ne lega(nat într-o închidere a s,irului indian în care ba(team satul s,i dealurile în ‘aventuri’… Un paj ta(cut, într-o permanenta( amintire a ‘mi-a zis mama ca( mi-o da /...doua( rat,e cra(ca(nate…’
Niciodata( nu s-a amestecat ga(ina(retului s,i gâsca(retului din curtea animalelor. Niciodata( n-a avut casa( acolo, ci pe pe pragul casei noastre, ori, de era frig, în hol, pe un pled. În zilele reci sau ploioase, când eram închis,i în casa(, Lila ne devenea manechin – o îmbra(cam în toate petecele posibile - mas,ina(, avion… Eiii, dar s,i când avea momentele ei de ra(zvra(tire, nu ne era us,or… Avea ciocul puternic s,i ne punea us,or la punct, semnele educat,iei fiindu-ne vâna(ta(ile…
Ne urma peste tot linis,tita(, lumea cunoscând-o s,i acceptând-o. O data( sau de doua( ori ne-a urmat pâna( în biserica( – drum noua( de fiece duminica(, în cumint,ire s,i educare a noastra( de bunica s,i ma(tus,i. Degeaba o alungai: înfoia aripile, se ot,a(ra toata( s,i ra(mânea locului. Ea era Lila, nu o rat,a( les,easca( oarecare. Nici nu înt,elegea apelativele folosite de obicei chema(rii rat,elor; ea îs,i s,tia numele s,i numai atunci ra(spundea. De unde, de neunde era, o vedeai venind lega(nându-se greoi, într-un balans echilibrat de mâinile-n s,olduri s,i bomba(nind înfundat… îi mai spuneam Maria Chioara, dintr-o asema(nare perfecta( în gra(sime, pas,i s,i bombaneala( celei de la care împrumutase porecla.
S,i-am pierdut-o pe Lila când a fost adus Lilu. Mândru ra(t,oi, pereche Lilei. Sa(lbatic, nu umanizat, ca ea. Ne ciupea, o apa(ra. Orice încercare a noastra( de a-i separa a fost fa(ra( de s,ansa(. Nici ra(zvra(tirea, nici asmut,irile, fa(ra( s,anse, de altfel, ale lui Rex împotriva lui Lilu… nimic nu ne-a mai adus-o înapoi. Mai venea din când în când, mânca gemul cu pâine din mâna(, dar nu ne mai urma, nu ne mai striga… Iar primii ei boboci au fost strigat,i ‘lilieci’…
Lila a apa(rut între noi din mâna unchiului Petre s,i a ra(mas copila(riei într-o lega(nare a gândului spre povestire altor copila(rii…

Iepurele si Broasca Testoasa

Iepurele si Broasca Testoasa

Un iepure care privea mersul lenes al unei testoase ii spuse acesteia in gluma:
- Vrei sa facem o intrecere, sa vedem cine alearga mai repede?
Testoasa incuviinta.
A doua zi, dis-de-dimineata, venira la locul hotarat pentru inceperea cursei. Multe animale voiau sa priveasca intrecerea si asteptau cu nerabdare.
Domnul Soarece trase o linie rosie pentru start si veverita dadu semnalul de plecare cu un fluier.
Iepurele porni val-vartej, iar testoasa incetinel, dupa cum ii era felul.
Cum o luase cu mult inaintea testoasei, iepurele se aseza sa manance cativa morcovi proaspeti.
In timp ce manca, trecu si testoasa, asudata, dar hotarata sa nu se dea batuta.
Iepurele mai alerga un pic si, in dreptul unui sat, se aseza sub un copac sa se odihneasca.
Tarziu, testoasa il ajunse din urma, dar trecu mai departe fara sa se opreasca.
Iepurelui i se facu somn.
Isi spuse:
- Soarele asta e prea fierbinte. Mai bine dorm un pic! Testoasa e inceata si voi avea timp s-o intrec!
Cand se trezi, vazu ca se lasa noaptea.
Sari ca ars si porni pe urmele testoasei.
In departare, o vazu cum trece linia de sosire si castiga intrecerea.
Toate animalele au aplaudat-o.
I-au dat apoi o cupa, ca unei mari castigatoare.
Iepurele a ajuns tarziu, obosit si rusinat, tocmai el, care credea ca este cel mai bun alergator.
Asa a aflat ca straduinta este un dar nepretuit.

Greuceanu -de Petre Ispirescu

Greuceanu de Petre Ispirescu

A fost odata( ca niciodata(; ca( de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când fa(cea plops,orul pere s,i ra(chita mics,unele; de când se ba(teau urs,ii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sa(rutau, înfra(t,indu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu noua(zeci s,i noua( de oca de fier s,i s-arunca în slava cerului de ne aducea poves,ti;
De când se scria musca pe pa(rete,
Mai mincinos cine nu crede.

A fost un împa(rat s,i se numea împa(ratul Ros,u. El era foarte mâhnit ca(, în zilele lui, nis,te zmei furasera( soarele s,i luna de pe cer. Tra(mise deci oameni prin toate t,a(rile s,i ra(vas,e prin oras,e, ca sa( dea de s,tire tuturor ca( oricine se va ga(si sa( scoat,a( soarele s,i luna de la zmei, acela va lua pe fiie-sa de nevasta( s,i înca( juma(tate din împa(ra(t,ia lui, iara( cine va umbla s,i nu va izbândi nimic, acela sa( s,tie ca( i se va ta(ia capul. Mult,i voinici se pra(pa(disera( semet,indu-se cu us,urint,a( ca( va scoate la capa(t o asemenea însa(rcinare; s,i când la treaba(, hât, în sus, hât, în jos, da din colt, în colt, s,i nu s,tia de unde s-o înceapa( s,i unde s-o sfârs,easca(, vezi ca( nu toate mus,tele fac miere. Împa(ratul însa( se t,inu de cuvânt.
Pe vremea aceea, se afla un viteaz pre nume Greuceanu. Auzind s,i el de fa(ga(duint,a împa(ra(teasca(, ce se gândi, ce se ra(zgândi, ca( numai îs,i lua( inima în dint,i, încumetându-se pe ajutorul lui Dumnezeu s,i pe voinicia sa, s,i pleca( s,i el la împa(ratul sa( se închine cu slujba. Pe drum se întâlni cu doi oameni pe cari slujitorii împa(ra(tes,ti îi ducea la împa(ratul ca sa(-i taie, pentru ca( fugisera( de la o ba(ta(lie ce o avusese împa(ratul acesta cu nis,te gadine. Ei erau tris,ti, biet,ii oameni, dara( Greuceanu îi mângâie cu nis,te vorbe as,a de dulci, încât le mai veni nit,ica( inima(, ca( era s,i mes,ter la cuvânt Greuceanu nostru.
El îs,i puse na(dejdea în întâmplarea aceasta s,i îs,i zise: "îmi voi încerca norocul. De voi izbuti sa( înduplec pe împa(ratul a ierta pe aces,ti oameni de la moarte, ma( voi încumeta sa( ma( însa(rcinez s,i cu cealalta( treaba(; iara( de nu, sa(na(tate buna(! Ma( voi duce de unde am venit. Asta sa( fie în norocul meu; niciodata( nu strica( cineva sa( faca( o încercare". S,i astfel, poftorindu-s,i unele ca acestea, aide, aide, ajunge la curtea împa(ra(teasca(. Înfa(t,is,ându-se la împa(ratul, atâtea îi povesti, as,a cuvinte bune s,i dulci scoase s,i atâta mes,tes,ug puse în vorbirea sa, încât s,i împa(ratul crezu ca( pe nedrept ar fi sa( omoare pe acei oameni; ca( mai de folos i-ar fi lui sa( aiba( doi supus,i mai mult, s,i ca( mai mare va fi vaza lui în lume de s-ar ara(ta milostiv ca(tre popor.
Nu mai putura( oamenii de bucurie când auzira( ca( Greuceanu a lingusit pe împa(ratul pâna( într-atâta, încât l-a fa(cut sa(-i ierte. Mult,umira( lui Greuceanu din toata( inima s,i îi fa(ga(duira( ca( toata( viat,a lor se vor ruga lui Dumnezeu pentru dânsul ca sa( mearga( din izbânda( în izbânda(, ceea ce s,i fa(cura(. Aceasta( izbânda( o lua( drept semn bun, s,i Greuceanu, mergând a doua oara( la împa(ratul, gra(i cu cuvintele lui mieroase cele urma(toare:
- Ma(rite doamne, sa( tra(ies,ti întru mult,i ani pe luminatul scaunul acestei împa(ra(t,ii. Mult,i voinici s-au legat ca(tre ma(ria ta sa( scoata( de la zmei soarele s,i luna pe care le-a ra(pit de pe cer, s,i stiu ca( cu moarte au murit, fiindca( n-au putut sa(-s,i îndeplineasca( lega(mintele ce au fa(cut ca(tre ma(ria ta. S,i eu, ma(rite doamne, cuget a ma( duce întru ca(utarea acestor tâlhari de zmei, s,i mi-ar fi voia sa(-mi încerc s,i eu norocul, doar-doar va da Dumnezeu sa( ajungem a putea pedepsi pe acei blestemat,i de zmei, pentru nesocotita lor îndra(zneala(. Dar fii-mi milostiv s,i mâna( de ajutor.
- Dragul meu Greucene, ra(spunse împa(ratul, nu pot sa( schimb nici o iota(, nici un dram din hota(rârea mea. S,i aceasta nu pentru altceva, ci numai s,i numai pentru ca( voiesc sa( fiu drept. Poruncile mele voi sa( fie una pentru toata( împa(ra(t,ia mea; la mine pa(rtinire nu este scris. Va(zând statornica hota(râre a împa(ratului s,i dreptatea celor vorbite de dânsul, Greuceanu cuvânta( cu glas voinicesc:
- Fie, ma(rite împa(rate, chiar de as, s,ti ca( voi pieri, tot nu ma( voi la(sa pâna( nu voi duce la capa(t bun sarcina ce îmi iau de buna(-voia mea.
Se învoira(, s,i peste câteva zile s,i pleca(, dupa( ce puse la cale tot ce ga(si ca( e bine sa( faca(, ca sa( scape cu fat,a curata( din aceasta( întreprindere. Greuceanu lua( cu dânsul s,i pe fratele sa(u s,i merse, merse, merse cale lunga(, depa(rtata(, pâna( ce ajunse la Faurul-pa(mântului, cu care era frate de cruce. Acest faur, fiind cel mai mare mes,ter de pe pa(mânt, era s,i na(zdra(van. Aici se oprira( s,i poposira(. Trei zile s,i trei nopt,i au stat închis,i într-o ca(mara( Greuceanu cu Faurul-pa(mântului s,i se sfa(tuira(. S,i, dupa( ce se odihnira( câteva zile s,i mai pla(nuira( ceea ce era de fa(cut, Greuceanu s,i frate-sa(u o luara( la drum. Îndata( dupa( plecarea Greuceanului, Faurul-pa(mântului se apuca( s,i fa(cu chipul lui Greuceanu numai s,i numai din fier, apoi porunci sa( arza( cus,nit,a ziua s,i noaptea s,i sa( t,ina( chipul acesta fa(ra( curmare în foc.
Iara( Greuceanu s,i frate-sa(u mersera( cale lunga(, s,i mai lunga(, pâna( ce li se fa(cu calea cruci; aici se oprira(, se as,ezara( pe iarba( s,i fa(cura( o gusta(rica( din merindele ce mai aveau, s,i apoi se despa(rt,ira(, dupa( ce se îmbra(t,is,ara(, s,i plânsera( ca nis,te copii. Mai nainte d-a se despa(rt,i, îs,i împa(rt,ira( câte o basma s,i se înt,elesera( zicând: "Atunci când basmalele vor fi rupte pe margini, sa( mai traga( na(dejde unul de altul ca( se vor mai întâlni; iara( când basmalele vor fi rupte în mijloc, sa( se s,tie ca( unul din ei este pierit". Mai înfipse s,i un cut,it în pa(mânt s,i zisera(: "Acela din noi, care s-ar întoarce mai întâi s,i va ga(si cut,itul ruginit sa( nu mai as,tepte pe cellalt, fiindca( aceasta însemneaza( ca( a murit". Apoi Greuceanu apuca( la dreapta s,i frate-sa(u la stânga. Fratele Greuceanului, umblând mai multa( vreme în sec, se întoarse la locul de despa(rt,ire s,i, ga(sind cut,itul curat, se puse a-l as,tepta acolo cu bucurie, ca( va(zuse soarele s,i luna la locul lor pe cer.
Iara( Greuceanu se duse, se duse pe o poteca( care-l scoase tocmai la casele zmeilor, as,ezate unde-s,i înt,a(rcase dracul copiii. Daca( ajunse aici, Greuceanu se dete de trei ori peste cap s,i se fa(cu un porumbel. Vezi ca( el ascultase na(zdra(va(niile ce-l înva(t,ase Faurul-pa(mântului. Fa(cându-se porumbel, Greuceanu zbura( s,i se puse pe un pom care era tocmai în fat,a caselor. Atunci, ies,ind fata de zmeu cea mare s,i, uitându-se, se întoarse repede s,i chema( pe muma(-sa s,i pe sora(-sa cea mica(, ca sa( vina( sa( vaza( minunea. Fata cea mica( zise:
- Ma(iculit,a( s,i surioara(, pasa(rea asta gingas,a( nu mi se pare aduca(toare de noroc pentru casa noastra(. Ochii ei nu seama(na( a de pasa(re, ci mai mult seama(na( a fi ochii lui Greuceanu cel de aur. Pâna( acuma ne-a fost s,i noua(! D-aici înainte numai Dumnezeu sa(-s,i faca( mila( de noi s,i d-ai nos,tri. Pasa(mite aveau zmeii cunos,tint,a( de vitejia lui Greuceanu. Apoi intrara( câtes,trele zmeoaicele în casa( s,i se pusera( la sfat. Greuceanu numaidecât se dete iara(s,i de trei ori peste cap s,i se fa(cu o musca( s,i intra( în ca(mara zmeilor. Acolo se ascunse într-o cra(pa(tura( de grinda( de la tavanul casei s,i asculta( la sfatul lor. Dupa( ce lua( în cap tot ce auzi, ies,i afara( s,i se duse pe drumul ce ducea la Codru Verde s,i acolo se ascunse subt un pod. Cum se vede treaba, din cele ce auzise, s,tia acum ca( zmeii se dusesera( la vânat în Codru Verde s,i aveau sa( se întoarca( unul de cu seara(, altul la miezul nopt,ii s,i tartorul cel mare despre ziua(. As,teptând Greuceanu acolo, iata( ma(re, ca( zmeul cel mai mic se întorcea s,i, ajungând calul la marginea podului, unde sfora(i o data( s,i sa(ri înapoi de s,apte pas,i. Dara( zmeul, mâniindu-se, zise:
- Ah, mânca-o-ar lupii carnea calului! Pe lumea asta nu mi-e frica( de nimeni, numai de Greuceanu de Aur; dar s,i pe acela c-o lovitura( îl voi culca la pa(mânt.
Greuceanu, auzind, ies,i pe pod s,i striga(:
- Vino, zmeule viteaz, în sa(bii sa( ne ta(iem, sau în lupta( sa( ne lupta(m.
- Ba în lupta(, ca( e mai dreapta(.
Se apropiara( unul de altul s,i se luara( la trânta(. Aduse zmeul pe Greuceanu s,i-l ba(ga( în pa(mânt pâna( în genunchi. Aduse s,i Greuceanu pe zmeu s,i-l ba(ga( în pa(mânt pâna( în gât s,i-i ta(ie capul. Apoi, dupa( ce arunca( les,ul zmeului s,i al calului sub pod, se puse sa( se odihneasca(.

Când, în puterea nopt,ii, veni s,i fratele cel mare al zmeului, s,i calul lui sa(ri de s,aptesprezece pas,i înapoi. El zise ca s,i frate-sa(u, iara( Greuceanu îi ra(spunse s,i lui ca s,i celui dintâi. Ies,ind de sub pod, se lua( la trânta( s,i cu acest zmeu. S,i unde mi-aduse, nene, zmeul pe Greuceanu s,i-l ba(ga( în pa(mânt pâna( la brâu. Dara( Greuceanu, sa(rind repede, unde mi-aduse s,i el pe zmeu o data(, mi-l trânti s,i-l ba(ga( în pa(mânt pâna( în gât s,i-i ta(ie capul cu palos,ul. Aruncându-i s,i morta(ciunea acestuia s,i a calului sa(u sub pod, se puse iara(s,i de se odihni. Când despre zori, unde venea, ma(re, venea tat-al zmeilor, ca un tartor, ca(tra(nit ce era, s,i când ajunse la capul podului, sa(ri calul lui s,aptezeci s,i s,apte de pas,i înapoi. Se neca(ji zmeul de aceasta( întâmplare cât un lucru mare, s,i unde ra(cni:
- Ah, mâncare-ar lupii carnea calului; ca( pe lumea asta nu mi-e frica( de nimenea, doara( de Greuceanu de Aur; s,i înca( s,i pe acesta numai sa(-l iau la ochi cu sa(geata s,i îl voi culca la pa(mânt. Atunci, ies,ind s,i Greuceanu de sub pod, îi zise:
- Deh! zmeule viteaz, vino sa( ne batem, în sa(bii sa( ne ta(iem, în sulit,i sa( ne lovim, ori în lupta( sa( ne lupta(m.
Sosi zmeul s,i se luara( la ba(taie: în sa(bii se ba(tura( ce se ba(tura( s,i se rupsera( sa(biile; în sulit,i se lovira( ce se lovira( s,i se rupsera( sulit,ile; apoi se luara( la lupta(: se zguduiau unul pre altul de se cutremura pa(mântul; s,i strânse zmeul pe Greuceanu o data(, dara( acesta, ba(gând de seama( ce are de gând zmeul, se umfla( s,i se încorda( în vine s,i nu pa(t,i nimic, apoi Greuceanu strânse o data( pe zmeu, tocmai când el nu se as,tepta, de-i pârâi oasele. As,a lupta( nici ca( s-a mai va(zut. S,i se luptara(, s,i se luptara(, pâna( ce ajunse vremea la na(miezi, s,i ostenira(. Atunci trecu pe dasupra lor un corb carele se lega(na prin va(zduh s,i ca(uta la lupta lor. S,i va(zându-l, zmeul îi zise:
- Corbule, corbule, pasa(re cernita(, adu-mi tu mie un cioc de apa( s,i-t,i voi da de mâncare un voinic cu calul lui cu tot. Zise s,i Greuceanu:
- Corbule, corbule, mie sa(-mi aduci un cioc de apa( dulce, ca(ci eu t,i-oi da de mâncare trei les,uri de zmeu s,i trei de cal.
Auzind corbul aceste cuvinte, aduse lui Greuceanu un cioc de apa( dulce s,i îi astâmpa(ra( setea; ca(ci însetos,asera(, nevoie mare. Atunci Greuceanu mai prinse la suflet, s,i, împuternicindu-se, unde ridica(, nene, o data( pe zmeu, s,i trântindu-mi-l îl ba(ga( în pa(mânt pâna( în gât s,i-i puse piciorul pe cap, t,inându-l as,a. Apoi îi zise:
- Spune-mi, zmeule spurcat, unde ai ascuns tu soarele s,i luna, ca(ci azi nu mai ai sca(pare din mâna mea.
Se codea zmeul, îngâna verzi s,i uscate, dara( Greuceanu îi mai zise:
- Spune-mi-vei ori nu, eu tot le voi ga(si, s,i înca( s,i capul reteza-t,i-l-voi.
Atunci zmeul, tot mai na(da(jduindu-se a sca(pa cu viat,a( daca îi va spune, zise:
- În Codru Verde este o cula(. Acolo îna(untru sunt închise. Cheia este degetul meu cel mic de la mâna dreapta(.
Cum auzi Greuceanu unele ca acestea, îi reteza( capul, apoi îi ta(ie degetul s,i-l lua( la sine. Dete corbului, dupa( fa(ga(duiala(, toate stârvurile, s,i, ducându-se Greuceanu la cula din Codru Verde, deschise us,a cu degetul zmeului s,i ga(si acolo soarele s,i luna. Lua( în mâna dreapta( soarele s,i în cea stânga( luna, le arunca( pe cer s,i se bucura( cu bucurie mare. Oamenii, când va(zura( iara(s,i soarele s,i luna pe cer, se veselira( s,i la(udara( pe Dumnezeu ca( a dat atâta ta(rie lui Greuceanu de a izbândit împotriva împielit,at,ilor vra(jmas,i ai omenirii.

Iara( el, mult,umit ca( a scos la bun capa(t slujba, o lua( la drum, întorcându-se înapoi. Ga(sind pe frate-sa(u la semnul de întrolocare, se îmbra(t,is,ara( s,i, cumpa(rând doi cai ce mergeau ca sa(geata de iute, întinsera( pasul la drum ca sa( se întoarca( la împa(ratul. În cale, dete peste un pa(r plin de pere de aur. Fratele Greuceanului zise ca( ar fi bine sa( mai poposeasca( put,in la umbra acestui pa(r, ca sa( mai ra(sufle s,i caii, iara( pâna( una, alta sa( culeaga( s,i câteva pere, spre a-s,i mai momi foamea. Greuceanu, care auzise pe zmeoaice ce pla(nuisera(, se învoi a se odihni; dara( nu la(sa( pe frate-sa(u sa( culeaga( pere, ci zise ca( le va culege el. Atunci trase palos,ul s,i lovi pa(rul la ra(da(cina(. Când, ce sa( vezi d-ta? unde începu a curge nis,te sânge s,i venin scârbos s,i un glas se auzi din pom, zicând:
- Ma( mâncas,i fripta(, Greucene, precum ai mâncat s,i pre ba(rbatul meu.
S,i nimic nu mai ra(mase din acel pa(r, decât praf s,i cenus,e; iara( frate-sa(u încremeni de mirare, nes,tiind ce sunt toate acestea. Dupa( ce plecara( s,i mersera( ce mersera(, detera( preste o gra(dina( foarte frumoasa( cu flori s,i cu fluturei s,i cu apa( limpede s,i rece.
Fratele Greuceanului zise:
- Sa( ne oprim aici nit,el, ca sa( ne mai odihnim ca(is,orii. Iar noi sa( bem nit,ica( apa( rece s,i sa( culegem flori.
- As,a sa( facem, frate, ra(spunse Greuceanu, daca( aceasta( gra(dina( va fi sa(dita( de mâini omenes,ti s,i daca( acel izvor va fi la(sat de Dumnezeu.
Apoi, tra(gând palos,ul, lovi în tulpina unei flori care se pa(rea mai frumoasa( s,i o culca( la pa(mânt; dupa( aceea împunse s,i în fundul fântânei s,i a marginilor ei, dara( în loc de apa( începu a clocoti un sânge mohorât, ca s,i din tulpina florii, s,i umplu va(zduhul de un miros gret,os. Praf s,i t,a(râna( ra(mase s,i din fata cea mai mare de zmeu, ca(ci ea se fa(cuse gra(dina( s,i izvor ca sa( învenineze pe Greuceanu s,i sa(-l omoare. S,i sca(pând s,i d-aceasta( pacoste, înca(lecara( s,i plecara( la drum, repede ca vântul; când ce sa( vezi d-ta? Unde se luase dupa( dâns,ii scorpia de muma( a zmeoaicelor cu o falca( în cer s,i cu alta în pa(mânt ca sa( înghit,a( pe Greuceanu s,i mai multe nu; s,i avea de ce sa( fie ca(tra(nita( s,i ama(râta(: ca(ci nu mai avea nici sot,, nici fete, nici gineri. Greuceanu simt,ind ca( s-a luat dupa( dâns,ii zmeoaica cea ba(trâna(, zise fra(t,ina(-sa(u:
- Ia te uita(, frate, înapoi s,i spune-mi ce vezi.
- Ce sa( va(z, frate, îi ra(spunse el, iata( un nor vine dupa( noi ca un vârtej.
Atunci dete bice cailor cari mergeau repede ca vântul s,i lin ca gândul; dara( Greuceanu mai zise o data( fratelui sa(u sa( se uite în urma(. Acesta îi spuse ca( se apropie norul ca o fla(ca(raie; apoi, mai fa(când un vânt cailor, ajunsera( la Faurul-pa(mântului.
Aci, cum desca(lecara(, se închise în fa(uris,te. Pe urma lor iaca s,i zmeoaica. De-i ajungea, îi pra(pa(dea! Nici oscior nu mai ra(mânea din ei. Acum însa( n-avea ce le mai face. O întoarse însa( la s,iretlic: ruga( pe Greuceanu sa( faca( o gaura( în pa(rete ca ma(car sa(-l vaza( în fat,a(. Greuceanu se prefa(cu ca( se îndupleca( s,i fa(cu o gaura( în pa(rete. Dara( Faurul-pa(mântului se at,inea cu chipul lui Greuceanu cel de fier, ce arsese în foc de sa(rea scântei din el. Când zmeoaica puse gura la spa(rtura( ca sa( soarba( pe Greuceanu, Faurul-pa(mântului îi ba(ga( în gura( chipul de fier ros,u ca focul s,i i-l vârî pe gât. Ea, înghiort,! înghit,i s,i pe loc s,i cra(pa(. Nu trecu mult s,i stârvul zmeoaicei se prefa(cu într-un munte de fier s,i astfel sca(para( s,i de dânsa. Faurul-pa(mântului deschise us,a fa(uris,tei, ies,i afara( s,i se veselira( trei zile s,i trei nopt,i de as,a mare izbânda(. El mai cu seama( era nebun de bucurie pentru muntele de fier. Atunci porunci ca(lfilor sa( faca( lui Greuceanu o ca(rut,a( cu trei cai cu totul s,i cu totul de fier. Dupa( ce fura( gata, sufla( asupra lor s,i le dete duh de viat,a(. Luându-s,i ziua buna( de la frate-sa(u de cruce, Faurul-pa(mântului, Greuceanu se urca( în tra(sura( cu frate-sa(u cel bun s,i porni la Ros,u-împa(rat ca sa(-s,i priimeasca( ra(splata. Merse, merse, pâna( ce li se înfurci calea. Aci se oprira( s,i poposira(. Apoi, Greuceanu desprinse de la ca(rut,a( un cal s,i-l dete fratelui sa(u, ca sa( duca( împa(ratului Ros,u vestea cea buna( a sosirii lui Greuceanu cu izbânda sa(vârs,ita(; iara( el ra(mase mai în urma(.

Înaintând el alene, ra(sturnat în ca(rut,a(, trecu pre lânga( un diavol s,chiop carele t,inea calea drumet,ilor ca sa( le faca( neajunsuri. Acestuia îi fu frica( sa( dea piept cu Greuceanu, dara(, ca sa( nu scape nici el neatins de ra(utatea lui cea dra(ceasca(, îi scoase cuiul din capul osiei de dinda(ra(t s,i-l arunca( departe în urma(. Apoi tot el zise Greuceanului:
- Ma(i, vericule, t,i-ai pierdut cuiul, du-te de t,i-l cauta(.
Greuceanu sa(rind din ca(rut,a(, îs,i uita( acolo palos,ul, din gres,eala(. Iara( când el îs,i ca(uta cuiul, diavolul îi fura( palos,ul, apoi, as,ezându-se în marginea drumului, se dete de trei ori peste cap s,i se schimba( într-o stana( de piatra(. Puse Greuceanu cuiul la capul osiei, îl înt,epeni bine, se urca( în ca(rut,a(, s,i pe ici t,i-e drumul! Nu ba(ga( însa( de seama( ca( palos,ul îi lipses,te. Ascultat,i acum s,i va( minunat,i, boieri d-voastra(, de pa(t,ania bietului Greuceanu. Un mangosit de sfetnic d-ai împa(ratului Ros,u se faga(duise diavolului, daca( îl va face sa( ia el pe fata împa(ratului. Ba înca( s,i rodul ca(sa(toriei sale îl închinase acestui necurat. Împielit,atul s,tia ca( Greuceanu, fa(ra( palos,, era s,i el om ca tot,i oamenii. Puterea lui în palos, era; fa(ra( palos, era necunoscut. Îi fura( palos,ul s,i-l dete becisnicului de sfetnic.
Acesta se înfa(t,is,a( la împa(ratul s,i îi ceru fata, zicând ca( el este cel cu izbânda cea mare. Împa(ratul îl crezu, va(zându-i s,i palos,ul, s,i începusera( a pune la cale cele spre cununie. Pe când se prega(tea la curte, pentru nuntirea fiicei împa(ratului cu voinicul cel mincinos ce zicea ca( a scos soarele s,i luna de la zmei, vine s,i fratele Greuceanului cu vestea ca( Greuceanu are sa( soseasca( în curând. Sfetnicul cel palavatic, cum auzi de una ca aceasta, merse la împa(ratul s,i zise ca( acela este un ama(gitor s,i trebuie pus la închisoare. Împa(ratul îl asculta(. Iara( sfetnicul umbla d-a-ncâtelea, zorind sa( se faca( mai curând nunta, cu gând ca(, daca( se va cununa odata( cu fata împa(ratului, apoi poate sa( vina( o suta( de Greuceni, ca( n-are ce-i mai face, lucru fiind sfârs,it. Împa(ratului însa( nu-i prea pla(cu zorul ce da sfetnicul pentru nunta(, s,i mai ta(ra(ga(i lucrurile. Nu trecu mult s,i iata( ca( soses,te s,i Greuceanu s,i, înfa(t,is,ându-se la împa(ratul, acesta nu s,tia între care sa( aleaga(. Credea ca( acesta sa( fie Greuceanu, dara( nu-s,i putea da seama( de cum palos,ul lui Greuceanu se afla( în mâna sfetnicului. Atunci ba(ga( de seama( s,i Greuceanu ca(-i lipses,te palos,ul s,i tocmai acum îi veni în minte pentru ce nu va(zuse el stana de piatra( decât dupa( ce-s,i ga(sise cuiul de la osie s,i se întorcea la ca(rut,a( cu dânsul. Pricepu el ca( nu e lucru curat.
- Împa(rate prealuminate, zise el, toata( lumea s,tie ca( es,ti om drept. Te rog sa(-mi faci s,i mie dreptate. Mult ai as,teptat, mai as,teapta(, rogu-te înca( put,in s,i vei vedea cu ochii adeva(rului.
Primi împa(ratul a mai as,tepta pâna( ce sa( se întoarca( Greuceanu. Acesta se puse iara(s,i în ca(rut,a lui cu cai cu tot de fier s,i într-un suflet merse, pâna( ce ajunse la stana de piatra(, acolo unde Necuratul îi scosese cuiul de la ca(rut,a(.
- Fiint,a( netrebnica( s,i pa(gubitoare omenirii, zise el, da(-mi palos,ul ce mi-ai furat, ca(ci de unde nu, praful nu se alege de tine.
Piatra nici ca( se clinti din loc ma(car.
Atunci Greuceanu se dete de trei ori peste cap, se fa(cu buzdugan cu totul s,i cu totul de ot,el, s,i unde începu, nene, a lovi în stana( de se cutremura pa(mântul. De câte ori da, de atâtea ori ca(dea câte o zbura(tura( din piatra(. S,i lovi ce lovi pâna( ce îi sfa(râma( vârful. Apoi deodata( începu stana de piatra( a tremura s,i a cere ierta(ciune. Iara( buzduganul, de ce da, d-aia îs,i întet,ea loviturile, s,i dete, s,i dete, pa(na( o fa(cu pulbere. Când nu mai fu în picioare nimic din stana de piatra(, ca(ta( prin pulberea ce mai ra(ma(sese, s,i-s,i ga(si Greuceanu palos,ul ce-i furase Satana.
Îl lua( s,i, fa(ra( nici o clipa( de odihna(, veni s,i se înfa(t,is,a( iara(s,i la împa(ratul.
- Sunt gata, ma(rite împa(rate, zise el, s-ara(t oricui ce poate osul lui Greuceanu. Sa( vina( acel sfetnic nerus,inat care a voit sa( te ama(geasca(, spre a ne înt,elege la cuvinte.
Împa(ratul îl chema(.
Acesta, daca( veni s,i va(zu pe Greuceanu cu sprinceana încruntata(, începu sa( tremure s,i-s,i ceru ierta(ciune, spunând cum ca(zuse în mâinile lui palos,ul lui Greuceanu.
Dupa( ruga(ciunea lui Greuceanu, dobândi iertare s,i de la împa(ratul, dar acesta îi porunci sa( piara( din împa(ra(t,ia lui. Apoi scoase pe fratele Greuceanului de la închisoare s,i se fa(cu o nunta( d-alea împa(ra(tes,tile, s,i se încinse nis,te veselii care t,inura( trei sa(pta(mâni...
S,i eu înca(lecai p-o s,ea, s,i va( povestii d-voastra( as,a.